B** L****** M*****
ReclamantS********* D** Î********* G*****
Apelant ReclamantP****** C******* C***
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul SÎ Gherla, în numele membrei de sindicat BLM, împotriva sentinţei civile nr. 2730 din 01.11.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 3024/117/2021, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantul SÎ Gherla, în numele membrei de sindicat BLM, în contradictoriu cu pârâtul PC CLUJ şi în consecinţă obligă pârâtul plata echivalentului valoric al sporului de stabilitate astfel cum este stabilit pentru un angajat cu condiţii similare de vechime şi încadrare, în cuantum de 15% din salariul de bază începând din data de 01.01.2018 pentru membra de sindicat BLM, precum şi la plata diferenţelor de drepturi salariale restante, care se cuvin cu acest titlu membrei de sindicat, până la data la care salariul de bază al acesteia, fără includerea sporului de stabilitate, va atinge nivelul reglementat de art. 38 al.6 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata acestor diferenţe salariale, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, precum la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă şi integrală a sumelor datorate. Menţine dispoziţia de respingere a celorlalte pretenţii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 09.05.2022.
Hotarare 885/2022 din 09.05.2022revenire adresă
Incheiere de sedinta din 28.03.2022Adresă pârâtă
Incheiere de sedinta din 14.02.2022