Acordarea de despăgubiri pentru încetarea anticipată a contractului de prestări servicii de telefonie

Se examinează apelul declarat de reclamanta XX,  cu sediul în XX,  împotriva sentinţei civile nr. XX/16.12.2016, pronunţată de Judecătoria XX, în dosarul nr. XX, în contradictoriu cu pârâtul XX, domiciliat în XX, str. XX,  în cauza având ca obiect cerere de valoare redusă. 

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit reprezentantul legal al apelantei-reclamante, precum şi intimatul-pârât.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de şedinţă învederând următoarele:

- cauza este la primul termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

  Instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verificând competenţa generală, materială şi teritorială de judecare a pricinii, constată că este legal sesizată:

- este competentă general – potrivit prevederilor art. 126 din Constituţia României şi art. 2 din Legea nr. 304/2004, privind Organizarea judiciară;

- este competentă material şi teritorial – potrivit prevederilor art. 95 alin. 1 pct. 2, coroborat cu art. 1033 alin. 1 Cod procedură civilă;

- este competentă funcţional, conform Hotărârilor nr. 21 şi 22 din 2011 şi nr. 2 din 2016, ale Colegiului de Conducere a instanţei.

Instanţa constată că apelul este legal timbrat, formulat în termen legal, precum şi faptul că intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Instanţa constată cererea de apel în stare de judecată şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. XX/16.12.2016, Judecătoria XX a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta XX, în contradictoriu cu pârâtul XX, şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 890,91 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate şi suma de 904,48 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere şi 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză.

 Totodată, a respins cererea pentru rest, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

 În fapt, între  XX (în prezent XX.), în calitate de  furnizor, şi pârâtul XX s-a încheiat contractul de abonament pentru serviciile XX nr. XX (f. 8-21). În baza acestor contracte, pârâtul a primit nr. de cont XX.

 Conform art. 10.7 din Condiţiile generale ale Contractului nr. XX, pârâtul avea obligaţia achitării facturilor, în termen de maxim 14 zile de la data facturării, iar prin art. 10.10 din aceleaşi condiţii generale, părţile au stabilit penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi, începând cu prima zi ulterioară scadenţei, până la data plăţii efective, totalul penalităţilor de întârziere putând depăşi suma asupra cărora sunt calculate.

 Prin contractul de cesiune din data de 08.12.2014, creanţa privind pe acest pârât a fost cesionată către XX.

 Cesiunea a fost înregistrată la arhiva electronică de garanţii reale mobiliare. Având în vedere cesiunea intervenită, XX s-a subrogat în drepturile si obligaţiile deţinute anterior de XX faţă de debitor.

 În drept, în conformitate cu prevederile art.1270 Cod civil, convenţiile legale încheiate au putere de lege între părţile contractante, acestea dobândind drepturi şi obligaţii pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credinţă, conform art. 1170 Cod civil, în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.

 Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că, după ce primul probează existenţa obligaţiei, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, şi întrucât debitorul nu a făcut dovada liberării de obligaţie prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanţa a reţinut că, pârâtul, deşi a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.

 Conform art. 1350 Cod civil, în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

 Astfel, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada executării obligaţiilor asumate (plata în integralitate a facturilor emise) şi nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acestuia în neexecutarea obligaţiilor contractuale, instanţa a apreciat că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.

 Astfel,  în ceea ce priveşte cuantumul sumei solicitate cu titlu de contravaloare servicii,  instanţa a reţinut că aceasta se compune din suma de 890,91 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii electronice de care a beneficiat debitorul – pârât.

 În consecinţă, instanţa a admis acest capăt de cerere şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 890,91 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate.

 În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a reţinut că, potrivit art. 10.7 din Condiţiile generale ale Contractului nr. XX, pârâtul avea obligaţia achitării facturilor, în termen de maxim 14 zile de la data facturării, iar prin art. 10.10 din aceleaşi condiţii generale, părţile au stabilit penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi, începând cu prima zi ulterioară scadenţei, până la data plăţii efective, totalul penalităţilor de întârziere putând depăşi suma asupra cărora sunt calculate.

 În conformitate cu prevederile art. 1530 Cod civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. Astfel, daunele-interese pe care instanţa le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestaţiei debitorului sunt daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii.

 Potrivit art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de către părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

 Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada achitării facturilor emise de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptăţită şi la plata penalităţilor, conform art. 1523 alin. 2 lit. c Cod civil, pârâtul fiind de drept în întârziere, de la data scadenţei facturii.

 Prin urmare, şi acest capăt de cerere a fost admis, iar pârâtul obligat către reclamantă la plata sumei de 904,48 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.

 Cu privire la suma de 800 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, instanţa a reţinut următoarele:

 Potrivit art. 16.1 din Termenii generali Contractului nr. XX, în situaţia în care abonatul nu îşi respectă obligaţiile de plată asumate, furnizorul este în drept să considere contractul reziliat de plin drept, fără punere în întârziere sau preaviz, drept de compensaţie sau despăgubiri pentru abonat iar conform art. 17.1 în cazul în care contractul încetează înainte de perioada iniţială, XX poate percepe abonatului costuri de încetare a contractului înainte de termen pentru fiecare cartelă dezactivată, costurile de încetare urmând a se calcula  utilizând o formulă de calcul, luând în considerare numărul de luni rămase până la sfârşitul perioadei iniţiale, care se înmulţeşte cu penalitatea lunară de încetare a contractului.

 Reclamanta a precizat că a fost calculată suma de 800 lei, reprezentând contravaloarea unei cartele SIM.

 Instanţa a reţinut că reclamanta poate înceta contractul din motive imputabile clientului. Cu toate aceste, având în vedere posibilitatea, şi nu obligaţia creditorului de a considera contractul ca fiind încetat de plin drept în ipotezele menţionate, instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că s-ar fi considerat faptul că a operat încetarea de drept, la dosar neexistând notificarea adresată pârâului în acest sens sau un înscris din care să rezulte data când s-a procedat la rezilierea contractului, având drept consecinţă calcularea sumelor datorate cu titlu de daune raportat la numărul lunilor rămase până la sfârşitul perioadei.

 În consecinţă, instanţa a apreciat că în lipsa dovedirii datei când a creditorul cedent a procedat la rezilierea contractului, creanţa solicitată cu titlu de despăgubiri nu are un caracter cert, lichid şi exigibil, având în vedere că modul de calcul, cuantumul şi data scadenţei depind de data încetării acestuia.

 Pentru aceste motive, instanţa a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

 Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale, începând cu data de 08.12.2014, instanţa a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 1535 alin. 1 Cod civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic”.

 De asemenea, instanţa a avut în vedere că prin art. 10.10 din contract s-a prevăzut dreptul reclamantei ca în caz de întârziere la plată să perceapă penalităţi în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere de la scadenţă până la plata efectivă a acesteia precum şi  că potrivit preambulului contractului de cesiune încheiat între S.C. XX şi reclamantă, la pct. 3 se stipulează voinţa cedentului de a înstrăina cesionarului creanţele cedate împreună cu accesoriile aferente acestora în conformitate cu art. 1568 alin. 1 Cod civil.

 În consecinţă, faţă de faptul că în contract s-a stipulat o clauză penală în caz de executare a obligaţiei de plată cu întârziere, accesoriu transmis odată cu cesiunea creanţei principale, instanţa a apreciat că reclamanta nu poate solicita obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1535 alin. 1 Cod procedură civilă, teza a II-a, cu referire la dispoziţiile O.G. nr. 13/2011.

 În consecinţă, şi acest capăt de cerere a fost respins, ca neîntemeiat.

 Având în vedere aceste considerente, instanţa a admis, în parte, cererea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal,  reclamanta  XX, care a solicitat schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul admiterii şi a capetelor de cerere privind plata despăgubirilor în valoare de 800 lei, precum şi a dobânzii legale solicitate, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond, în mod eronat a soluţionat capetele de cerere privind acordarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală, întrucât a furnizat înscrisuri în baza cărora aceasta putea constata faptul că, în speţa, a fost depus un contract încheiat între creditorul - cedent şi intimatul - pârât prin care au fost prevăzute modalităţi de încetare a acestuia,  contract depus în probatoriu, potrivit căruia au fost stabilite de către creditorul cedent, sumele solicitate de către apelantă prin cererea de valoare redusă, pentru care instanţa de fond nu a solicitat informaţii suplimentare/lămuriri cu privire la modul de calcul, ori termenul pentru care acestea au fost calculate, cauza fiind soluţionată în lipsa acestor informaţii, la primul termen de judecată, prin admiterea în parte a cererii şi respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere referitoare la despăgubirile pentru încetarea prematură şi dobânda legală.

În aceste condiţii, a solicitat instanţei de control judiciar să constate faptul că cererea de valoare redusă, prin care a solicitat obligarea intimatului - pârât la plata sumelor restante, stabilite cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură şi dobânda legală, este întemeiată.

Prin soluţia instanţei de fond a fost prejudiciată, fiindu-i restricţionate drepturilor sale legale, astfel că, face anumite precizări referitoare la aspectele de procedură din etapa soluţionării cererii de valoare redusă, la fond, prin care învederează dispoziţiile prevăzute de art. 1029 alin. (4)-(5) Cod procedură civilă, respectiv: „În cazul în care informaţiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate, ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanţa îi va acorda reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul ori să furnizeze informaţii sau înscrisuri suplimentare. Instanţa va folosi în acest scop un formular tip, care va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei”.

Totodată, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol sunt prevăzute următoarele: „În cazul în care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit de instanţă, cererea se va anula”.

În completarea dispoziţiilor menţionate, precizează faptul că este prevăzută, totodată, şi aplicarea prevederilor art. 200 Cod procedură civilă. Astfel, în formularul de completare/rectificare, reclamantului i se vor comunica lipsurile cererii, cu menţiunea că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să se efectueze completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anularii cererii. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul menţionat, instanţa va dispune anularea cererii prin încheiere, dată în camera de consiliu. Împotriva încheierii de anulare reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

Aşadar, legiuitorul a înţeles să dea posibilitatea instanţei de judecată să deţină toate elementele necesare soluţionării cauzei, însă aceasta din urmă nu a înţeles să dea eficienţă acestor dispoziţii. Totodată, legiuitorul a prevăzut şi sancţiunea pentru reclamant, dacă obligaţiile nu sunt respectate, anularea cererii (art. 1029 alin. 5. Cod procedură civilă).

În prezenta cauză, instanţa de fond în mod eronat a dispus judecarea cauzei; dacă situaţia prezentată în formularul de cerere de valoare redusă nu era lămuritoare pentru aceasta, trebuia să solicite completarea informaţiilor.

În calitate de reclamant, a depus înscrisurile primite de la creditorul - cedent, conform cărora a arătat instanţei de fond faptul intimatul - pârât datorează suma de ... lei, însă  Judecătoria XX a primit acţiunea împreună cu înscrisurile depuse în probatoriu şi a soluţionat cauza prin admiterea, în parte, a sumelor solicitate, întrucât, în accepţiunea acesteia, din informaţiile furnizate de reclamantă, nu rezultă faptul că intimatul - pârât a fost notificat cu privire la rezilierea contractului şi, totodată, nu a fost indicată data încetării contractului, cât şi modalitatea de calcul a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură.

În această situaţie, deşi procedura de soluţionare prevede reguli speciale privind regularea cererii, instanţa nu a procedat la citarea sa pentru a i pune în vedere, sub sancţiunea anulării cererii, să furnizeze informaţii şi înscrisuri suplimentare, necesare pentru soluţionarea cauzei, în procedura specială, potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de 1029 alin. (4) Cod procedură civilă.

Aşadar, în situaţia constatată de instanţă, în care a apreciat necesare informaţii şi dovezi suplimentare privind sumele solicitate prin acţiune, aceasta avea la dispoziţie două variante procedurale: să facă aplicarea art. 1027 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă, în cazul în care considera că cererea un poate fi soluţionată în procedura cererilor de valoare redusă; să facă aplicarea art. 1027 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă şi să solicite reclamantei să completeze cererea cu informaţii sau înscrisuri suplimentare.

În primul caz, instanţa avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa reclamantei faptul că cererea nu se poate soluţiona pe calea procedurii speciale şi, în situaţia în care acesta nu îşi retrăgea acţiunea, instanţa o soluţiona potrivit dreptului comun.

În al doilea caz, instanţa era obligată să înştiinţeze reclamanta asupra necesităţii completării cererii sale, iar dacă aceasta nu se conforma dispoziţiilor instanţei, pronunţa o hotărâre de anulare a cererii.

Aşadar, dispoziţiile anterior menţionate prevăd anumite reguli speciale cu privire la regularizarea cererii introductive de către instanţă, atunci când aceasta îmbracă forma formularului - tip de cerere. Astfel, în cazul în care informaţiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanţa îi va acorda reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul ori să furnizeze informaţii sau înscrisuri suplimentare. Instanţa va folosi în acest scop un formular tip, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei nr. 359/C/2013. În cazul în care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit, cererea se va anula.

În motivarea soluţiei de respingere a capetelor de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură, instanţa de fond a reţinut faptul că nu s a făcut dovada încetării contractului prin depunerea notificării de reziliere comunicată acestuia, nefiind indicată nici data de încetare a contractului, nici modalitatea de calcul a acestor sume.

Faţă de aceste aspecte, apelanta critică motivarea reţinută de către instanţa de fond în considerentele hotărârii, întrucât a arătat faptul că între XX  şi intimatul pârât, ca negotium iuris, a fost încheiat contractul de prestări servicii, în baza acestuia au fost emise şi facturile fiscale depuse în probatoriu, acestea având valoarea unor acte de executare a contractelor.

Astfel, potrivit art. 250 Cod procedură civilă, dovada unui act juridic se poate face prin înscrisuri, iar conform art. 265 Cod procedură civilă, factura fiscală emisă de un profesionist în desfăşurarea activităţii sale reprezintă un înscris probator al raportului juridic dintre părţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 10.7. din Contractul încheiat între părţi, intimatului - pârât îi incumbă obligaţia achitării contravalorii serviciilor furnizate, în termen de 14 zile de la emiterea facturilor. Facturile fiscale emise, pe care apelanta - reclamantă îşi întemeiază pretenţiile, nu au fost contestate de către intimatul - pârât, fiindu i comunicate şi opozabile, însă neachitate la scadenţă.

În condiţiile în care părţile au prevăzut prin contractul încheiat modalitatea de executare a contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, conform înscrisurilor depuse în probatoriu, era lesne de înţeles faptul că furnizorul şi a îndeplinit obligaţiile de a furniza serviciile contractate de către intimatul - pârât, însă acesta din urmă nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia de a plăti sumele stabilite prin facturile fiscale emise lunar şi, ca atare, acesta este în culpă pentru situaţia creată.

Astfel, în materie contractuală este suficient pentru creditor să invoce neexecutarea obligaţiei pentru ca sarcina probei să fie inversată, revenind debitorului a proba faptul că şi a executat această obligaţie. Cu alte cuvinte, în calitate de reclamantă, trebuie să dovedească existenţa obligaţiei la momentul naşterii acesteia, fiind în sarcina intimatului - pârât să dovedească faptul contrar sau executarea obligaţiilor.

În speţă, prima instanţă a considerat că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata despăgubirilor pentru încetarea contractului înainte de împlinirea perioadei contractuale stabilite de părţi, acesta nu poate fi admis, întrucât reclamanta nu a depus dovada notificării intimatului - pârât cu privire la reziliere şi nu a indicat data la care contractul a încetat şi, totodată, nu a depus un mod de calcul al acestor sume, iar din înscrisurile depuse nu rezultă aceste informaţii; ca atare, a soluţionat cererea prin admiterea în parte a pretenţiilor societăţii, fără să solicite informaţii ori înscrisuri suplimentare privind pretenţiile solicitate, necesare pentru soluţionarea unei astfel de cereri, astfel cum legiuitorul a prevăzut pentru soluţionarea acţiunii pe calea acestei proceduri.

Pentru aceste motive, soluţia pronunţată de către instanţa de fond este nelegală, întrucât dezlegarea chestiunilor supuse judecaţii este rezultatul unor greşeli de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Deşi a depus, în probatoriu, înscrisuri din care reieşea raportul juridic dintre furnizorul XX S.A. (actuala XX) şi intimatul – pârât  şi conform cărora rezultă culpa acestuia din urmă, pentru neîndeplinirea obligaţiei şi încălcarea clauzelor contractuale, prin nerespectarea acestora, instanţa de fond nu a luat în considerare aceste documente, procedând la admiterea în parte a acţiunii, motivat de faptul că nu au fost furnizate suficiente informaţii.

Din acest punct de vedere, a precizat că înscrisurile depuse, în probatoriu, reliefează conduita părţilor în îndeplinirea obligaţiilor, executarea succesivă a contractelor prin furnizarea serviciilor fiind îndeplinită doar de către creditorul - cedent, nu şi de către intimatul - pârât, prin efectuarea plăţilor lunare, astfel cum s a obligat prin contractul de furnizare servicii încheiat.

Astfel, sub aspectul caracterului cert, lichid şi exigibil, a depus, la dosar, înscrisuri din care rezultă următoarele elemente: contractul de abonament, având o perioadă contractuală stabilită de părţi pentru 24 luni; costul lunar  în valoare 31 euro, cu titlu de abonament, conform anexei la servicii, parte din contract; 0,5% procent pentru calculul penalităţilor de întârziere, penalităţi ce urmau a fi calculate în cazul neplăţii serviciilor de care a beneficiat intimatul pârât, conform clauzelor contractuale cuprinse în contractul încheiat; cuantumul despăgubirii pentru încetarea înainte de împlinirea perioadei contractuale, stabilită de părţi pentru 24 luni, în caz de neplată a abonamentului, prevăzut la art. 17 din contractul încheiat, care face trimitere la sumele indicate în anexa servicii şi prin care se indică şi modalitatea de calcul a sumelor datorate cu acest titlu; facturile fiscale conţinând serviciile de care a beneficiat intimatul - pârât, acestea conţinând totodată şi costurile suplimentare înregistrate din convorbiri efectuate de către intimatul - pârât, cât şi perioada pentru care s au calculat sumele datorate.

În aceste condiţii, înţelege să critice soluţia instanţei de fond de respingere a capetelor de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor şi dobânda legală şi, totodată, să invoce dispoziţiile aplicabile în speţă, în baza cărora consideră că instanţa de fond a soluţionat în mod eronat aceste capete de cerere şi a dispus respingerea acestora, respectiv prevederile art. 1270 Cod civil, din care rezultă faptul că acordul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, potrivit art. 1.359 alin. 1 Cod civil.

Astfel, potrivit art. 1350 alin. 2 Cod civil, atunci când persoana nu şi îndeplineşte fără nici o justificare obligaţiile pe care le a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată la repararea acestui prejudiciu; astfel, apelanta - reclamantă care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să facă dovada existenţei obligaţiei şi a temeiului juridic al acesteia, iar intimatul - pârât care pretinde că a executat obligaţia asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

Tocmai din interpretarea clauzelor contractuale prevăzute de art. 16.1 şi art. 16.4 din termenii generali, a arătat instanţei de fond, prin notele scrise comunicate la dosarul cauzei, condiţiile în care contractele au încetat şi momentul încetării şi, totodată, faptul că, în temeiul acestor clauze, coroborate cu cele prevăzute la art. art. 17.1. şi art. 17.2. din Termenii generali, creditorul - cedent a calculat sumele indicate în cererea de valoare redusă.

Părţile au procedat astfel la o evaluare anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp de către client a obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor, prin inserarea unei clauze penale în accepţiunea art. 1.538 Codul civil, iar prin aceasta părţile şi au exprimat acordul valabil în ceea ce priveşte modalitatea de executare a contractului.

Însă, instanţa nu a avut în vedere caracterul accesoriu, precum şi semnificaţia clauzei penale inserate de părţi în contractul încheiat, considerând ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală, motivat de faptul că nu s a făcut dovada notificării intimatului - pârât asupra rezilierii contractului, nu s a indicat data încetării contractului şi totodată, nu s a depus un mod de calcul al despăgubirilor pentru încetarea prematură, iar în ceea ce priveşte dobânda legală, a considerat că această solicitare, este neîntemeiată.

Faţă de motivul instanţei de fond în baza căruia a respins capătul de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata sumelor cu titlu de despăgubiri pentru încetarea contractului înainte de împlinirea termenului contractual, apelanta a solicitat instanţei de control judiciar să constate faptul că încetarea contractului de abonament servicii a intervenit potrivit art. 16 din Termenii Generali ai Contractului de abonament pentru serviciile XX - capitol referitor la încetarea contractului la iniţiativa XX, pct. 16.1., conform căruia: „XX este îndreptăţit să considere Contractul reziliat de drept, fără punere în întârziere, fără preaviz, drept de compensaţie sau despăgubiri pentru Abonat, în următoarele situaţii: (i) Abonatul nu îşi respectă obligaţiile de plată chiar şi în urma suspendării sau deconectării Serviciilor de către XX (…)”

Totodată, conform pct. 16.3. de la acelaşi capitol, „încetarea Contractului în cazurile enumerate mai sus se va produce prin deconectare, începând cu sau oricând după data constatării de către XX a oricăruia dintre cazuri. Această încetare operează de plin drept, punerea în întârziere a abonatului rezultând din simplul fapt al neexecutării, fără nici o intervenţie din partea instanţei, fără preaviz, fără drept de compensaţie sau despăgubiri sau alte formalităţi prealabile”.

Din interpretarea acestor clauze contractuale privind rezilierea contractului, rezultă aşadar faptul că în sarcina creditorului - cedent XX nu au fost prevăzute formalităţi de efectuat în prealabil pentru a opera rezilierea contractului. Constatarea de către furnizor a faptului că abonatul nu şi a îndeplinit obligaţia de plată a serviciilor de telecomunicaţii furnizate îi îndreptăţeşte să procedeze la deconectarea serviciilor şi să constate faptul că a intervenit încetarea contractului conform prevederilor anterior menţionate, fără a fi necesară notificarea abonatului sau intervenţia instanţei de judecată.

Ca atare, se poate constata, în mod evident, încălcarea clauzelor contractuale redate, însuşite de părţi prin semnarea contractului, întrucât din facturile fiscale depuse, rezultă faptul că intimatul - pârât nu şi a îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii serviciilor de telecomunicaţii, facturi a căror contravaloare a fost admisă de către prima instanţă.

În aceste condiţii, este evidentă incidenţa aplicării de către creditorul - cedent a prevederilor contractuale mai sus menţionate, conform cărora rezultă modalitatea de încetare a contractului.

Astfel, potrivit contractului încheiat la data de 19.02.2013, perioada contractuală stabilită de părţi a fost de 24 de luni, perioadă ce a început să curgă de la data încheierii, însă contractul a fost reziliat la data de 05.02.2014, rămânând astfel mai mult de 22 luni până la sfârşitul perioadei contractuale; ca atare, creditorul cedent a calculat costuri pentru încetarea contractului înainte de perioada contractuală stabilită de părţi, în valoare de 800 lei, astfel cum rezultă din fişierul de mai jos, sume cesionate prin contractul de cesiune.

Creditorul - cedent a calculat această sumă în baza prevederilor cuprinse la art. 17.1, paragraful II din contract, potrivit cărora: ”În cazul în care se dezactivează 1 (una) sau mai multe cartele SIM înainte de expirarea perioadei iniţiale stabilite pentru fiecare cartela SIM, din orice motiv (...), XX poate percepe abonatului costuri de încetare a contractului înainte de expirarea perioadei iniţiale, pentru fiecare cartelă SIM dezactivată. 

Faţă de aceste aspecte, consideră că a probat, conform art. 249 Cod procedură civilă, pretenţia dedusă judecăţii. Taxa de încetare este prevăzută la art. 15–17 din Termenii şi Condiţiile Contractului de abonament de servicii încheiat şi în Anexa servicii, parte a contractului. Cu privire la cesiunea creanţei şi pentru achitarea acestor sume restante intimatul - pârât a fost notificat, fiind înştiinţat către cine este ţinut să achite toate sumele restante, înregistrate în baza contractelor încheiate cu creditorul cedent.

 În ceea ce priveşte dobânda legală, instanţa de fond a considerat faptul că în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile invocate pentru acordarea dobânzii legale, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

 Însă, în calitate de creditor-cesionar, a preluat o creanţă, nefiind incidenta cesiunea unui contract, pentru a calcula, în continuare, penalităţi de întârziere, conform art.10.9 şi art.10.10 din contractul încheiat, astfel cum a stabilit creditorul cedent.

Având în vedere aceste aspecte şi faptul că a solicitat obligarea intimatului pârât la plata dobânzii legale, pentru o perioadă distinctă faţă de cea pentru care s au calculat de către creditorul - cedent penalităţi de întârziere, a solicitat instanţei de control judiciar să admită cererea astfel cum a fost formulată, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata dobânzii legale, calculată pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului de cesiune a creanţei (08.12.2014) şi data plăţii integrale a debitului principal.

În dovedire a anexat copii după înscrisuri.

 Cererea de apel a fost timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.

Intimatul  XX nu a formulat întâmpinare la cererea de apel.

 Apelul este fondat.

 Tribunalul, verificând, în temeiul art. 479 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, cât şi sub toarte aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 din Codul de procedură civilă, constată că aceasta este nelegală şi netemeinică.

 Judecătoria XX a obligat pârâtul XX să plătească reclamantei  XX, suma de 890,91 lei, reprezentând despăgubiri civile contractuale şi 904,48 lei, penalităţi de întârziere, pe baza unor probe certe, legal administrate şi temeinic apreciate şi motivate.

Însă,  prima instanţă, în mod neîntemeiat, a  respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 800 de lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului de furnizare servicii şi dobânda legală calculată la această sumă.

Relativ la despăgubirile pentru încetarea contractului înainte de perioada contractuală stabilită de părţi, argumentele prezentate de apelantă sunt corecte.

În virtutea textului prevăzut de art. 16.1 şi 16.3 din Termenii Generali ai Contractului, părţile au stabilit un pact comisoriu de ultim grad, potrivit căruia încetarea contractului se realizează fără nici o formalitate. În atare context, aprecierile primei instanţe, potrivit cărora reclamanta ar fi trebuit să dovedească momentul la care a înţeles să rezilieze convenţia, nu sunt corecte, întrucât, după cum s-a arătat, desfiinţarea produce efecte fără nici o formalitate. Mai mult decât atât, conform art. 16.3 din Termenii Generali, încetarea se produce prin deconectare, de plin drept, rezultând din simplul fapt al neexecutării. Or, executarea obligaţiei de plată a contravalorii facturilor emise de furnizor, incumbă intimatei-pârâte.

Astfel, în speţă, contractul dintre cedenta XX şi pârât a fost încheiat la data de 19.12.2013 (data activării cartelei, aşa cum rezultă din prima factură emisă la data 25.12.2013) pentru o perioadă de  24 de luni; această perioadă urma să se împlinească la data de 19.12.2015.

 Contractul a fost reziliat unilateral de către furnizor la data de 05.02.2014, în condiţiile art. 16.1. din Termenii Generali ai Contractului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor de telefonie (prestate de reclamantă în perioada 19.12.2013 -05.02.2014), reziliere care a operat de drept, fără notificare, fără punere în întârziere, fără nici o intervenţie din partea instanţei sau alte formalităţi prealabile.

Până la sfârşitul perioadei contractuale au rămas, astfel 22 luni, devenind incidente dispoziţiile art. 17 din Termenii Generali ai Contractului de abonament pentru serviciile XX, conform cărora ” : ”În cazul în care se dezactivează 1 (una) sau mai multe cartele SIM înainte de expirarea perioadei iniţiale stabilite pentru fiecare cartela SIM, din orice motiv (...), XX poate percepe abonatului costuri de încetare a contractului înainte de expirarea perioadei iniţiale, pentru fiecare cartelă SIM dezactivată. 

Creditorul cedent  a cesionat, prin contractul de cesiune încheiat, suma de 800 lei, cu titlu de despăgubiri pentru încetarea contractului înainte de împlinirea termenului de 24 luni, stabilit de părţi.

Aşadar, contravaloarea despăgubirilor solicitate de reclamantă a fost corect calculată, în baza clauzelor contractuale, urmare a neexecutării obligaţiei de plată  a serviciilor prestate, neexecutare ce a avut drept consecinţă rezilierea contractului. De altfel, intimatul-pârât nu a achitat nici una din facturile emise de XX.

În legătură cu cererea privind plata dobânzii legale aferente despăgubirilor menţionate, în mod netemeinic a reţinut prima instanţă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1535 Cod civil.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 13/2011 una dintre condiţiile pentru acordarea dobânzii legale este absenţa stipulaţiei exprese a nivelului dobânzii penalizatoare de către părţi.

Dar, în cuprinsul contractului au fost stabilite, la Capitolul10. Facturare. Plată, penalităţi de 0,5%/zi de întârziere pentru neplata la termen a facturilor ce conţin contravaloarea serviciilor de telefonie prestate şi nu pentru despăgubirile (prejudiciul adus creditorului) calculate ca urmare a rezilierii contractului din vina debitorului, anterior perioadei de expirare a  acestuia, costuri menţionate distinct în conţinutul contractului (la capitolul 17. Costuri de încetare înainte de expirarea perioadei iniţiale) şi pentru care nu au fost stipulate penalităţi de întârziere în caz de neplată a acestora la scadenţă.

Aşadar, prin acordarea acestora nu se încalcă principiul conform căruia  nu pot fi cumulate penalităţile de întârziere stipulate în mod legal de către părţile contractului cu dobânda legală penalizatoare. 

 Acordarea dobânzii penalizatoare reprezintă expresia aplicării principiului reparării integrale a pagubei consacrat de art. 1350 Cod civil, conform căruia ” Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

În ceea ce priveşte data de la care urmează să fie calculate dobânzile legale, aceasta este data încheierii contractului de cesiune de creanţă deoarece, pentru cesionara XX., dreptul la plată a dobânzii a luat naştere la data cesiunii.

 Pârâtul se afla de drept în întârziere, conform dispoziţiilor art. 16.1 din Termenii Generali ai Contractului de abonament pentru serviciile XX, astfel că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiilor art. 1523 alin. 1 Cod civil, conform cărora ”Debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect”. În aceste condiţii, nu mai era necesară trimiterea unei notificări din partea reclamantei, la data încheierii contractului de cesiune de creanţă, conform art. 1522 Cod civil, prin care aceasta să-i solicite pârâtului executarea obligaţiei. De altfel, pârâtul a fost notificat în legătură cu cesiunea de creanţă, notificare în cuprinsul căreia este menţionat şi debitul total, dar şi componenţa acestuia.

Pentru motivele arătate, Tribunalul, în temeiul de dispoziţiilor art. 480 alin.2 Cod procedură civilă,  va admite apelul şi va schimba, în parte, sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtului XX la plata către reclamanta XX, şi a sumei de 800 de lei, reprezentând contravaloarea justei despăgubiri, calculată conform art. 17 din Termenii Generali ai Contractului de abonament pentru serviciile XX, precum şi a dobânzii legale aferente sume de 890,91 lei, calculată începând cu data de 08.12.2014 şi până la plata efectivă,  în baza O.G. nr. 13/2011.

Faţă de dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, va obliga intimatul la plata către apelantă a sumei de 100 de lei, cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta XX,  înmatriculată în Registrul comerţului sub nr. XX, având C.U.I. XX, cu sediul în XX,  împotriva Sentinţei civile nr. XX/16.12.2016, pronunţată de Judecătoria XX, în dosarul nr. XX, în contradictoriu cu pârâtul XX, domiciliat în XX, str. XX.

Schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul admiterii capetelor de cerere privind plata despăgubirilor şi a dobânzii legale şi, în consecinţă:

Obligă pârâtul XX, să plătească reclamantei suma de 800 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului de furnizare servicii şi dobânda legală la suma de 890,91 lei, calculată începând cu data de 08.12.2014 şi până la plata efectivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Obligă intimatul - pârât XX la plata către apelantă a sumei  de 100 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare