S********* Î********* P************* J****** H******** Î* N***** M******** D* S******* B***** P*******
ReclamantL***** T********* O*** D*********
PârâtAdmite în parte acţiunea în conflict individual de muncă formulată de către Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Judeţul Hunedoara, în numele şi pentru membrul de sindicat, reclamantul Bruzan Petrişor, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Ovid Densuşianu” Călan. Obligă pe pârât la calculul şi plata către reclamant a drepturilor salariale neacordate reprezentând diferenţe salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale acordate diferenţiat în raport de funcţia deţinută/dreptul obţinut, respectiv creşterea salariului de bază cu 25% pentru obţinerea gradaţiei de merit prin concurs, începând cu data de 01.09.2017, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pe pârât la plata, în favoarea reclamantului, a dobânzii legale penalizatoare ce se va calcula asupra drepturilor salariale de mai sus, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data plăţii acestora. Obligă pe pârât să plătească reclamantului şi pentru viitor drepturile salariale cuvenite reprezentând creşterea salariului de bază cu 25 % pentru obţinerea gradaţiei de merit prin concurs, respectiv pe perioada cât îndeplineşte condiţiile pentru acordarea drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituire majorarea salarială solicitată, pentru o perioadă de maxim 5 ani de la data atribuirii gradaţiei de merit. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.11.2020.
Hotarare 2519/2020 din 02.11.2020