Dosar 2638/115/2021 din 13.08.2021

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2638/115/2021
Data dosar:
13.08.2021
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2023 la ora 11:00

    Complet: C4 J 2019 - PENAL
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 188 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul RO?IAN ION , la pedeapsa de: - 18 (optsprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de omor. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 4 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 399 al. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul RO?IAN ION, dispusă în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 21/UP/20.08.2020, emis în baza încheierii penale nr. 22 din data de 20.08.2020, pronun?ată de judecătorul de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Cara?-Severin, în dosarul nr. 1420/115/2020, definitivă prin necontestare, pe o durată de 60 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Executorie, potrivit art. 399 al. 4 Cod procedură penală, pentru măsurile preventive. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul RO?IAN ION, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul RO?IAN ION că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art.19 alin. 5 şi art. 25 alin.1, art.397 alin.1 Cod procedură penală, art.1349 alin.1-2 şi art.1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de păr?ile civile minore Ro?ian Ionela-Anamaria ?i Velcotă Felicia-Simona (prin apărătorul desemnat din oficiu, ) şi obligă inculpatul Ro?ian Ion, să plătească părţii civile minore Ro?ian Ionela-Anamaria () suma de 25.000 euro, iar păr?ii civile minore Velcotă Felicia-Simona () suma de 20.000 euro, cu titlu de daune morale. În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 272 alin.1 ?i art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Ro?ian Ion la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1504,85 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. În baza art.272 alin. 1 şi 275 alin.6 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 1495 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, (conform delegaţiei pentru asigurarea asistenţei judiciare obligatorii nr. 3750 din data de 27.08.2021 emisă de Baroul Caraş-Severin pentru avocat Cristescu-Ciulei Radu, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul Ro?ian Ion) din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. În baza art.272 alin. 1 şi 275 alin.6 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 940 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, (conform delegaţiei pentru asigurarea asistenţei judiciare obligatorii nr. 3951 din data de 27.08.2021 emisă de Baroul Caraş-Severin pentru avocat Chilom Ioan, apărător desemnat din oficiu pentru partea civilă minoră Ro?ian Ionela-Anamaria) din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. În baza art.272 alin. 1 şi 275 alin.6 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 940 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, (conform delegaţiei pentru asigurarea asistenţei judiciare obligatorii nr. 3952 din data de 27.08.2021 emisă de Baroul Caraş-Severin pentru avocat Chilom Ioan, apărător desemnat din oficiu pentru partea civilă minoră Velcotă Felicia-Simona) din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ie prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 11 ianuarie 2023.

    Hotarare 1/2023 din 11.01.2023
  • Sedinta din data de 08.12.2022 la ora 11:00

    Complet: C4 J 2019 - PENAL
  • Încheiere

    În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 11 ianuarie 2023, prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 08 decembrie 2022

    Incheiere de sedinta din 08.12.2022
  • Sedinta din data de 17.11.2022 la ora 10:30

    Complet: C4 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 08 decembrie 2022 ora 11,00 pentru administrarea probatoriului testimonial, faţă de lipsa martorilor V.P.P. şi V.E. care se vor cita şi cu mandate de aducere

    Incheiere de sedinta din 17.11.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 10:30

    Complet: C4 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17 noiembrie 2022 ora 10,30 pentru administrarea probatoriului testimonial.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2022
  • Sedinta din data de 15.09.2022 la ora 13:30

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza, la data de 20 octombrie 2022, ora 10,30,pe completul C4J 2019 - Penal, conform Hotărârii nr. 12 din 13 septembrie 2022 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Caraş-Severin şi Procesului-verbal întocmit la data de 13.09.2022 privind dispoziţia de preluare prin repartizare ciclică a cauzelor repartizate completelor de judecată conduse de domnul judecător Lăzărescu Caius Valerian.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2022
  • Sedinta din data de 16.06.2022 la ora 13:30

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 15 septembrie 2022 ora 13,30 fa?ă de cazul de incompatibilitate constatat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2022
  • Sedinta din data de 19.05.2022 la ora 13:30

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la data de 16 iunie 2022, ora 13,30, fa?ă de cazul de incompatibilitate constatat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2022
  • Sedinta din data de 31.03.2022 la ora 13:00

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 19 mai 2022 ora 13,30 faţă de lipsa inculpatului şi efectuarea adreselor dispuse în cauză.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2022
  • Sedinta din data de 17.02.2022 la ora 13:00

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amânat la 31.03.2022, ora 13:00, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului conturată în cauze precum Cutean c. României, Beraru c. României

    Incheiere de sedinta din 17.02.2022
  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 13:00

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amânat la 17.02.2022, ora 13:00, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului conturată în cauze precum Cutean c. României, Beraru c. României

    Incheiere de sedinta din 20.01.2022
  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 13:30

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 20 ianuarie 2022 ora 13,00 fa?ă de lipsa inculpatului Ro?ian Ion

    Incheiere de sedinta din 09.12.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 12:30

    Complet: C3 J 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 09 decembrie 2021 faţă de lipsa inculpatului

    Incheiere de sedinta din 21.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD