S********* L**** D** I********* M********
ReclamantM****** A**** C*******
ReclamantC******* E******* N****** T******** B*** M***
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, în numele membrei de sindicat M.A.C., împotriva pârâtului Colegiul Economic „Nicolae Titulescu" Baia Mare, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 04.04.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 510/2022 din 04.04.2022În vederea deliberării, văzând şi prevederile art.396 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii la data de 04.04.2022, şi stabileşte că aceasta se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2022pentru completarea probaţiunii cu înscrisuri, sens în care se va emite adresă către unitatea de învăţământ pârâtă
Incheiere de sedinta din 21.02.2022