C********* N* S*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1530/P/2016 din data de 12.11.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti privind pe inculpata CONSTANTIN SILVIA, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata CONSTANTIN SILVIA, urmând ca termenul de judecată să fie stabilit după momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.12.2021