V*** S**** S**
CreditorA****** E*************** S**
DebitorAdmite cererea având ca obiect ordonanţă de plată formulată de creditoarea societatea V*** S**** S** , cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la „Groza şi Asociaţii” în contradictoriu cu debitoarea societatea A****** E*************** S**. Obligă debitoarea AUROMET ELECTROCONSTRCT SRL la plata către creditoarea V*** S**** S** a sumei de 74.161,90 lei reprezentând debit restant. Obligă debitoarea la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal de 74.161,90 lei la nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art.3 alin.2 ind.1 din OG nr.13/2011, de la data scadenţei ultimei facturi fiscale emise, respectiv 30.10.2021 şi până la data plăţii efective a întregului debit. Somează debitoarea să plătească creditoarei creanţa de mai sus, în termen de 30 de zile de la comunicare. Executorie. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, care, în caz de exercitare ce se va depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată azi, 9 decembrie 2022, conform disp. art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 734/2022 din 09.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 9.12.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2022