B** Ţ**** C****** P* C******* U************ D* M******** F******** Ş****** Ş* T********* G***** E*** P***** T**** M****
PetentU************ D* M******** F******** Ş****** Ş* T********* G***** E*** P***** T**** M****
CreditorT**** Ş****** L****
DebitorAdmite cererea formulată de petenta Ţugui Claudia, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, de îndreptare a erorii materiale, şi în consecinţă: În baza art.442 alin.1 cod procedură civilă dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele încheierii din cameră de consiliu din data de 23.12.2020, pronunţată în dosarul nr.2200/334/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei, având ca obiect „încuviinţare executare silită” privind pe creditoarea Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” şi debitorul Timi?-?chiopu Liviu, în sensul că se va menţiona corect numărul dosarului de executare silită ca fiind „765/T/2020” în loc de „nr.765/T/2019”. Conform prev. art.442 alin.3 cod procedură civilă îndreptarea se va face în ambele exemplare ale încheierii. Fără cale de atac. Dată în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată la data de 25 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.01.2021Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petenta Ţugui Claudia, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava,la stăruinţa creditoarei Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin executorul judecătoresc Ţugui Claudia, în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, a titlului executoriu: sentinţa civilă nr.577 din 19 august 2020 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr.401/334/2020, rămasă definitivă la 3.11.2020, prin neapelare, pentru suma de 2600 lei cu titlu de taxă studii neachitat, precum şi la plata dobânzii contractuale, în cuantum de 0,2% pe zi lucrătoare de întârziere, care va curge după cum urmează: de la 01.11.2017 şi până la plata efectivă a debitului, pentru suma de 537,5 lei, reprezentând rata 1; de la 1.12.2017 şi până la plata efectivă a debitului, pentru suma de 687,50 lei, reprezentând rata 2; de la 1.04.2018 şi până la plata efectivă a debitului, pentru suma de 687,50 lei, reprezentând rata 3; de la 1.05.2018 şi până la plata efectivă a debitului, pentru suma de 687,50 lei, reprezentând rata 4; şi suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi a cheltuielilor de executare, împotriva debitorului Timi?-?chiopu Liviu. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat, simultan ori succesiv prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată la data de 23 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 23.12.2020