Condiţia privind creanţa certă, lichidă şi exigibilă în cuantumul prevăzut de dispoziţiile art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014. Dovada creanţei certe, lichide şi exigibile.

Una din condiţiile prevăzute de legiuitor în art.5 pct.20 din Legea nr. 85/12014 pentru deschiderea procedurii este aceea a unei  creanţe certe, a cărei existenţă neîndoielnică  rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte provenind de la debitor sau recunoscute de acesta, lichide, al cărui obiect este determinat sau determinabil şi exigibile în sensul că obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Definiţia din art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 a creanței certe ca rezultând din chiar actul de creanță sau din alte acte (...) conduce la concluzia potrivit căreia în materie probatorie, pentru soluționarea cererii de deschidere a procedurii la cererea creditorului este admisibilă doar proba cu înscrisuri, fiind inadmisibilă administrarea altor probe.

Condiţia nu este îndeplinită în cazul în care cuantumul creanţei nu poate fi determinat cu certitudine decât în cadrul unui litigiu de drept comun, urmare a administrării unui probatoriu mai complex ce include proba cu expertiză pe baza documentelor contabile ale societăţii.

Prin sentinţa nr. 415 din data de 14.06.2017, Tribunalul Dolj – Secţia a II-a Civilă a admis contestaţia debitoarei SCSASRL.

A respins cererea creditorului IE împotriva debitoarei SCSASRL.

A obligat creditorul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către debitoare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în cauză creditorul IE a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei  SCSASRL pentru o creanţă  în cuantum total de 18.106,26 euro în echivalent lei suma de 95.249,37 lei reprezentând debit principal constând în împrumuturi nerestituite și penalități calculate conform OUG nr. 13/2011.

Judecătorul - sindic a reţinut că potrivit art.5 pct. 20 din Legea nr.85/2014, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile.

Pentru a se aplica procedura insolvenţei, legea impune astfel îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă având o valoare cel puţin egală cu valoarea-prag indicată de lege şi debitorul să se afle în situaţia de a nu mai putea face faţă datoriilor sale comerciale.

Creanţa trebuie să aibă un cuantum superior sumei de 40.000 lei, conform art. 5 pct. 72 din lege.

Prin creanţă certă în sensul Legii nr.85/2014, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă  rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Art. 663 N.C.P.Civ defineşte creanţa lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. 

Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

La termenul de judecată din data de 07.06.2017, judecătorul sindic a calificat întâmpinarea formulată de debitoare ca fiind în realitate o contestație împotriva cererii creditoare de deschidere a procedurii insolvenței, raportat la temeiul de drept invocat și conținutul acesteia.

Cu privire la timbrarea contestației, judecătorul sindic a constatat că debitoarea a făcut dovada achitării unei taxe de timbru de 200 lei aferentă contestației cu chitanța seria 69900/2017 nr. 0154457 emisă la 21.04.2014, astfel că a respins excepția netimbrării contestației invocată de creditor. În ceea ce privește formularea contestației de către debitoare, judecătorul sindic a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 10 zile de la primirea cererii creditoarei. În acest sens, instanța a reținut că cererea creditorului a fost comunicată debitoarei la data de 17.03.2017 conform procesului verbal de înmânare existent la fila 125 dosar, iar întâmpinarea calificată drept contestație a fost formulată și înregistrată la această instanță sub nr. 10.685 din data de 23.03.2017, motiv pentru care a respins și excepția tardivității formulării contestației invocată de creditor.

Judecătorul sindic a constatat că între părţi s-au încheiat mai multe contracte de  împrumut, în baza cărora creditorul a împrumutat debitoarea cu diverse sume de bani, însă creditorul nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 70 şi art. 5 pct. 20 şi 72 din Legea nr. 85/20104, adică această parte nu a probat că deţine împotriva debitoarei o creanţă certă în  privința cuantumului acesteia.

 În acest sens, judecătorul sindic a  constatat că pentru suma de 450 euro reprezentând împrumutul acordat în baza contractului 2/20.02.2013 în care părțile au prevăzut un termen limită de rambursare la data de 20.02.2014, precum și cea de 750 euro decurgând din contractul de împrumut nr. 3/25.02.2013 unde părțile au convenit un termen de restituire tot de 1 an privind restituirea împrumutului, a intervenit prescripția, întrucât cererea creditorului a fost înregistrată la această instanță la data de 08.03.2017, adică cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 Cod Civil care a început să curgă de la data de 20.02.2014, respectiv 25.02.2014.

Judecătorul sindic a reținut şi că în cauză creditorul a mai acordat împrumuturi  debitoarei în baza contractelor de împrumut nr. 4/11.03.2013, nr. 5/30.03.2013, nr. 6/26.03.2013, nr. 7/10.04.2013, nr. 8/01.08.2013, nr. 10/10.04.2013, nr. 11/11.04.2013 și nr. 12/15.04.2013, prin care părțile au convenit termenul limită de restituire a creditelor, precum și faptul că aceste credite sunt nepurtătoare de dobândă, însă observând extrasele de cont existente la dosar eliberate de Banca Transilvania rezultă că acest creditor a ridicat din contul debitoarei diverse sume de bani, iar în aceste condiţii, judecătorul sindic a apreciat că motivele invocate de creditor se circumscriu unei acţiuni de drept comun în pretenţii în cadrul căreia să fie administrate și alte probe nu numai înscrisurile, inclusiv efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili cu certitudine care este cuantumul real al creanței creditorului, ceea ce înseamnă că în speță nu este dovedită de către creditor certitudinea creanței sale, adică întinderea acesteia până la valoarea prag impusă de legiuitor.

Pe de altă parte, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea nu se află în stare de insolvență prevăzută de art. 5 pct. 29 din legea nr. 85/2014, întrucât cu actele depuse la dosar aceasta a răsturnat prezumţia de insolvenţă, făcând dovada că deține fonduri pentru plata datoriilor și  chiar efectuând  plăți către diverși creditori pe parcursul procesului.

Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că cererea creditorului nu îndeplinește condițiile legale pentru deschiderea procedurii, în baza art. 72 alin. 4 coroborat cu art. 5 pct. 20, 29 și 72 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a admis contestaţia debitoarei ca fiind întemeiată și în consecință, a respins cererea creditorului ca nefondată.

Întrucât creditorul este în culpă procesuală, în baza art.453 C.P.CIV, a fost obligat la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către debitoare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel creditorul IE, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de apel, apelantul creditor IE a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la judecătorul sindic în vederea deschiderii procedurii, deoarece acesta a apreciat greşit asupra neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.5 pct.20 şi art.72 din Legea nr. 85/2014.

În opinia apelantului creditor instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut încălcând dispoziţiile art. 424 Cod procedură civilă în contextul în care nu s-a solicitat compensarea şi nici nu s-a invocat existenţa vreunui drept de creanţă împotriva sa.

A subliniat apelantul creditor că extragerile la care instanţa de fond face referire nu pot constitui temei al unei creanţe ce ar putea să se compenseze cu creanţa sa şi a enumerat scopul efectuării fiecărei retrageri, arătând că sumele retrase au fost utilizate în alt scop decât plata creanţei sale.

A arătat apelantul că creanţa sa îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 5 pct.20, fiind dovedită prin contracte semnate de părţi, extrase de cont bancar şi recunoscută în ianuarie 2017 de către actualul administrator al societăţii prin plângerea formulată împotriva reprezentantului convenţional.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art.5 pct.29 apelantul a precizat că debitorul nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă, nefăcând dovada existenţei fondurilor băneşti pentru a achita debitul, iar disponibilităţile băneşti din contul societăţii  reprezintă aproximativ 12% din creanţă şi nu conferă în opinia apelantului posibilitatea achitării datoriilor exigibile.

La data de 11.10.2017  intimata debitoare SCSASRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, intimata debitoare a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, întrucât operează o compensare legală conform art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014, că retragerile efectuate de Iovan Emilian au fost făcute în nume propriu, iar actele de creditare a societăţii au fost efectuate în calitatea de asociat şi administrator, fiind aport al asociatului Iovan Emilian la capitalul societăţii. A precizat că a dovedit existenţa în conturile  societăţii a sumei de 10.000 Euro şi a răsturnat prezumţia de insolvenţă.

Analizând apelul prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat.

În ceea ce priveşte critica apelantului vizând pronunţarea judecătorului sindic asupra compensării care nu a fost cerută şi fără invocarea unui drept de creanţă împotriva sa, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. 

Din lecturarea sentinţei apelate rezultă că judecătorul sindic a analizat condiţiile ce se impune a fi întrunite pentru admiterea cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei.

Judecătorul sindic nu s-a referit la compensarea de creanţe reciproce între creditor şi debitor, ci a arătat că creanţa invocată de creditor în cererea de deschidere a procedurii nu este una certă al cărui cuantum să rezulte din înscrisurile depuse şi că se impune determinarea ei  în cadrul unei acţiuni de drept comun pe baza efectuării unei expertize contabile.

Compensarea presupune datorii reciproce, certe, lichide şi exigibile, deci al căror cuantum este determinat, or, aşa cum am arătat, judecătorul sindic a argumentat că nu se poate determina cu certitudine care este cuantumul real al creanţei creditorului.

Referitor la criticile privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorului, Curtea a reţinut că şi acestea sunt neîntemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art.70 pct.1 din Legea nr. 85/2014, privind procedura insolvenţei, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii poate introduce o cerere de deschidere a procedurii impotriva unui debitor prezumat în insolvenţă (...).

Cererea creditorului de deschidere a procedurii împotriva debitorului său trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 70 alin. 1 lit. a-d din Legea nr.85/2014: cuantumul și temeiul creanței, existența unui drept de preferință, a unor măsuri asiguratorii instituite asupra bunurilor debitorului și declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului.

În temeiul art. 70 alin. 2 din Legea nr.85/2014, creditorul trebuie să anexeze cererii sale documentele justificative ale creanței.

În accepţiunea Legii nr.85/2014, conform art.5 pct.20, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă în sensul că existenţa ei rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile.

Conform textelor de lege invocate, una din condiţiile prevăzute de legiuitor pentru deschiderea procedurii este aceea a unei  creanţe certe, a cărei existenţă neîndoielnică  rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte provenind de la debitor sau recunoscute de acesta, lichide, al cărui obiect este determinat sau determinabil şi exigibile în sensul că obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Definiţia din art. 5 pct. 20 a creanței certe ca rezultând din chiar actul de creanță sau din alte acte (...) conduce la concluzia potrivit căreia în materie probatorie, pentru soluționarea cererii de deschidere a procedurii la cererea creditorului este admisibilă doar proba cu înscrisuri, fiind inadmisibilă administrarea altor probe.

În speţă, creditorul a invocat în cererea de deschidere a procedurii o creanţă în cuantum de 14.000 Euro/73.636,23 lei cu penalităţile aferente calculate conform OUG nr. 13/2011, invocând împrumuturi acordate debitoarei SASRL, rezultate din contracte de împrumut încheiate în cursul anului 2013 şi extrase de cont.

Debitorul prin administrator social RS  a contestat creanţa creditorului, arătând că IE a avut calitatea de asociat al societăţii debitoare, că ulterior cesionării părţilor sociale către asociatul Rădulescu Sebastian a avut calitatea de angajat cu contract individual de muncă în societate şi că prin procura autentică nr. 582/16.04.2013 l-a împuternicit pe Iovan Emilian să efectueze operaţiuni pe contul bancar al societăţii, mandatul fiind retras prin actul autentificat sub nr. 1534/09.10.2013.A invocat prescripţia cu privire la două din contractele de împrumut invocate şi a precizat că în contractele invocate nu s-au prevăzut dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În acest context în care creanţa a fost contestată, iar creditorul IE, fost asociat al societăţii debitoare SASRL (în prezent cu asociat unic RS), invocă creditarea societăţii, iar debitorul invocă accesul creditorului la contul societăţii şi retrageri din cont,  cuantumul creanţei nu poate fi determinat cu certitudine, aşa cum corect a apreciat şi judecătorul sindic, decât în cadrul unui litigiu de drept comun, urmare a administrării unui probatoriu mai complex ce include proba cu expertiză pe baza documentelor contabile ale societăţii.

Faţă de lipsa caracterului cert al creanţei condiţia privind creanţa certă, lichidă şi exigibilă în cuantumul prevăzut de dispoziţiile art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014 nu este îndeplinită.

O altă condiţie prevăzută de legiuitor pentru deschiderea procedurii la cererea creditorului se referă la starea de insolvenţă a debitorului definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi este prezumată ca fiind vădită atunci când debitoarea, după 60 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de creditor, potrivit art. 5 pct. 29 lit. a din Legea nr. 85/2014.

Referitor la  condiţia stării de insolvenţă, Curtea a apreciat că, în speţă, nici aceasta nu este îndeplinită.

Neplata de către debitor după 60 de zile de la scadenţă  a datoriei sale faţă de unul sau mai mulţi creditori prezumă insolvenţa definită ca insuficienţa fondurilor băneşti disponibile ce face imposibilă stingerea prin plată a datoriilor exigibile, însă această prezumţie poate fi răsturnată de debitor care poate proba existenţa disponibilităţilor.

Debitoarea a contestat starea de insolvenţă, arătând existenţa în conturile societăţii a sumei de 10.000 Euro conform extrasului de cont. Totodată debitoarea a făcut dovada efectuării de plăţi către alţi creditori.

Simpla neplată la scadenţa a datoriilor nu este o probă concludentă a  insolvenţei, ci trebuie dovedită şi insuficienţa fondurilor băneşti disponibile.

Insuficienţa fondurilor băneşti disponibile semnifică lipsa unor sume de bani de care debitorul să poată dispune imediat, cum ar fi: sume de bani în casă, disponibilităţi în conturile bancare, efecte de comerţ sau valori imobiliare, sume provenind din împrumuturi bancare sau împrumuturi acordate de alte persoane.

Or, în speţă debitoarea a dovedit că dispune de sume de bani disponibile în conturi, aspect pe care apelantul creditor nu îl contestă ( susţine doar că sumele reprezintă aproximativ 12% din creanţa invocată) şi face plăţi către alţi creditori.

Procedura insolvenţei nu se aplică în situaţia în care debitorul, deşi dispune de lichidităţi nu achită datoriile exigibile, pentru o asemenea situaţie creditorul neplătit având deschisă procedura executării silite pe calea dreptului comun.

Pentru considerentele expuse privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru deschiderea procedurii la cererea creditorului, în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ., Curtea  va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare