Dosar 21417/3/2021 din 23.07.2021

drept de autor şi drepturi conexe DOSAR ELECTRONIC


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21417/3/2021
Data dosar:
23.07.2021
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-III-a Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe DOSAR ELECTRONIC
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta P***** P********* S**. Obligă pârâta să plătească reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM suma de 1992,58 lei/ TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi în mod direct de CREDIDAM, în mod indirect în temeiul acordurilor bilaterale încheiate, precum şi artiştilor interpreţi sau executanţi care nu sunt membrii niciunui organism de gestiune colectivă, pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune „ PLOIEŞTI TV " a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, care fac obiectul gestiunii colective obligatorii aferentă perioadei 01.04.2018-31.03.2021. Obligă parata să plătească reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM suma de 1086.86 lei cu TVA inclus, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de CREDIDAM şi artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de ARAIEX. Obligă pârâta la piaţa sumei de 2616 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei estimate datorate pe capătul 1 de cerere, calculate până Ia data de 31.08.2022, dar şi în continuare până la data achitării integrale a remuneraţiei. Obliga pârâta să pună la dispoziţia CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni aferente perioadei lista completa a fonogramelor utilizate in serviciile de programe (pentru fonograme), precum şi lista tuturor prestaţiilor transmise in emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual), pentru perioada 01.04.2018-31.03.2021. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei să încheie autorizaţie/licenţă neexclusivă cu CREDIDAM pentru radiodifuzarea fonogramelor ori a reproducerilor şi a prestaţiilor artistice din domeniu! audiovizual pentru postul de televiziune „PLOIEŞTI TV", ca rămas fără obiect. Obligă pârâta să plătească reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM cheltuieli de judecată în cuantum de 3720 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.11.2022.

    Hotarare 1851/2022 din 29.11.2022
  • Sedinta din data de 15.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 15.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2022
  • Sedinta din data de 01.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 01.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022
  • Sedinta din data de 18.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 01.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 18.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022
  • Sedinta din data de 17.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Încheiere

    Pentru administrarea probei cu expertiză Termen 18.10.2022

    Incheiere de sedinta din 17.06.2022
  • Sedinta din data de 19.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Încheiere

    Pentru comunicarea cererii precizatoare către pârât

    Incheiere de sedinta din 19.04.2022
  • Sedinta din data de 15.02.2022 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Încheiere

    Pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 15.02.2022
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Încheiere

    Pentru lipsă de apărare

    Incheiere de sedinta din 16.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD