Dosar 32964/212/2019* din 01.11.2021

acţiune în constatare Complet special M.V şi M.B


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32964/212/2019*
Data dosar:
01.11.2021
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
acţiune în constatare Complet special M.V şi M.B
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2022 la ora 08:30

    Complet: Apel civil 4
  • Schimbat total sau în parte

    Admite apelul formulat împotriva S.C. nr.5124/08.07.2020 pronunţate de Judecătoria Constanţa. Anulează sentinţa civilă apelată şi, reţinând cauza spre evocarea fondului: Respinge cererea introductivă formulată de reclamanta Gonaciu Violeta Florentina, în contradictoriu cu pârâţii I**** C*** şi Lazăr Ştefan, ca nefondată. Obligă apelanta la plata către intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată azi, 31.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlociea grefei.

    Hotarare 562/2022 din 31.03.2022
  • Sedinta din data de 17.03.2022 la ora 12:00

    Complet: Apel civil 4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022
  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 11:30

    Complet: Apel civil 4
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător A.C.Z, în cauza ce formează obiectul dosarului nr.32964/212/2019* * Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 19.01.2022. EROARE. Minută introdusă din eroare. Corect Amână cauza pentru solicitare relaţii

    Incheiere de sedinta din 20.01.2022
  • Sedinta din data de 19.01.2022 la ora 08:30

    Complet: Apel civil 4
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător A.C.S, în cauza ce formează obiectul dosarului nr.32964/212/2019* * Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 19.01.2022.

Flux dosar


Actualizare GRPD