Divorţ

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 08.10.2012, sub nr. 3006/289/2012 la această instanţă, reclamantul M N, în contradictoriu cu pârâta M T a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate între cei doi la data de 01.05.2000  la Primăria comunei Deda, încredinţarea celor doi copii minori rezultaţi în urma căsătoriei, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor şi .

În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 1 mai 2000, iar din căsătorie s-au născut doi copii, respectiv Alexandru Mihai, născut la data de 02.01.2002 şi Cosmina Maria, născută la data de 02.03.2010. A avut nenumărate certuri cu pârâta din cauza infidelităţii acesteia, iertând-o de fiecare dată, însă la data de 4 martie 2011 pârâta a plecat de acasă şi a luat cu ea şi minora Cosmina Maria, care atunci avea 2 ani.

Reclamantul i-a făcut o vizită pârâtei împreună cu mama lui şi fiul de 11 ani, încercând să o convingă pe aceasta să se întoarcă acasă, însă pârâta nu a fost de acord, manifestând o atitudine distantă faţă de copilul care plângea şi o ruga să-l ia în braţe şi să-l mângâie.

Mai arată reclamantul că din spusele vecinilor şi a rudelor concubinului ei, fetiţa este bătută şi de mama ei şi de actualul concubin, motiv pentru care solicită să-i fie încredinţaţi amândoi copiii.

În probaţiune s-au ataşat: Certificatul de căsătorie Seria CB Nr. 39157 în original (fila 4) şi copia certificatelor de naştere ale celor doi minori, Moldovan Alexandru Mihai (fila 5) şi Moldovan Cosmina Maria (fila 6).

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat, nu a formulat întâmpinare şi nu a invocat excepţii.

La data de 22.11.2012 reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând că solicită ca instanţa să dispună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor de către ambii părinţi, stabilirea domiciliului acestora la domiciliul său şi reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de „Gerebenes”.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Certificatul de căsătorie seria CB nr. 339157 eliberat în baza actului nr. 1 din 01.05.2000 de Primăria comunei Deda (f. 4), atestă încheierea căsătoriei dintre părţile litigante la data mai sus-menţionată.

Din această căsătorie s-au născut minorii M A M,  născut la data de 02.01.2002 şi M C M, născută la data de 02.03.2010.

Instanţa a administrat proba testimonială, iar din depoziţiile martorei audiate la solicitarea reclamatului, a reieşit că relaţiile conjugale sunt  vătămate.

Astfel martora Crăciun Ioana a declarat că soţii nu mai locuiesc împreună din luna martie 2011, când pe fondul unor certuri reclamanta a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minora M C-M.

Tot aceasta a mai declarat că pârâta deseori provoca certuri nejustificate, din cauza geloziei şi posesivităţii ce o caracterizau şi că după părăsirea domiciliului conjugal, a refuzat să revină, deşi reclamantul a realizat demersuri în acest sens.

În concret,  instanţa apreciază faptul că motivele invocate de către reclamant nu au o semnificaţie deosebit de importantă atâta timp cât pârâta ar dori să-i revizuiască comportamentul în familie şi să revină în sânul acesteia, însă ceea ce dă valoare este faptul că  fundamentul căsătoriei ţine de convieţuirea împreună a soţilor, afecţiunea completată cu sentimentul datoriei morale faţă de familie, iar între soţi a dispărut fundamentul stabilităţii căsătoriei, datorită poziţiei ferme a reclamantei de a reveni la domiciliul conjugal.

În acest mod în speţă dovedindu-se că acestea constituie motive temeinice de divorţ, instanţa în baza art. 374 şi următoarele din Codul civil, va admite acţiunea şi va desface  căsătoria părţilor încheiată în faţa delegatului de stare civilă a Primăriei municipiului Reghin, din culpa pârâtei.

Văzând  şi dispoziţiile art. 384 din  Codul civil, precum şi poziţia părţilor exprimată la termenul de judecată din data de 29.05.2012, instanţa va dispune ca pârâta să-şi reia  numele avut anterior căsătoriei  acela de „G”.

În ceea ce le priveşte pe cei doi minori,  instanţa în baza art. 397 din codul civil, va dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, având în vedere că nu au fost invocate motive întemeiate care să impună aplicarea art. 398 din Codul Civil.

Nu în ultimul rând, reţinând că interesul copilului nu poate fi analizat în abstract şi că pentru viitor acest interes este determinat de împrejurările concrete în care copilul îşi desfăşoară viaţa, instanţa urmează să menţină neîngrădit dreptul minorilor de a avea relaţii personale cu ambii părinţi şi va lăsa posibilitatea reală părţilor de a stabili împreună modalitatea în care se va exercita acest drept.

În ceea ce priveşte domiciliul minorilor, instanţa retine pe baza probelor administrate ca separarea minorilor de tată fost determinata de starea conflictuală iniţiată de reclamantă.

Prin convenţia ONU cu privire la drepturile copilului ratificata de România prin legea l8/l990 s-a stabilit cu caracter de principiu prevalenţa interesului superior al copilului în luarea tuturor deciziilor care îl privesc pe acesta (art. 3 pct. l din Convenţie).

Odată cu apariţia Legii 272/2004 care preia toate principiile moderne de protecţie a drepturilor copilului, adoptate prin Convenţia ONU, instanţele au trebuit sa-si schimbe atitudinea tradiţionala privind modalitatea de încredinţare a minorului, să respecte dreptul copilului separat de cei doi părinţi sau de unul din ei, şi să ţină seama de opinia copilului.

Având in vedere că cei doi minori au crescut împreuna încă de la naştere în domiciliul reclamantului, fiind efectiv îngrijiţi, interesul lor de a fi crescuţi împreună şi de faptul ca tatăl este în măsură să ofere un climat familial corespunzător unei dezvoltări armonioase a acestora, instanţa apreciază că este corect ca domiciliul minorilor să se stabilească la tatăl reclamant.

Pe de alta parte, pârâta a fost cel care i-a separat pe copii, luând-o la domiciliul sau pe minoră, astfel ca nu se poate aprecia ca a acţionat în interesul copiilor când i-a separat pe cei doi fraţi.

Nici pe parcursul procesului aceasta nu a acţionat în interesul minorilor, deşi avea posibilitatea să combată susţinerile reclamantului şi să dovedească faptul că este în interesul minorilor să locuiască împreună, eventual la domiciliul său şi că este mai potrivită să se angajeze în creşterea şi educarea acestora.

În concluzie, instanţa reţine că singurul care s-a preocupat cu adevărat de interesul copiilor de a fi crescuţi împreună, atunci când a solicitat stabilirea domiciliului celor doi minori, a fost reclamantul.

Totodată, din ancheta psiho-socială s-a reţinut că acesta deţine condiţii corespunzătoare de creştere si educare a minorilor.

În privinţa stabilirii pensiei de întreţinere, instanţa constată că potrivit art. 402 Codul civil,  raportat la art. 524-525 din Codul civil, părintele are obligaţia legală de a contribui material la creşterea şi educarea minorului.

Potrivit art. 429 Cod civil, cuantumul acestei obligaţii se stabileşte în funcţie de veniturile nete realizate de debitorul obligaţiei legale de întreţinere şi de nevoia copilului minor.

În ce priveşte nevoia minorilor, aceasta este prezumată dată fiind vârsta lor, ce îi  face incapabili de muncă.

În ceea ce  priveşte stabilirea cuantumului instanţa va lua în considerare, în lipsa unor veniturile concrete obţinute de către pârâtă, criteriul salariului minim pe economie de 700 de lei, la care se va aplica cota de 1/3,  urmând a o obliga pe aceasta la plata în favoarea minorilor, la plata sumei de 233 lei lunar, începând cu data formulării acţiunii şi până la majoratul acestora sau până la noi dispoziţii.

La stabilirea acestei obligaţii instanţa a avut în vedere faptul că domiciliul minorilor a fost stabilit la tată, astfel că acesta va avea mai multe cheltuieli de efectuat cu cei doi copii. 

Având în vedere prevederile art. 274 C.pr.civ, instanţa va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare