M*** I****
InculpatÎn baza art.242 alin.2 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul M*** I**** personal , de inlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai blândă, respectiv măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art. 362 alin. 1, 2 C. pr. pen., art. 208 alin. 4 C. pr.pen., cu referire la art. 223 alin. 2 C. pr. pen., Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul M*** I**** prin Încheierea nr.32/2021 din data de 16.09.2021 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Moine?ti în dosarul nr. 3382/260/2021 (mandat de arestare preventivă nr.17/UP emis în 18.09.2020) , menţinută prin Încheierea din data de 30.09.2021 şi Încheierea din data de 25.10.2021 precum şi că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se menţin. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul M*** I****, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere – având permisul de conducere anulat, faptă prev. ?i ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal şi conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau altor substan?e, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 11.11.2021 până la data de 9.01.2022, inclusiv. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.11.2021.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.11.2021