I***** N******
ReclamantG******* R*******
PârâtM********* S********
PârâtC*** N******** D* A******** D* S*******
PârâtA****** N******** A M************* Ş* A D************* M*******
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum au fost invocate de pârâţii G******* R*******, M********* S********, C*** N******** D* A******** D* S******* şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Respinge excepţia inadmisibilităţii formulării cererii invocată de pârâtul G******* R*******. Respinge excepţia rămânerii fără obiect a cererii invocată de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Admite cererea de ordonanţă preşedinţială. Obligă pârâţii să asigure reclamantului medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin), pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 503/39/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Executorie. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Curtea de Apel Suceava sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 71/2022 din 09.08.2022