M***** L******
InculpatÎn temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în dosarul nr. 365/P/2022. Respinge cererea formulată de inculpatul M***** L****** privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 202 alin. 1, 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului M***** L******, .., cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prev. şi ped. de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (2 fapte), pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 26 aprilie 2022 şi până la data de 25 mai 2022, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului M***** L******. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de câte 626 lei, se achită B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 26 aprilie 2022, ora 17:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 1/2022 din 26.04.2022