Dosar 1431/112/2022 din 30.03.2022

drepturi băneşti gradaţie de merit ş.a.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1431/112/2022
Data dosar:
30.03.2022
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti gradaţie de merit ş.a.
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.09.2022 la ora 13:00

    Complet: C1 lm special
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamant U.J.S.L.Î.B-N, în numele şi pentru membrul de sindicat M.L., în contradictoriu cu pârâtul C.N.P.R.B. şi-n consecinţă: Obligă pârâtul angajator să acorde membrului de sindicat indicat, în perioada 1 ianuarie 2019 –31.05.2021 majorarea salarială de 25% pentru gradaţie de merit şi majorarea de 10% pentru dirigenţie,prin aplicarea acestor majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, pentru determinarea tranşelor de majorare, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, iar ulterior, majorările se aplică la noul salariu de bază. Obligă pe pârâtul angajator să plătească membrului de sindicat diferenţele salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiile formulate ca neîntemeiate . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 26 septembrie 2022.

    Hotarare 2181/2022 din 26.09.2022
  • Sedinta din data de 13.09.2022 la ora 9:30

    Complet: C1 lm special
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la 26.09.2022.ora 13:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD