R** & R** S*
IntimatT***** A*****
ApelantAdmite apelul declarat de apelantul Trifan Aurică împotriva sentinţei civile nr. 8581/15.10.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. RCS&RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul Trifan Aurică. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 308,98 lei, contravaloare servicii neachitate, suma de 298 lei, contravaloare clauză penală echipamente promo şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la scadenţa fiecărei facturi şi până la plata acestora. Respinge ca nefondat capătul de cerere de obligare a pârâtului la plata sumei de 856,28 lei, contravaloarea clauză penală reduceri acordate. Păstrează celelate dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Obligă intimata sa achite apelatului suma de 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 27.04.2021, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1338/2021 din 27.04.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 27.04.2021, pentru când soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2021