M***** I* I*************
InculpatB********* G******
Parte civilăI.Conform art.421 pct.2 lit.a Cpp admite apelul declarant de către inculpatul M.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 228/01.04.2022 a Judecătoriei Vişeu de Sus pe care o desfiinţează în parte doar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Înlătură obligarea inculpatului M.I.A. la plata către partea civilă B.G. a sumei de 58.610 lei reprezentând contravaloarea materiale şi manoperă, ca nedovedite. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării la domiciliu şi a arestului preventiv din data de 26.05.2021 la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei. II. Respinge ca nefondat apelul declarant de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus împotriva aceleiaşi sentinţe. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 600 lei onorar parţial apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ pentru av. R.A. Cheltuielile judiciare avansate de către stat cu prezentele apeluri rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 10 octombrie 2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1208/2022 din 10.10.2022În vederea deliberării şi pronunţării hotărârii motivate, stabileşte termen la data de 10 octombrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2022În vederea angajării unui apărător, amână cauza la data de 7 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.06.2022