C****** D***** E******
InculpatÎn baza art. 226 alin 1 C. proc. pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie de Investigare a Infrac?iunilor de Criminalitate Organizată ?i Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mure?. În baza art. 202 al. 1, 3 C. proc. pen., art. 223 alin. 2 teza finală Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare, a inculpatului C.D.E. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat, prin apărător de luare faţă de acesta a măsurii arestului la domiciliu sau control judiciar. În baza art. 275 al. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la pronunţare pentru inculpat. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în cameră de consiliu azi, 29.01.2021 ora 15.10.
Incheiere masuri preventive faza de UP 9/2021 din 29.01.2021