I***** F***** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul IONI?Ă FLORIN MARIUS, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul IONI?Ă FLORIN MARIUS la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, stabileşte pentru inculpatul IONI?Ă FLORIN MARIUS pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 (patru) luni, pedeapsa rezultantă fiind aceea de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Codul Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăria oraşului Titu sau Primăria comunei Braniştea, entităţi din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probaţiune la data pronunţării prezentei, pentru o perioadă de 80 de zile. În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor impuse, neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 800 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2020.
Hotarare 154/2020 din 28.10.2020Amână pronunţarea la data de 28.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2020Amână pronunţarea la data de 12.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020