Dosar 627/119/2020 din 09.07.2020

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 627/119/2020
Data dosar:
09.07.2020
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 09:00

    Complet: CC17
  • Respinge cererea

    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul SINDICATUL SANITAS COVASNA, reprezentat de preşedinte Neagovici Vasile Cătălin, în numele şi pentru membrii de sindicat HARAI IBOLYA, KOSMA TUNDE, DANCS EMESE, BÎRLĂ ELENA şi LEU VIORICA în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL DE RECUPERARE CARDIOVASCULARĂ „DR. BENEDEK GEZA”, reprezentat prin manager d-na Sporea Monica. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna. Pronunţată azi, 16.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 801/2021 din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 02.09.2021 la ora 09:00

    Complet: CC17
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 16 septembrie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2021
  • Sedinta din data de 08.01.2021 la ora 12:00

    Complet: CC17
  • Alte cauze

    În temeiul art. 520 alin. 4 C.pr.civ. suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării formulată de Curtea de Apel Braşov pentru pronunţarea de către ICCJ unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

    Incheiere suspendare din 08.01.2021
  • Sedinta din data de 17.12.2020 la ora 09:00

    Complet: CC17
  • Repus pe rol

    Având în vedere faptul că practica judiciară nu este unitară cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă pe anul 2018, întrucât Curtea de Apel Braşov a sesizat ICCJ pt. pronunţarea unei hotărâri prealabile sub acest aspect, pt a se pune în discuţie necesitatea suspendării cauzei în temeiul art. 520 alin. 4 C.pr.civ.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2020 la ora 11:30

    Complet: CC17
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17 decembrie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 12:00

    Complet: CC17
  • Amână cauza

    Pentru ca pârâtul să aducă explicaţii cu privire la includerea în bugetul pe 2018 a sumei de 220.000 lei cu destinaţia de vouchere de vacanţă, să precizeze dacă pt. bugetul aprobat în 12.01.2018 au exitata rectificări bugetare şi ce s-a întâmplat cu suma de 220.000 lei inclusă în bugetul din decembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 23.10.2020 la ora 12:00

    Complet: CC17
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamantul să depună la dosar toate înscrisurile solicitate de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2020
  • Sedinta din data de 09.10.2020 la ora 12:00

    Complet: CC17
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamantul să facă dovada demersurilor făcute către angajator pentru acordarea voucherelor.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 12:00

    Complet: CC17
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probelor.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD