Dosar 4102/86/2021/a1 din 20.10.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4102/86/2021/a1
Data dosar:
20.10.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2022 la ora 9:00

    Complet: C8F
  • Încheiere

    Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii Andriciuc Vasile, Cruţ Ligia şi Ionesi Gheorghe. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Tribunalului Suceava cu rechizitoriul nr. 185/P/2015 din data de 18.10.2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava , privind pe inculpaţii: 1. WACLAWSKI EDUARD-IOAN, pentru săvâr?irea infrac?iunii de: - folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, 2. WACLAWSKI FLORIN-IASIC, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: - complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor - complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. 3. CRU? IONEL, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: - folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 alin. 1 ?i art. 44 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, - complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181, alin. 1 ?i art. 184 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare cu aplicarea art. 44 alin. 1 ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea complicită?ii la tentativă la ob?inerea pe nedrept a fondurilor cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. 4. CRU? LIGIA, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: - folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. 5. S*** S********** S***** Stroie?ti, pentru săvâr?irea infrac?iunii de: - folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor 6. ANDRICIUC VASILE pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: - complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, - complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181, alin. 1 ?i art. 184 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea tentativei la ob?inerea pe nedrept a fondurilor, - fals intelectual, prev. ?i ped. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. 7. RÎ?CA LUMINI?A, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: - complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, - complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, - complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181, alin. 1 ?i art. 184 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea tentativei la ob?inerea pe nedrept a fondurilor - fals material în înscrisuri oficiale prev. ?i ped. de art. 320 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal - fals intelectual, prev. ?i ped. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. 8. IONESI GHEORGHE, pentru săvâr?irea infrac?iunii de: - complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. ?i ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 alin. 1 Cod penal, comisă în modalitatea ob?inerii pe nedrept a fondurilor, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpaţii Andriciuc Vasile, C*** I****, Cruţ Ligia, Ionesi Gheorghe, Rîşca Luminiţa, SC Schwanensee SRL, W******** E***** I*** şi Waklawski Florin Iasic Conform art. 346 al.1 teza finală Cod de procedură penală prezenta încheiere va fi comunicată inculpaţilor, părţii civile şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 06.05.2022.

    Incheiere finala dezinvestire din 06.05.2022
  • Sedinta din data de 03.05.2022 la ora 9:00

    Complet: C8F
  • Amână pronunţarea

    Amână deliberarea şi pronunţarea la data de 06.05.2022. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 03.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2022
  • Sedinta din data de 26.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C8F
  • Amână pronunţarea

    Amână deliberarea şi pronunţarea la data de 03.05.2022. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 26.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022
  • Sedinta din data de 12.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C8F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.04.2022. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 12.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2022
  • Sedinta din data de 28.03.2022 la ora 11:00

    Complet: C8F
  • Încheiere

    Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 12.04.2022.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2022
  • Sedinta din data de 14.03.2022 la ora 12:00

    Complet: C8F
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare. Amână cauza ?i acordă termen la data de 28.03.2022, ora 12,00 complet C8F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Conform art. 369 Cod procedură penală, ?edin?a de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 14.03.2022.

    Incheiere de sedinta
  • Sedinta din data de 14.02.2022 la ora 12:00

    Complet: C8F
  • Amână cauza

    Admite cererea sens în care se va emite adresă către D.N.A.- Structura Centrală pentru a comunica cine a pus în executare în mod efectiv mandatele de supraveghere tehnică cu nr. 12007/P/14.12.2015 ora 12.00, nr. 29/UP/11.02.2016 ora 13.00, nr. 39/UP/10.03.2016 ora 12.00, nr. 42/UP/11.04.2016 ora 13.00 şi nr. 29/UP/11.05.2016. Amână cauza ?i acordă termen la data de 14.03.2022, ora 12,00 complet C8F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Conform art. 369 Cod procedură penală, ?edin?a de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 14.02.2022.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2022
  • Sedinta din data de 31.01.2022 la ora 12:00

    Complet: C8F
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare formulate. Amână cauza ?i acordă termen la data de 14.02.2022, ora 12,00 complet C8F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 138,5 lei (25% din 554 lei) reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat Crîşmaru Mihai, conform delegaţiei nr. 2342 din 26.10.2021, pentru inculpata Rîşca Luminiţa rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 138,5 lei (25% din 554 lei) reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat Bulboacăă Ioan, conform delegaţiei nr. 2341 din 26.10.2021, pentru inculpatul Andriciuc Vasile rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 138,5 lei (25% din 554 lei) reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat Grozavu Mircea, conform delegaţiei nr. 2338 din 26.10.2021, pentru inculpatul W******** F***** I**** rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 138,5 lei (25% din 554 lei) reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat Tomasciuc Georgiana, conform delegaţiei nr. 2337 din 26.10.2021, pentru inculpatul W******** E***** I*** rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Conform art. 369 Cod procedură penală, ?edin?a de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 31.01.2022.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD