S* E**** T*********** S**
PetentS* D** C******** S*** M*** S**
IntimatÎNCH. NR.1320 Admite cererea formulată de petenta SC E T SRL, în contradictoriu cu intimata SC D C S M SRL, şi în consecinţă: Dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 10.839,00 lei achitată de petenta SC E T SRL cu recipisa de consemnare nr. 206274382/1 din data de 18.05.2020 în Dosarul nr. 623/100/2020, potrivit Încheierii civile nr. 430/07.05.2020 şi dispune restituirea recipisei de consemnare, în original, depusă la grefa Tribunalului Maramureş. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 27.11.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1320/2020 din 27.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 27.11.2020, iar potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020