R******** I* G***** O*****
PetentÎn baza art. 587 alin. 1 Cpp, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat RAPORTORU GEORGE OVIDIU. În baza art. 100 alin. 1, 3 Cp, dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat din pedeapsa de 8 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1873/2019 a Tribunalului Bucureşti-Secţia I Penală. În baza art. 100 alin. 6 Cp, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei (08.04.2023) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 100 alin. 5 Cp şi art. 104 alin. 2 Cp, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. Dispune punerea în libertate a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 6180/2020 emis de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală, dacă nu este deţinut în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 20.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului condamnat şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 112/2022 din 20.01.2022Stabileste pronuntarea la data de 20.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022