S********* Î************* P************* O**
ReclamantŞ***** G********* S********* D* J**
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale cuvenite membrului de sindicat, începând cu 01.01.2019, prin aplicarea majorărilor prevăzute de art. 8 din Anexa nr. I, cap. I, lit. B din Legea nr. 153/2017 (10% pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţător, educator, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar), la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, în condiţiile art. 38 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata eventualelor diferenţe de drepturi salariale rezultate în urma recalculării începând cu 01.01.2019 şi până la data de 31.09.2019, sumă actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi 03.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 254/2022 din 03.02.2022