F****** D******* A* G********* D** J****** B*****
ReclamantG******* R****** - C****** S******* D* R********** A U*** B***** I****** C*** A* A******** C******* R********* D** R******
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul Forumul Democrat al Germanilor din Judeţul Braşov în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată azi, 03.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4/2021 din 03.02.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 3.02.2021. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 al.2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021Încuviinţează pt. ambele părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Pune în vedere pârâtei să depună la dosar, întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii deciziei atacate, iar în măsura în care se regăsesc şi alte înscrisuri în cadrul dos. administrativ nr. 684151/M să le dpună la dosar. De asemenea, pârâta să depună la dosar dovada comunicării către reclamant a Deciziei atacate nr. 1234/28.07.2020, precum şi a Hotărârii Comisiei Speciale de Retrocedare adoptate în şedinţa din 18.06.2019. În vederea depunerii la dosar de către pârâtă a înscrisurilor mai sus menţionate, amână judecarea cauzei la data de 20.01.2021 - ora 9:00
Incheiere de sedinta din 09.12.2020