P*** I****** A******
InculpatA****** P***** F********* I************ R*****
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Direcţia Naţională Anticorupţie– Serviciul Teritorial Bacău cu inculpata POPA IULIANA-ADRIANA cercetată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire sau prezentare cu rea-credin?ă de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat ob?inerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, faptă prev. de art. 181 alin.1 din Legea 78/2000. şi în consecinţă: În temeiul art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu art. 480 alin.4 C.pr.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de “folosire sau prezentare cu rea-credin?ă de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat ob?inerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” condamnă pe inculpata POPA IULIANA-ADRIANA la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare . PEDEAPSĂ DE EXECUTAT = de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata POPA IULIANA-ADRIANA ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă; În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune inculpatei P*** I****** A****** să execute următoarea obligaţie:- să urmeze un program de reintegrare socială desfă?urat de Serviciul de Proba?iune Bacău sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la Direc?ia Generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ie a Copilului Bacău. În temeiul art. 91 al. 4 C.pen. se atrage aten?ia inculpatei asupra consecin?elor nerespectării dispozi?iilor art. 96 C.pen cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 181 al. 1 din Legea 78/2000, art. 66 lit. g C.pen. ?i art. 67 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa func?ia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfă?ura activitatea de care s-a folosit pentru săvâr?irea infrac?iunii, pe o perioadă de un an. În temeiul art. 65 alin. 1 ?i 3 C.pen. aplică inculpatei pedepsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. g C.pen. Conform art.486 alin. 2 C.pr.pen. instan?a lasă nesolu?ionată ac?iunea civilă. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la instan?a de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.02.2021.
Hotarare 51/2021 din 09.02.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. 1 CPP, stabileşte pronun?area pentru data de 09.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021