U****** J******** A S*********** L***** D** Î********* P***** P** M****
ReclamantC****** Ş***** D* E******* I******** L****** B*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtului şi în consecinţă:- obligă pârâtul să acorde membrului de sindicat, pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021, majorarea salarială de 15% pentru învăţământul special, în raport de salariul de bază determinat conform deciziei nr. 24/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (prin aplicarea majorării la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tran?elor de majorare prevăzute de art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 până când salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, când majorarea se aplică la acest nou salariu de bază); - obligă pârâtul să plătească acestuia diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective.Respinge ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei pentru perioada 1 iunie 2021 – 31 august 2021.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21 decembrie 2022.
Hotarare 2764/2022 din 21.12.2022Amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru data de 21 decembrie 2022, ora 12:00, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2022revenire adresă.
Incheiere de sedinta din 16.11.2022efectuare adresă;
Incheiere de sedinta din 19.10.2022administrare probe;
Incheiere de sedinta din 14.09.2022