P******* S******
PetentI************ D* P****** J******* A**** - P****** O******* C*******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul P******* S****** împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PAGY nr. 0057762 din 22.04.2020 emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARGEŞ – SPR 12 ROCIU. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PAGY nr. 0057762 din 22.04.2020 şi exonerează petentul de la plata amenzii aplicate prin acesta. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 12.02.2021.
Hotarare 133/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea la data de 12.02.2021, dată la care soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021Admite excepţia necompetenţei materiale specializate a completului C-ST, invocată de către instanţă din oficiu. Trimite dosarul nr. 1263/214/2020, având ca obiect plângere contravenţională, în vederea repartizării aleatorii către un complet competent din cadrul Judecătoriei Costeşti. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu azi, 28.05.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 28.05.2020