Daune interese moratorii sub forma dobânzii legale. Retinerea de contributii sociale. Cererea de restituiere şi sumele retinute. Legalitatea cererii

Prin acţiunea civilă formulată la data de XXXXX, reclamanţii XXXXX, au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel XXXXX şi Tribunalul XXXXX , obligarea pârâţilor, la restituirea  sumelor acordate cu titlu de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentinţa civilă nr. XXXXX a Tribunalului XXXXX definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curţii de Apel XXXXX, cu consecinţa executării hotărârii judecătoreşti fără reţinerea unor sume de bani cu acest titlu.

În motivarea acțiunii, reclamanţii  au arătat  care au calitatea de judecători pensionari, respectiv asistent judiciar şi, prin hotărâri judecătorești, pârâții au fost obligați la plata unor drepturi de natură salarială, iar urmare faptului că  acestea au fost eșalonate și plătite cu întârziere, prin sentința civilă nr. XXXXX a Tribunalului XXXXX, definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curții de Apel XXXXX, s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții la plata prejudiciului cauzat, reprezentat de dobânda legală aferentă sumelor datorate începând cu data de XXXXX și până la data plății efective, instanța reținând faptul că, prin executarea eșalonată a obligației de plată, în calitate de creditori, au suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de O.U.G. nr. 71/2009.

Totodată, reclamanţii au arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din Codul Civil din 1864, respectiv ale art. 1531 alin. 1, alin. 2, teza întâi și art. 1535 alin. 1 din Codul Civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

S-a mai susţinut de către reclamanţi, ca prin decizia nr. 2/2014 pronunţata in recurs in interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie s-a statuat ca pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonata a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale din sectorul bugetar in condiţiile OUG nr. 71/2009, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, aceste daune interese moratorii fiind datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plata stabilita printr-o hotărâre judecătoreasca.

De asemenea, s-a învederat că, prin decizia nr. 21/2015 pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat, in raport de considerentele deciziei nr. 2/2014, ca dobânzile nu au caracter accesoriu debitului principal si nu reprezintă daune interese datorate in temeiul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, astfel că, nefiind un accesoriu al debitului principal, aceste dobânzi nu intra in categoria veniturilor asimilate salariilor, fiind acordate ca forma de penalizare a debitorului care nu si-a îndeplinit la timp obligaţia de executare a hotărârii judecătoreşti.

În fine, reclamanţii au susținut că, în raport de deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție anterior menționate, daunele interese moratorii acordate pentru repararea integrală a prejudiciului sub forma dobânzii legale nu au caracter salarial în sensul dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal, astfel că nu sunt supuse regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii.

În consecință, reclamanţii au arătat că pârâţii au procedat, în mod greşit, la reţinerea impozitului și a contribuţiilor de asigurări sociale aferente dobânzilor acordate prin hotărâre judecătoreasca, acestea fiind exceptate de la impozitare potrivit art. 7 pct 47 din Codul Fiscal.

În dovedirea acțiunii, reclamanţii au depus la dosarul cauzei, înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul filele 62-24.

S-a solicitat în cauză şi judecata în lipsă.

Pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând în esenţă ca tribunalele si curţile de apel au personalitate juridica, iar drepturile băneşti stabilite prin sentinţe au fost calculate si plătite direct de către instituţia angajatoare, Tribunalul XXXXX, care a calculat si virat contribuţiile sociale către stat, Ministerul îndeplinindu-și doar obligaţia legala de alocare a fondurilor necesare plăţii debitului.

Mai arată acest pârât că potrivit disp. art. 143 lit. d din Ordinul nr 120/2011 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare Ministerul Justiţiei prin direcţia financiar –contabilă, efectuează plăţi exclusiv pentru proprii angajaţi, iar în calitate de ordonator principal de credite, atribuţiile acestuia se concretizează în cele prevăzute la art. 147 pct. 1 lit. a, e ,f şi i din Ordinul nr. 120/2011, neavând aşadar obligaţia de plată a drepturilor salariale către reclamanţi.

Totodată învederează că potrivit deciziei nr. 13/13 06 2016, pronunţată de ICCJ în dosarul nr 12/2016, s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea disp. art. 21 din legea nr. 500/2002, în calitatea sa de ordonator principal de credite (…) , nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

De asemenea precizează pârâtul că reţinerea şi virarea contribuţiilor şi impozitelor datorate de salariaţi, în condiţiile legii, prin reţinere la sursă, este o operaţiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al bugetului statului –în acest sens fiind prevederile art. 57 alin. 1 Cod Fiscal.

Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare în cauză prin care invocă excepţia necompetenţei funcţionale a completului specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în soluţionarea prezentei cauze, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman, excepţia lipsei calităţii procesuale-pasive a Ministerului Finanţelor Publice, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi solicită respingerea acţiunii ca nefondată, având în vedere următoarele motive:

Asupra excepţia necompetenţei funcţionale a completului specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în soluţionarea prezentei arată acest pârât că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale din sumele acordate cu titlu de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentinţa civilă nr. XXXXX a Tribunalului XXXXX, definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curţii de Apel XXXXX şi plata pe viitor a sumelor cuvenite conform hotărârii menţionate, fără reţinerea impozitului şi celelalte contribuţii, actualizate, temeiul de drept invocat fiind, art. 117 din Codul de procedură fiscală, art. 42 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, deci drepturile şi obligaţiile părţilor din proces decurg din raporturi juridice fiscale privind administrarea impozitelor datorate bugetului de stat, raporturi reglementate de Codul de procedură fiscală.

În aceste condiţii, litigiul dedus judecăţii este de natura contenciosului administrativ şi fiscal, fiind întemeiat pe raporturi juridice supuse normelor juridice de drept public, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a completului specializat în contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de excepţia necompetenţei  materiale  a XXXXX în soluţionarea prezentei cauze, arată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile în care reclamanţii, chiar dacă nu specifică în petitul acţiunii, solicită anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa soluţionării prezentei cereri aparţine Curţii de Apel XXXXX.

A invocat  excepţia inadmisibilităţii acţiuniii având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Mai mult, potrivit art. 193 alin. (1)"Cod procedura civilă, „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dafca legea prevede în mod expres aceasta."

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă dacă reclamanţii au formulat plângere prealabilă, astfel că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare nu este îndeplinită, neîndeplinirea acesteia în condiţiile legii având drept consecinţa inadmisibilitatea acţiunii.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte contestarea de reclamanţi a actelor emise de Ministerul Finanţelor Publice susţine pârâtul:

Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte actul administrativ după cum urmează: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Astfel, adresa nr. XXXXX din XXXXX reprezintă punctul de vedere exprimat de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la solicitarea Ministerului Justiţiei, transmisă cu adresa nr. XXXXX din XXXXX, referitoare la regimul fiscal al hotărârilor judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2015 având ca obiect acordarea de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Prin raportare la definiţia dată de legiuitor actului administrativ, este fără echivoc că nu ne aflăm în situaţia unor raporturi juridice născute, modificate sau stinse, odată cu adresa răspuns transmisă de Ministerul Finanţelor Publice către Ministerul Justiţiei.

Prin urmare, este evident că adresa sus-menţionată nu acoperă cerinţele definiţiei dată prin lege pentru a fi considerată un act administrativ şi, ca atare, nu poate fi supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ.

Aşa cum am arătat mai sus, adresele contestate de către reclamantă nu pot fi caracterizate drept acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca instanţa de contencios administrativ să pronunţe o soluţie referitor la legalitatea acestora.

Mai mult decât atât, nu se poate reţine că prin aceste adrese, reclamanţii au fost vătămati în drepturile acestora, atâta timp cât aceştia  sunt, practic, nemulţumiţi de situaţia existentă ca urmare a raporturilor juridice dintre ei şi Ministerul Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite), ce privesc punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti.

A mai invocat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa în această cauză, având în vedere următoarele motive:

In doctrină, dar şi în practica judiciară, s-a impus concepţia potrivit căreia calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Pornind de la acest concept şi prin raportare la acţiunea dedusă judecăţii, este evident că în speţă nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât (Ministerul Finanţelor Publice) şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, în procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispoziţiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei-autorităţi publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, şi autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ emis de autoritatea publică.

Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, pretenţiile reclamanţilor vizează raporturile juridice dintre aceasta şi Ministerul Justiţiei, respectiv solicitând restituirea sumelor reprezentând impozit şi contribuţii individuale reţinute de Ministerul Justiţiei cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eşalonată a titlurilor executorii.

Conform art. 170 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare de la data de 01.01.2016, „(1) în situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.

(2)Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligaţiile fiscale de acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declaraţii de regularizare/cerere de restituire.

Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.

(3)în cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior reţinerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea şi regularizarea, potrivit prezentului articol, se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanţa fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.

(4)Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune declaraţie rectificativa.

 (6)Plătitorul are obligaţia de a corecta, dacă este cazul, declaraţiile informative corespunzătoare regularizării efectuate.

(7)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al

preşedintelui A.N.A.F."

Prin urmare, întrucât se solicită restituirea impozitului şi contribuţiilor individuale (reţinute la sursă) reclamanţii  trebuiau să se adreseze cu o astfel de cerere plătitorului de salariu.

Având în vedere cele menţionate, precum şi prevederile art. 36 din Codul de procedură civilă potrivit cărora „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios" şi ale art. 38 Cod procedură civilă, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic, neavând calitatea de debitor faţă de reclamantă sau faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei în baza vreunei dispoziţii legale sau în baza vreunui contract.

Prin urmare, în mod greşit reclamanţii s-au îndreptat prin acţiunea formulată împotriva Ministerului Finanţelor Publice, motiv pentru care  solicită admiterea excepţiei.

Pe fondul cauzei solicită acest pârât respingerea acţiunii ca nefondată arătând că impozitul pe salarii şi contribuţiile individuale au fost reţinute sau urmează să fie reţinute la punerea în executare a sentinţei judecătoreşti prin care angajatorul a fost obligat la plata unor daune moratorii sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate reclamanţilor în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În opinia Ministerului Finanţelor Publice, sumele reprezentând dobânzi legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii (hotărâri judecătoreşti prin care au fost stabilite drepturi salariale acordate personalului din Sectorul bugetar) nu au cum să fie disociate de drepturile salariale, în acest sens fiind dispoziţiile art. 55 alin. 2 lit. jA1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare până la data de 31.12.2015, potrivit cărora debitul principal - salariul, imprimă dobânzilor acordate în legătură cu acesta, un regim fiscal propriu, distinct de regimul fiscal al despăgubirilor reglementate la art. 42 lit. b din Codul fiscal.

Aceasta întrucât, chiar dacă art. 42 lit. b din Codul fiscal stabileşte că despăgubirile sunt neimpozabile, prin norma specială - art. 55 alig. 2 lit. jA1), legiuitorul a asimilat salariilor aceste tipuri de dobânzi din perspectiva impunerii, indiferent care este natura lor juridică din perspectiva dreptului comun.

Susţine pârâta că prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare de la data de 01.01.2016 -„(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor."

Potrivit alin. (2) lit. p) a aceluiaşi articol, (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii;

Conform art. 78 alin. (4) din Codul fiscal, „în cazul veniturilor reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru veniturile realizate în afara funcţiei de bază, şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite."

În acelaşi sens s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 21/2015.

Prin această hotărâre, Înalta Curte a reţinut următoarele aspecte: „44. Pe de altă parte, faţă de dezlegările din Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dobânzile nu pot fi considerate o pretenţie nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăşi acţiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere şi, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acţiuni, pentru viitor, cu consecinţa începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acţiunii.

Potrivit art. 1088 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dobânda nu este datorată decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazul în care, după lege, curge de drept.

Or, aceste dobânzi, ca formă de penalizate a debitorului care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de executare a unei hotărâri judecătoreşti  pronunţate  într-un litigiu referitor la drepturi salariate, curg de drept de la momentul pronunţării hotărârii, hotărâre executorie de drept potrivit art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 274 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta fiind data scadenţei obligaţiei respective, până la plata efectivă a acestui debit.

Prin urmare, în principiu, data de la care începe să curgă dobânda legală pentru drepturile salariale cuprinse în titlul a cărui -executare silită a fost eşalonată este data pronunţării hotărârii, iar dobânda continuă să curgă, succesiv, pentru fiecare perioadă de întârziere, până la data plăţii efective a debitului."

Faptul că Ministerul Justiţiei a apreciat, prin adresa nr. XXXXX, asupra regimului fiscal ai dobânzilor legale acordate prin hotărârile judecătoreşti, calificându-le drept daune interese moratorii, în sensul că pentru acestea nu se datorează impozit pe venit şi nici contribuţii sociale, nu este de natură a înlătura dispoziţiile art. 55 alin. 2 lit. jA1 din Codul fiscal.

Consideră pârâtul  că, din perspectiva situaţiei de fapt existente şi a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările şi completările ulterioare, dobânda legală acordată prin hotărârile judecătoreşti reprezintă o sumă de bani primită ca urmare a plăţii cu întârziere a drepturilor salariale.

Această sumă de bani primită de reclamanţi este calificată de prevederile Codului fiscal ca fiind un venit ce a fost primit de către acestia ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/definitive.

În drept, îşi  întemeiază pârâtul întâmpinarea  pe dispoziţiile art. 205 Cod Procedură civilă şi pe actele normative invocate în cuprinsul întâmpinării.

Pârâții  Curtea de apel XXXXX și Tribunalul  XXXXX, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță spre a opune eventuale excepții sau spre a-și face apărarea.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată la data de XXXXX, reclamanţii XXXXX,au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel XXXXX şi Tribunalul XXXXX, obligarea pârâţilor, la restituirea  sumelor acordate cu titlu de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentinţa civilă nr. XXXXX a Tribunalului XXXXX definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curţii de Apel XXXXX, cu consecinţa executării hotărârii judecătoreşti fără reţinerea unor sume de bani cu acest titlu.

Înainte de analiza fondului, in conformitate cu disp. art. 248 CPC, urmează a se soluţiona excepţiile invocate in cauză de pârâţi.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului XXXXX şi a completului specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, instanţa apreciază ca nefiind fondate, reţinând următoarele:

Litigiul dedus judecăţii este  un conflict de muncă.

În conformitate cu disp. art. 269 alin. 1 CM, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

În speţă nu se contestă aşa cum susţine precitatul pârât anularea unor acte emise de autoritatea publică centrală, ci se solicită plata unor despăgubiri consecinţă a executării unor hotărâri judecătoreşti.

Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de muncă prevazute de Cm, privind raporturile juridice dintrre partenerilor  sociali, stabilite potrivit codului-art 266 CM.

Ca atare, solicitările reclamanţilor circumscriindu-se jurisdicţiei muncii, excepţiile invocate sub aspectul competenţei funcţionle si teritoriale, de acest pârât vor fi respinse ca nefondate. În ceea ce priveşte excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice invocată de acesta, se reţine că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE  neaflându-se în raporturi juridice cu reclamantele  – nici raporturi juridice de muncă și nici vizând din calitatea de debitor.

Obligația legală de a asigura în bugetele proprii și ale ordonatorilor terțiari de credite a sumelor necesare pentru efectuarea plăților rezultate din titluri executorii revine ordonatorului principal de credite care, în speță, este MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul dedus judecății, reclamanta fiind cea care trebuie să justifice atât calitatea pasivă, cât și cea activă.

Calitatea de pârât într-un proces poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut dreptul.

Având în vedere că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, că reclamanţii  s-au  aflat în raporturi juridice de muncă cu Tribunalul XXXXX, instanța apreciază că pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu poate avea calitate procesuală pasivă, urmând a admite excepția invocată în cauză ,şi pe cale de consecinţă a se respinge acţiunea faţă de acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei , şi a Curţii de Apel XXXXX, invocată de instanţă din oficiu, se reţine:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul dedus judecății, reclamanta fiind cea care trebuie să justifice atât calitatea pasivă, cât și cea activă.

Calitatea de pârât într-un proces poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut dreptul.

Având în vedere că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, că reclamanţii s-au  aflat în raporturi juridice de muncă cu Tribunalul Teleorman, şi că este vorba de sume reprezentând impozit şi contribuţii individuale reţinute şi virate de către angajatorul reclamanţilor, în speţă Tribunalul XXXXX, instanța apreciază că aceşti  pârâti nu au calitate procesuală pasivă, urmând a  admite excepția invocată în cauză, şi a respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei se reţine că:

Prin sentința civilă nr. XXXXX a Tribunalului XXXXX, definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curții de Apel XXXXX, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL XXXXX și TRIBUNALUL XXXXX au fost obligați să plătească reclamantilor dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite, de la data pronunţării hotărârii și până la data plății integrale a sumelor neachitate.

În baza art. 54 din O.U.G. nr. 47/2015, raportat la art. 34 și art. 35 din O.U.G. nr. 83/2014, reclamantelor  li s-a făcut plata eșalonată a sumelor acordate în baza titlului executoriu anterior menționat, cu titlu de dobândă, iar sumele acordate au fost supuse regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii.

Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabil începând cu noiembrie 2015, „(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.”

Alin. 2 al aceluiaşi text legal statuează ca regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi altor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor, după cum urmează:

a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

b) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome;

d1) remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăţilor comerciale;

d2) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;

h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale;

i) indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;

i1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;

j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor;

j1) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile;

j2) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;

k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

Prin urmare, din analiza prevederilor art. 55 alin. 2 lit. j1, rezultă că sunt asimilate veniturilor din salarii și sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

Analizând, însă, natura drepturilor plătite de către pârâţi in baza sentinţei civile precitate , se constată că reclamanţii au obţinut dreptul la daune moratorii sub forma dobânzii legale aferente unor creanţe cuvenite in baza unor alte hotărâri judecătoreşti a căror executare a fost eşalonata in timp, instanţa apreciind că neexecutarea a produs prejudicii acestora , astfel că dobânzile acordate cu titlu de daune interese moratorii nu reprezintă un accesoriu al drepturilor salariale si nici nu au fost acordate in temeiul art. 166 alin. (4) din Codul muncii.

De altfel, acest aspect a fost tranșat prin decizia nr. 21/2015, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia s-a statuat ca aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal şi nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată a salariului.

Așadar, dobânzile sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancţionată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu.

Pe de altă parte, având în vedere, Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, precum și decizia anterior menționată, se constată că daunele interese moratorii acordate reclamantelor prin sentința civilă nr. XXXXX a Tribunalului  XXXXX, definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curții de Apel  XXXXX, reprezintă sume acordate cu titlu de penalitate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, astfel că nu au caracter de drept salarial în sensul prevederilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal și, prin urmare, nu sunt supuse regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii.

În plus, se impune a se preciza că sumele acordate prin hotărârile judecătorești precitate nu reprezintă dobânzi acordate în legătură cu salariile, ci acestea reprezintă sume acordate pentru pierderea efectiv suferită de reclamante, fiind evident că acordarea dobânzii s-a impus pentru executarea cu întârziere a sumelor stabilite prin titluri executorii, aşa încât, în privința acestor sume nu sunt incidente dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal.

În aceste condiţii, constatând că acestor dobânzi nu le pot fi aplicate regulile de impunere proprii veniturilor din salarii, ci dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, potrivit cărora nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale (art. 62 lit. h) din Noul Cod fiscal), Tribunalul apreciază acțiunea întemeiată.

În consecință, apreciind că sumele stabilite în titluri executorii reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanţi,  instanţa constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal, nefiind impozite și contribuții sociale obligatorii în sensul art. 7 pct. 47 din Codul fiscal.

Având in vedere elementele de fapt si de drept prezentate, instanţa va  admite acţiunea civilă promovată de XXXXX, urmând a fi obligaţi  pârâtul Tribunalul XXXXX  la restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii sociale şi impozit din penalităţile acordate ca daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentinţa civilă nr. XXXXX pronunţată de Tribunalul XXXXX şi definitivă prin decizia civilă nr. XXXXX a Curţii de apel XXXXX, cu consecinţa executării hotărârii judecătoreşti fără reţinerea unor sume de bani cu acest titlu, faţă de Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel XXXXX şi Ministerul Justiţiei urmând a fi respinsă acţiunea ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Domenii speta

Spete similare