S********* M****** D** A**** R***** - P******* Î********** C* P******* C************* A***** C*** R*****
Apelant ReclamantU******* S******** C******
Apelant ReclamantU******* A********
Apelant ReclamantB***** M******
Apelant ReclamantV******** I**** V********
Apelant ReclamantAdmite apelul declarat de reclamantul SINDICATUL MUREŞUL DIN APELE ROMÂNE, în numele şi pentru membri de sindicat Uncheaşu Spartacus – Claudiu ş.a., (cu sediul ales), împotriva sentinţe civile nr. 60/19.01.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 2301/102/2019. Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL MUREŞUL DIN APELE ROMÂNE, în numele şi pentru membri de sindicat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU ( cu sediul) şi în consecinţă: Obligă pârâta să emită pentru fiecare membru de sindicat dispoziţii prin care să dispună stabilirea nivelului salariilor la nivelul maxim al salariilor pentru funcţii similare, din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, începând cu data de 01.08.2016. Obligă pârâta la plata în favoarea membrilor de sindicat a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare şi cele efectiv plătite, începând cu data de 01.11.2016 şi până la data emiterii noilor dispoziţii de salarizare. Diferenţele salariale mai sus arătate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal. La diferenţele salariale mai sus menţionate se va adăuga dobânda legală, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Obligă intimata Administraţia Bazinală de Apă Jiu la plata în favoarea apelantului a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 26.05.2021.
Hotarare 296/2021 din 26.05.2021