Dosar 1807/103/2021 din 26.07.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1807/103/2021
Data dosar:
26.07.2021
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2021 la ora 11:30

    Complet: Civil - LMN2
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL LUCRĂTORILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ NEAMŢ, în numele şi pentru membrul său Tanovici Mihaela în contradictoriu cu pârâtul C******* N******* R**** V*** R**** şi în consecinţă: Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamantei membră de sindicat drepturile salariale restante constând în diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, prin acordarea salariului de bază conform art. 39 alin. 6 din OUG nr. 91/2017, respectiv prin acordarea salariului de bază prevăzut în anexa la HG nr. 38/2017, începând cu data de 01.09.2020, la zi şi în continuare până la îndeplinirea condiţiilor legale de acordare, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective a drepturilor salariale restante, respectiv diferenţa dintre salariul de bază de 5247 lei stabilit aferent tranşei de vechime în învăţământ de peste 25 ani, gradaţia 5 şi salariul de bază de 5420 lei stabilit conform H.G. 38/2017, aferent tranşei de vechime în învăţământ de 30-35 ani gradaţia 5. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamantei membră de sindicat drepturile salariale restante, constând în diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi drepturile cuvenite prin aplicarea majorărilor salariale, a sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 la valoarea salariului de bază stabilit conform dispoziţiilor paragrafului precedent, începând cu data de 01.09.2020, la zi şi în continuare, până la îndeplinirea condiţiilor legale de acordare, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective a drepturilor salariale restante. Obligă pârâtul să plătească reclamantei membră de sindicat dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale acordate prin prezenta hotărâre, calculată începând cu data de la care se cuvin aceste diferenţele salariale şi până la achitarea efectivă a drepturilor restante. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 14.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1540/2021 din 14.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD