Dosar 6952/189/2020 din 16.11.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6952/189/2020
Data dosar:
16.11.2020
Instanta:
Judecătoria Bârlad
Departament:
JudB
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C. penal 9
  • Condamnare

    1.În temeiul art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) şi alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul P.A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) C.pen. aplică inculpatului P.A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce orice categorie de autovehicule; pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) C.pen. aplică inculpatului P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce orice categorie de autovehicule; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în situaţia în care ar interveni revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform art.96 C.pen. 2.În temeiul art. 334 alin.1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) şi alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul P.A., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) C.pen. aplică inculpatului P.A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce orice categorie de autovehicule; pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) C.pen. aplică inculpatului P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce orice categorie de autovehicule; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în situaţia în care ar interveni revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform art.96 C.pen. 3. În temeiul art. 38 alin. 2 C.pen. constată că faptele sunt săvârşite în concurs formal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului P.A., în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (9 luni), respectiv un spor de 3 (trei) luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 (unu) an şi 3 (trei ) luni închisoare. În baza art.45 alin.1 şi alin.3 lit.a C.pen., aplică inculpatului P.A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a), b) şi i) C.pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce orice categorie de autovehicule; pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În baza art.45 alin.5 C.pen. interzice inculpatului P.A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi i) C.pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce orice categorie de autovehicule; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în situaţia în care ar interveni revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform art.96 C.pen. 4.În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei închisorii de 1(unu) an şi 3 (trei) luni închisoare, stabilind conform art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen. un termen de supraveghere de 3 (trei) ani. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, fie la Primăria comunei Griviţa, jud.Vaslui, fie la Poliţia comunei Griviţa, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 93 alin. 5 C.pen., pune în vedere inculpatului că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, respectiv în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. 1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1) lit. c) - e) C.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. 5.În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., instan?a obligă inculpatul P.A.la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces, în faza de urmărire penală şi faza de judecată (din care, suma de 400 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 07.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei.

    Hotarare 224/2021 din 07.07.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C. penal 9
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 07.07.2021, când pronunţarea va fi făcută prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 13.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C. penal 9
  • Amână cauza

    Pentru asigurarea continuităţii completului de judecată şi pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil, acordă termen la data de 24.06.2021

    Incheiere de sedinta din 13.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD