D******* J******** D* D****** S* P***** S******
ReclamantS* F******* T**** I**** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, cu sediul în mun. Suceava, Aleea Ion Grămadă, nr. 1-3, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta S* F******* T**** I**** S**, cu sediul în Dorna Arini, nr. 304A, jud Suceava. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 180 lei, reprezentând tarif de utilizare restant aferent anului 2020 şi majorări de întârziere calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată (11.09.2020). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 8 din Contractul de utilizare a zonei drumurilor judeţene nr. 371/28.01.2016, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv de la data de 11.09.2020, şi până la plata efectivă a debitului restant. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la data de 24 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 918/2020 din 24.11.2020