R** & R** S*
Apelant ReclamantV**** V****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamanta RDS&RCS S.A. cu sediul în Bucureşti, str. DR.N. Staicovici, nr. 75, Forum 2000 Building, Faza 1, et. II. cu sediul ales în loc. Băile Felix, Hotel Padiş, Parter, jud. Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 6404/28.08.2020 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 3488/182/2020, pe care o schimbă în parte, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că: Admite cererea reclamantei privind penalităţile de întârziere solicitate, în parte şi în consecinţă: Obligă pârâtul V.V. să plătească reclamantei SC RDS&RCS S.A şi penalităţi de întârziere de 0,2 % zi de întârziere, fără ca valoarea totală a penalităţilor astfel calculate să depăşească valoarea debitului principal de 643,73lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei. Obligă intimatul pârât V.V. să plătească 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamantei apelante. Definitivă. Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 375/2021 din 06.04.2021amână pronunţarea în cauză la data de 6 aprilie 2021, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021