R************ M*******
ReclamantL***** T********* C****** D******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta R************ M*******, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”. Obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din aplicarea şi calcularea majorării prevăzute la art.8 din Anexa nr. I, Capitolul I, litera B – „Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ” - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 01.01.2019 – 31.05.2021, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 14.07.2022.
Hotarare 1131/2022 din 14.07.2022Pentru studierea actelor şi lucrărilor de la dosar, pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art.396 alin.1 Cod procedură civilă, va amâna pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din 14 iulie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2022Dispune recitarea pârâtului cu menţiunea de a depune dovezi în apărare, în sensul de a preciza dacă în perioada cuprinsă în cererea de chemare în judecată reclamanta a fost încadrată cu salariul la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07 iulie 2022, pentru când reclamanta are TC, se citează pârâtul cu menţiunea dispusă, cauza urmând a fi apelată în intervalul orar 11:00 – 13:00.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Dispune recitarea pârâtului cu menţiunea să precizeze dacă în perioada cuprinsă în cererea de chemare în judecată reclamanta a fost încadrată cu salariul la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.06.2022, ora 13:00.
Incheiere de sedinta din 28.04.2022Dispune recitarea pârâtului cu menţiunea de a depune dovezi în apărare, în sensul de a preciza dacă în perioada cuprinsă în cererea de chemare în judecată reclamanta a fost încadrată cu salariul la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.04.2022.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022