B*** A*****
Apelant Parte civilăG******** I* D******
Apelant InculpatAdmite apelurile declarate de inculpatul Gontineac Dumitru şi de partea civilă B*** A***** împotriva sentinţei penale nr. 1052/19.11.2021 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 5670/193/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Gontineac Dumitru prin sentinţa penală apelată, de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală Reduce termenul de supraveghere stabilit pentru inculpatul Gontineac Dumitru prin sentinţa penală apelată, de la 4 ani, la 2 ani. Reduce numărul de zile în care inculpatul Gontineac Dumitru are obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Hlipiceni sau în cadrul D.J.D.P. Botoşani., jud. Botoşani, de la 100 de zile, la 60 de zile şi dispune executarea de către inculpat a acestei obligaţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Majorează cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul Gontineac Dumitru în favoarea părţii civile B*** A*****, de la suma de 75.000 lei, la suma de 80.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 05.09.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Hotarare 849/2022 din 05.09.2022Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea deciziei pentru data de 05.09.2022. Pronunţată azi, 02.09.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.09.2022Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea deciziei pentru data de 02.09.2022. Pronunţată azi, 03.08.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.08.2022Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea deciziei pentru data de 03.08.2022. Pronunţată azi, 07.07.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2022Stabileşte deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii pentru data de 07 iulie 2022. Pronunţată azi, 09.05.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2022