S***** I******** S**
CreditorK***** S******* S**
DebitorRespinge ca neîntemeiată cererea. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată azi, 03.12.2021 şi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 3642/2021 din 03.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 03.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2021Pentru a reiterarea procedurii de citare, amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 19.11.2021, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 08.10.2021Respinge excepţiile tardivităţii contestaţiei şi întâmpinării depuse de către debitoarea Kluder Sanitare S.R.L., ca neîntemeiate. Stabileşte o cauţiune in cuantum de 40 000 de lei in sarcina creditoarei SERENA INSTALCOM S.R.L. ce se va plăti in termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii. Se va comunica creditoarei obligaţia de a achita taxă de timbru, prin citare, cu respectarea procedurii prevăzută de procedura civilă. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, azi, 01.10.2021, si pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.10.2021Amână pronuntarea la data de 01.10.2021. Pronuntată la data de 27.09.2021, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2021Amână pronuntarea la data de 27.09.2021. Pronuntată la data de 21.09.2021, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.09.2021Amână pronunţarea la data de 21.09.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Acorda termen asupra fondului cauzei la data de 08.10.2021, ora 11:00. Pronunţată în şedinţă, azi 10.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2021