R**** G* C********* D******
Inculpatprin sent pen 50/22.02.2022: În baza art. 485, alin. 1, lit. a, raportat la art. 396, alin. 2 Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul R C D, ..., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292, alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, obiect al cauzei penale nr. 130/P/2020. În temeiul art. 292, alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 480, alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R C D la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a şi b Cod penal, raportat la art. 67, alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65, alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a şi b Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Borşa, judeţul Maramureş, sau în cadrul Parohiei ortodoxe Borşa, judeţul Maramureş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 554 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, av. Rohian Cezara, se avansează de stat şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 februarie 2022.
Hotarare 50/2022 din 22.02.2022in vederea deliberarii, amana pronuntarea la 22.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2022