V******* R****** S*
ReclamantP*** F*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. Vodafone România S.A. în contradictoriu cu pârâtul P*** F*****, în procedura privind cererile de valoare redusă. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.623,69 lei reprezentând debit principal, suma de 1.193,82 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în procent de 0,5 % pe zi cuprinse în facturile de la dosar, suma de 2.221,22 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în procent de 0,5% pe zi, calculate de la scadenţa ultimei facturi până la data de 14.01.2021, precum şi penalităţi de întârziere în procent de 0,5 % pe zi calculate asupra debitului principal în cuantum de 7.623,69 lei începând cu data de 15.01.2021 până la data achitării efective a acestuia. Respinge în rest. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, azi, 11.05.2021.
Hotararecameraconsiliu4995/2021 din 11.05.2021