S* E***** C******** S**
ApelantS* G******* S*
IntimatRespinge apelul declarat de S.C. ENVIRO CONSTRUCT SRL împotriva sentinţei civile nr. 1517/15.10.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia I Civilă, sentinţă pe care o păstrează. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.10.2021.
Hotarare 495/2021 din 27.10.2021Amânare iniţială a pronunţării - Amână pronunţarea la data de 27 octombrie 2021, soluţia urmând a soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021Califică cererile depuse de părţi la dosarul cauzei ca fiind cereri de amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor conform art. 221 Cod procedură civilă; amână judecata cauzei şi stabileşte termen la data de 13 octombrie 2021, ora 11,30.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Popa Maria Cristina în dosarul nr. 7337/99/2018* al Curţii de Apel Iaşi, Secţia Civilă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2021.
Incheiere abtinere din 13.09.2021