S**** G***** Ş* S*****
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea. Încuviinţează executarea silită, pentru toate obligaţiile prevăzute de titlul executoriu reprezentat Contract de Credit nr. 10072674 din 04.12.2020 ( emitent creditor B**** T*********** S* ; parte debitor SEVAN GEO INTERCONSTRUCT SRL ) în vederea realizării drepturilor creditorului, respectiv a sumei de 301928,72 Ron , la care se adauga dobânzile ,comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale şi inclusiv a cheltuielilor de executare, la cererea creditorului B**** T*********** S* privind pe debitorul SEVAN GEO INTERCONSTRUCT SRL. Executarea silită se va putea realiza simultan ori succesiv, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de executare silita din 26.01.2023