S********* Î************* P************* S**** (**** Î* N***** Ş* I******** B**** E******** M****
ReclamantŞ***** G********* R***** M**** S****
PârâtS********* Î************* P************* S**** (**** Î* N***** Ş* I******** M**** C******* M****
ReclamantS********* Î************* P************* S**** (****
ReclamantAdmite în parte actiunea civilă formulată de către reclamantul Sindicatul Învătmântului Preuniversitar Sibiu, în numele şi pentru membra de sindicat B.E.M. în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială „Regina Maria" Sibiu, şi, în consecintă: Obligă pârâta la plata diferentelor salariate rezultate din neplata sporului de stabilitate de 15% din salariul de bază al reclamantei. începând cu data de 01.03.2018 şi până la data la care aceasta are salariul de bază egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022. Obligă pârâta la actualizarea diferentelor salariale de mai sus cu rata inflatiei cumulată cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, pentru întreaga perioadă cuvenită, până la achitarea integrală a creanţelor principale. Respinge actiunea civilă formulată de către reclamantul Sindicatul Învătământului Preuniversitar Sibiu, în numele şi pentru membra de sindicat M.C.M în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială „Regina Maria" Sibiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Sibiu. Pronuntată astăzi, 29.04.2022, cu votul consultativ al asistentilor judiciari, prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 263/2022 din 29.04.2022Amână pronuntarea la data de 29.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022Termen la data de 14.04.2022 ora 09.00 pentru a se reveni cu citarea pârâtului.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Termen la data de 17.03.2022 ora 09.00 pentru a se reveni cu citarea pârâtului.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Termen la data de 17.02.2022 ora 10.00 pentru a se reveni cu citarea pârâtului în vederea depunerii înscrisurilor.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Termen la data de 13.01.2022 ora 10.00 pentru a se depune înscrisuri de către pârât.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021În temeiul art. 400 C.proc.civ. repune cauza pe rol pentru ca pârâtul să depună la dosarul cauzei înscrisuri (fluturasi, state de plată) pentru iunie 2017 si iulie 2017 din care să rezulte diminuarea salariului reclamantilor cu sporul de 15% la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 si temeiul legal al diminuării salariale.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Amână pronuntarea la data de 18.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2021