P**** M***** M******
InculpatÎn baza art. 348, raportat la art.207 alin. 2, 4 şi 7 şi art. 215 cod procedura penală, constată legală şi temeinică măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul: P**** M***** M******, aflat sub control judiciar. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 18.11.2022, până în data de 16.01.2023, inclusiv, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii preventive să fie verificată, din oficiu, periodic, în termenul legal prevăzut de lege. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 Cod procedură penală şi art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, dispune virarea sumei de 170 lei, reprezentând onorariu parţial pentru avocat din oficiu Ana Adina Carmen, din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 noiembrie 2022, ora 09:00.
Incheiere finala dezinvestire 204/2022 din 18.11.2022