S* K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB******* M*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, cu sediul în Bucureşti, str. Învingătorilor nr. 24, etaj 6, sector 2 în contradictoriu cu pârâta B******* M*****, domiciliată în comuna Garoafa, str.Speranţei, nr.4, jude?ul Vrancea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 772,66 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi suma de 66,29 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru debitul principal de 772,66 lei, începând cu data de 16.07.2015 ?i până la data plă?ii efective. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecata. Executorie. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Focşani. Pronun?ată azi, 25.10.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 8607/2022 din 25.10.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 25.10.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 11.10.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2022