În cauză nu se poate reţine impreviziunea, situaţie în care dispoziţiile Legii 77/2016 nu sunt aplicabile intimaţilor şi contractului de credit încheiat de aceştia

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 3384/2017- Contestaţie la L. 77/2016

În cauză nu se poate reţine impreviziunea, situaţie în care dispoziţiile Legii 77/2016 nu sunt aplicabile intimaţilor şi contractului de credit încheiat de aceştia.

Prin contestaţia  înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 08.07.2016, sub nr. de mai sus, contestatoarea BR S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimaţii GAG şi FCA, să constate că notificarea primită de la debitor nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de legea 77/2016; obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecata constând in taxa de timbru, onorariu avocat precum si orice alte cheltuieli ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În motivare a arătat că între banca si intimaţi a fost încheiat contractul de credit nr. B0000471/18.02.2008 prin care banca a acordat acestora un credit in suma de 64.350,00 de CHF cu scopul de a achiziţiona apartamentul nr. 48 situat in mun. Bistriţa, str. Prundului nr, 5, sc. C, jud. Bistriţa - Năsăud.

In vederea acordării creditului, intimatul a instituit in favoarea băncii o garanţie constând in ipoteca asupra bunului imobil constând in apartamentul nr. 48 situat in mun. B.

În prezent, creditul acordat se recuperează de la intimat prin plata de buna-voie a ratelor, înregistrând totuşi o întârziere la plata ratelor de 64 de zile la momentul depunerii Notificării.

La data de 01,07.2016, intimatul a transmis băncii notificarea prin care a solicitat predarea in contul creanţei a imobilului in temeiul prevederilor Legii nr. 77/2016.

Contestatoarea a învederat instanţei de judecată ca in ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale procedurii prevăzute de legea 77/2016 acestea trebuie raportate si analizate atât prin prisma condiţiilor specifice detaliate de art. 4 din lege precum si prin prisma condiţiilor de forma si de comunicare a notificării transmisa de debitor băncii prevăzute de art. 5 din lege.

Prevederile art. 4 din legea 77/2016 stabilesc ca pentru stingerea debitului prin modalitatea darii in plata a bunului ipotecat in favoarea băncii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele patru condiţii de admisibilitate: sa existe un creditor instituţie bancara, financiar nebancara sau cesionar si un consumator; ii) suma împrumutata sa nu depăşească echivalentul a 250.000 Euro, aceasta valoare fiind raportata la cursul euro de la data acordării creditului; iii) creditul sa fi fost contractat in scopul achiziţionării unei locuinţe sau este garantat cu un imobil cu destinaţia de locuinţa; iv) consumatorul sa nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune in legătură cu creditul.

Prin urmare, instanţa de judecata urmează sa analizeze in soluţionarea contestaţiei atât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate cat si pe cele de forma ale notificării, prevederile art. 4 si 5 din lege fiind unele imperative si deşi legea nu prevede in mod expres o obligativitate a îndeplinirii cumulative a acestor condiţii, caracterul cumulativ este dedus din interpretarea coroborata a prevederilor art. 4 si 5 din lege,

În ceea ce priveşte nerespectarea condiţiilor de forma si de transmitere ale notificării, a considerat ca nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite de Legea 77/2016 pentru stingerea creanţei născută din contractul de credit încheiat cu intimatul, arătând că Notificarea nu a fost trimisă la sediul social al creditorului.

Contestatoarea a arătat că BR S.A nu deţine calitatea de creditor. Din notificarea primita de la debitor rezulta ca aceasta este adresata sucursalei Bistriţa.

A mai arătat că intimatul  nu are calitatea de consumator.

A învederat instanţei că, creditul nu a fost contractat de consumator in scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţa si/sau imobilul adus in garanţie nu are destinaţia de locuinţă.

A solicitat instanţei de judecată să constate ca potrivit art. 2 din contractul de credit scopul acordării împrumutului constă în achiziţionarea apartamentului nr. 48 situat în mun. B.

Imobilul a cărui dare in plata se solicita nu îndeplineşte condiţia de a fi imobil cu destinaţia de locuinţa.

In acest sens, in dovedirea celei de-a treia condiţie de admisibilitate instituita de art. 4 alin. 1 lit. c din lege, ataşat notificării debitorul trebuia sa depună o adeverinţa eliberata de asociaţia de proprietari care sa ateste faptul ca imobilului nu i-a fost schimbata destinaţia de locuinţa fata de prevederile art. 42 din legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea asociaţiilor de proprietari care stabileşte ca "Schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum si a spatiilor cu alta destinaţie decât aceea de locuinţă fata de destinata iniţiala, conform proiectului iniţial al clădirii cu locuinţe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv si cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal si vertical, spaţiul supus schimbării."

În ceea ce priveşte obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată, contestatoarea a solicitat instanţei de judecata ca în măsură admiterii acţiunii, să constate ca Banca este îndreptăţită la plata cheltuielilor de judecata de către debitor, întrucât cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu sunt consecinţa faptei culpabile a acesteia de a transmite notificarea fără respectarea prevederilor legii 77/2016.

În drept a invocat art. 4 din legea 77/2016, contractul de credit dintre părţi, art. 29 alin 4 din Constituţie, art. 413 alin. 1 Cod proc. civila.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f.14-41), orice alta proba concludenta pentru soluţionarea prezentei cauze.

La data de 02.08.2016, intimaţii au formula întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a contestaţiei formulate de contestatoare ca fiind inadmisibilă în ceea ce priveşte pretinsa „nerespectarea condiţiilor de forma si transmitere a notificării” şi ca neîntemeiata în ce priveşte pretinsa „nerespectarea condiţiilor de admisibilitate” prevăzute de Ieşea nr. 77/2016 privind notificarea formulata de aceştia; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat că pârâţii au încheiat cu contestatoarea contractul de credit ipotecar cu numărul B0000471 din 18.02.2008, garantat cu ipoteca asupra situat in B, mansarda, compus din camera de zi + bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol si balcon, suprafaţa utila 55,22 împreuna cu cota indiviza de 18,69/309 părţi din teren si cota indiviza de 4,93/81,55 din părţile indivize comune, hol comun, casa scării si pod, înscris in CF nr. 16636/48 B, având nr. cad. 10331/48, in vederea stingerii tuturor datoriilor izvorând din contractul de credit nr. B0000471 din 18,02.2008.

Având in vedere că în raport cu condiţiile financiare prezente în momentul de faţă, intimaţii se află in imposibilitatea de a mai continua plata normala a ratelor conform contractului menţionat mai sus a formulat notificare de dare în plată a imobilului conform dispoziţiilor legii nr. 77/2016 solicitând contestatoarei stingerea oricărei datorii, prin remiterea bunului imobil ce face obiectul ipotecii si a contractului de ipoteca aferent contractului de credit.

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, au arătat că aceasta este inadmisibilă în ceea ce priveşte pretinsa „nerespectare a condiţiilor de forma si transmitere a notificării”. Art. 7. (1) din legea 77/2016 prevede ca in termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

Referitor la susţinerile contestatoarei ca notificarea nu a fost însoţită de documente originale nu au niciun fel de temei legal. Analizând dispoziţiile legii 77/2016 se poate constata ca legea nu impune o astfel de cerinţa. Intimaţii au arătat că au comunicat înscrisurile doveditoare in copie certificată de avocat. Insa, in mod ciudat, contestatoarea nu a depus în probaţiune documentele trimise de aceştia certificate de avocat.

În ceea ce priveşte comunicarea notificării la sediul sucursalei, intimaţii au arătat că in conformitate cu dispoziţiile art. 17, alin, 1 din contractul de credit nr. B0000471 din 18.02.2008, la capitolul “NOTIFICĂRI” se prevede ca “Orice notificare in baza prezentului contract si a contractelor accesorii acestuia se vor face la următoarele adrese…”, Aşadar, intimaţii au comunicat notificarea in deplina conformitate cu prevederile contractului de credit, care reprezintă legea pârtilor, după cum contestatoarea însăşi afirma in cadrul contestaţiei. In consecinţa, notificarea de dare in plata a fost comunicată in conformitate cu contractul de credit.

Totodată, scopul comunicării - acela de a aduce la cunoştinţa băncii intenţia de dare in plata a imobilului, a fost realizat, ca dovada fiind faptul ca prezenta contestaţie a fost făcută in termenul de 10 zile de la primirea ei de către Banca.

Aşa cum au arătat si prin notificarea trimisa contestatoarei, intimaţii au arătat că îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de art. 4 din legea 77/2016, iar contestatoarea, cu rea-credinţă susţine ca acestea nu sunt îndeplinite.

În acest sens au arătat că atât creditorul cât şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; că, cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşeşte echivalentul în lei al 250.000 euro-sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

Din contractul de credit, contractul de vânzare-cumparare a imobilului aratat mai sus, autentificat de BNP GGS, sub nr. 248/18.02.2008 si contractul de ipoteca autentificat de BNP G S, sub nr. 249/18.02.2008 se poate observa cu uşurinţa ca imobilul achiziţionat cu creditul imobiliar, si garantat cu o ipoteca are destinaţia de locuinţa. Intimata a arătat că are domiciliul în imobilul în discuţie, aşadar, încă o dovada că imobilul are destinaţia de locuinţa.

Intimaţii au arătat că, dacă contestatoarea contestă caracterul actual de locuinţa a imobilului achiziţionat cu creditul, aceasta trebuie să facă dovada acestei schimbări. Insa este evident ca imobilul are in continuare destinaţia de locuinţa, iar contestaţia care face obiectul prezentului dosar a fost formulata cu rea-credinţă si cu abuz de drept.

În drept a invocat dispoziţiile, art. 205 - 208 Cod. proc.civ, dispoziţiile legii 47/1992, dispoziţiile legii nr. 77/2016

În probaţiune au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f.55-74), orice alte probe a căror necesitate ar reieşi din cadrul dezbaterilor.

La data de 30.08.2016, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, solicitând instanţei respingerea apărărilor formulate de intimaţi şi constatarea faptului că notificarea primită de la intimaţi nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că prin întâmpinarea formulată intimaţii au susţinut că nu au obligaţia de a justifica îndeplinirea condiţiilor reglementate de articolul mai sus enunţat, ci este suficient să le indice şi să aprecieze că aceste condiţii sunt îndeplinite.

Potrivit art. 249 Cod procedură civilă „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Faţă de aceste prevederi şi coroborându-le cu dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, este mai mult decât evident că, prin sintagma „să detalieze" legiuitorul a urmărit ca debitorul să argumenteze, să prezinte înscrisuri/dovezi cu privire la îndeplinirea condiţiilor şi nu doar să se rezume la indicarea acestora şi precizarea că sunt îndeplinite.

Cu toate acestea, instanţa de judecată urmează să constate că intimaţii s-au rezumat la enumerarea condiţiilor de admisibilitate şi precizări potrivit cărora îndeplineşte toate cele 4 condiţii, fără a argumenta sau detalia, astfel cum solicită textul de lege, modul în care sunt îndeplinite condiţiile.

În ceea ce priveşte destinaţia de locuinţă a bunului imobil adus în garanţie, a arătat contestatoare că noţiunea de „destinaţie de locuinţa" trebuie raportata la ceea ce semnifica locuinţa familiala respectiv locuinţa in care debitorul principal locuieşte cu familia sa/ garantul ipotecat locuieşte cu familia sa.

În acest sens, in dovedirea celei de-a treia condiţie de admisibilitate instituita de art. 4 alin. 1 lit. c din lege, ataşat notificării intimaţii trebuiau sa depună o adeverinţa eliberata de asociaţia de proprietari care sa ateste faptul ca imobilului nu le-a fost schimbata destinaţia de locuinţa faţă de prevederile art. 42 din legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea asociaţiilor de proprietari care stabileşte ca „Schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum si a spatiilor cu alta destinaţie decât aceea de locuinţa fata de destinata iniţiala, conform proiectului iniţial al clădirii cu locuinţe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv si cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal si vertical, spaţiul supus schimbării."

Ca si in cazul existentei calităţii de consumator pe toata durata rambursării creditului si in cazul destinaţiei imobilului ipotecat ca locuinţa, acesta este necesar sa existe pe toata durata rambursării creditului cu atât mai mult cu cat si expunerea de motive arată ca iniţierea acestei legi a avut ca principal scop protejarea consumatorilor de a-si pierde locuinţa precum si reintroducerea rapida a imobilelor in circuitul civil, or modificarea acestei destinaţii oricând pe parcursul rambursării creditului echivalează cu neîndeplinirea celei de-a treia condiţii de admisibilitate instituite de lege.

Totodată, având in vedere ca bunul este supus unei proceduri de transfer a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, chiar daca este o alta procedura decât cea a vânzării, contestatoarea a apreciat că şi în cazul dării în plată, în ceea ce priveşte bunul, acesta trebuie sa îndeplinească aceleaşi condiţii ca in cazul unei vânzări.

Cu toate că intimaţii precizează că imobilul ipotecat are destinaţia de locuinţă în conformitate cu exigenţele Legii nr. 77/2016, aceştia nu aduc niciun fel de dovezi cu privire la afirmaţiile lor încălcând dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură civilă Astfel, în cuprinsul întâmpinării formulate, intimaţii nu fac nimic altceva decât să reitereze susţinerile din cuprinsul Notificării fără să detalieze şi fără a face dovada îndeplinirii exigenţelor impuse de art. 4 din Lege.

A învederat instanţei de judecata ca pentru a proba calitatea de consumator, intimaţii ar fi trebuit ca o dată cu notificarea sa transmită dovezi ca, pe parcursul perioadei cuprinsă între data acordării creditului si cea a formulării notificării, creditul a fost utilizat exclusiv pentru îndeplinirea scopului pentru care acesta a fost acordat, ca in baza atributelor conferite de dreptul de proprietate asupra bunului achiziţionat, debitorul nu a obţinut alte venituri care să îi poată schimba calitatea de profesionist, si ca nu a achiziţionat imobilul in vederea exercitării profesiei sale, etc.

În probaţiune a anexat înscrisuri.(f.85-114)

La data de 16.05.2017, contestatoarea a formulat precizare a contestaţiei solicitând instanţei admiterea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de către Legea nr. 77/2016; instanţa să constate că notificarea primită de la intimaţi nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 în interpretarea dată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că, în ceea ce priveşte notificarea trimisa de Intimat către Banca aceasta nu detaliază nici măcar în ceea ce priveşte situaţia personală a intimatului aspecte care ar putea conduce la asimilarea situaţiei acestuia cu aspectele de fapt ce constituie cauza de ajustare/încetare a contractului ca urmare a impreviziunii.

In plus faţă de această situaţie, a arătat si faptul ca reiese foarte clar din conţinutul Deciziei 623/2018 că situaţia reglementata de Legea 77/2016 este una de excepţie de la regula generala stabilita de prevederile Codului Civil în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor de către consumatori.

A arătat că notificarea intimaţilor nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016, respectiv cele prevăzute de art. 4 din lege şi cele legate de impreviziune ca situaţie de fapt aplicabilă în mod specific acestei relaţii contractuale.

La data de 17.08.2017, intimaţii au depus completare a întâmpinării solicitând instanţei să dispună respingerea în totalitate a contestaţiei ca fiind inadmisibilă în ceea ce priveşte pretinsa „nerespectarea condiţiilor de forma si transmitere a notificării" şi ca neîntemeiată în ce priveşte pretinsa „nerespectarea condiţiilor de admisibilitate" a notificării intimaţilor, prevăzute de Legea nr. 77/2016 si, conform Deciziei nr. 623/25.10.2016 a CCR, înţeleg să invoce impreviziunea în analizarea de către instanţa de judecată a îndeplinirii condiţiilor pentru realizarea dării în plată în vederea stingerii efectelor contractului de credit ipotecar numărul B0000471 din 18.02.2008 încheiat între părţi; cu cheltuieli de judecată.

Referitor la impreviziune au arătat că în cadrul art. 96-104 ale Deciziei nr. 623/2016, Curtea reţine că impreviziunea constituie doar o aparentă excepţie de la principiul autonomiei de voinţă a părţilor.

Chiar dacă Legea nr. 77/2016 nu se referă în terminis la impreviziune, intenţia legiuitorului de a face aplicarea instituţiei impreviziunii reiese din art. 11 teza întâi care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din Expunerea de motive a legii care foloseşte expresia "criză a contractului". Aceste sintagme trebuie interpretate ca fiind o expresie particularizată la nivelul contractului de credit a teoriei impreviziunii, aşa cum a fost enunţată mai sus. Legiuitorul a avut în vedere reechilibrarea prestaţiilor în condiţiile în care, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoţeşte un contract de credit şi în care niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului."

Aşa cum se poate observa, contractul de credit bancar ipotecar încheiat intre contestatoare si intimaţi, prevede faptul ca împrumutul in vederea achiziţionării locuinţei a fost acordat in franci elveţieni, respectiv, 63.706,50 CHF. Din aceasta suma, la momentul notificării contestatoarei, fapt care a atras suspendarea obligaţiei de plata a ratelor, paraţii mai aveau de restituit suma de 54.931,66 CHF. In conformitate cu art. 8 din contractul de credit „orice plata efectuata de împrumutat in vederea rambursării creditului se va face in moneda in care a fost acordat creditul".

Situaţia de risc supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre părţi, respectiv elementul care se circumscrie teoriei impreviziunii este faptul ca de la momentul încheierii contractului de credit pana la momentul formulării notificării de dare in plata cursul valutar RON-CHF aproape s-a dublat. Creşterea drastica a cursului valutar nu a putut fi previzionat in concret de către paraţi si in consecinţa, aceasta creştere reprezintă o „criza a contractului", contractul de credit devenind extrem de oneros pentru paraţi, având in vedere ca, practic suma de restituit, datorita creşterii drastice a francului elveţian, aproape s-a dublat. Astfel, la momentul contractării creditului 1CHF era 2,2556 RON. iar la momentul notificării de dare in plata 1CHF era 4,1667RON. De asemenea, de la momentul notificării darii in plata si pana in prezent cursul RON-CHF nu s-a modificat drastic, 1CHF rămânând in proximitatea sumei de 4,1 RON

Prin urmare, in cauza de faţă, instanţa de judecata este chemată sa analizeze, pe lângă condiţiile prevăzute de legea 77/2016, daca teoria impreviziune se poate aplica si ca urmare, sa constate îndeplinite condiţiile in vederea darii in plata a imobilului de către intimaţi si stingerea unui raport contractual care de momentul semnării s-a modificat în aşa măsura încât darea în plata a imobilului reprezintă un remediu echitabil.

Prevederile clauzei convenţiei de credit ce instituie obligaţia reclamantei de a restitui creditul în moneda CHF, la cursul de la momentul la care se realizează plata creditului (implicit — prevederile clauzei nr.4.1 din Secţiunea 4), respectă cerinţele pentru aplicarea teoriei impreviziunii.

În concret, astfel cum s-a reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016, trebuie cercetat dacă, în executarea contractului, a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta (para. 96).

În prezenta cauză argumentele intimaţilor privind supra-evaluarea monedei CHF în raport de data contractării, ca urmare a crizei economice mondiale, se impun a fi analizate prin raportare la riscul supra-adăugat. Intimaţii au arătat că nu contestă că, prin încheierea unui contract în monedă străină, există un risc minim asumat de ambele părţi dar, conform prevederilor contractului de credit, părţile nu au convenit niciunde in conţinutul acestuia suportarea exclusiv de către împrumutaţi a riscului valutar.

Au mai arătat faptul că se află în prezenţa unui contract în derulare, în raport de data notificării de dare in plata şi durata contractuală (420 luni, cu începere de la 18.02.2008).

Prin raportare la alte contracte de credit încheiate în monedă străină, intimaţii au arătat că doar moneda CHF a avut o creştere spectaculoasă, ca urmare a deciziei Băncii Centrale a Elveţiei de a nu mai susţine plafonul minim de schimb valutar al francului elveţian faţă de euro. Acest fapt a fost un eveniment imprevizibil, exterior contractului, care nu putea fi în sine anticipat de părţi la momentul contractării, motiv pentru care condiţia existentei unui eveniment imprevizibil este îndeplinită.

Referitor la cea de-a doua condiţie, au arătat că si aceasta se verifică în cauza de faţă, o creştere cu 84%, respectiv de 1.84 ori a monedei CHF în raport de moneda naţională cauzând o onerozitate excesivă a obligaţiilor intimaţilor, prin comparaţie cu obligaţiile băncii.

Astfel, urmare a creşterii valorii monedei CHF, echilibrul contractual din prezenta cauză nu se mai atinge, economia contractuală fiind perturbată în mod grav, iar efectele asupra situaţiei debitorului sunt drastice, acesta văzându-se nevoit să restituie lunar o dobândă al cărei cuantum excede semnificativ valoarea celei previzionate, în mod rezonabil. la momentul contractării.

Intimaţii au arătat că sunt de bună-credinţă, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale (pct. 100 şi 119), şi acesta nu şi-a asumat expres riscul schimbării împrejurărilor într-o asemenea măsură ca cea din prezenta cauză — în ciuda contractării unui credit într-o monedă străină. Astfel, aceasta şi-a asumat o fluctuaţie rezonabilă a cursului CHF, dar în niciun caz nu se poate aprecia că ar fi acceptat să contracteze şi în ipoteza unei creşteri de 1.84 ori a valorii cursului. Totodată, riscul major intervenit nu decurge din însăşi natura contractului, căci, într-o asemenea interpretare, s-ar goli de conţinut însăşi decizia Curţii Constituţionale sus-citată, care nu s-ar mai putea aplica în cazul contractelor de credit, fiind lipsită de orice finalitate practică şi devenind iluzorie.

Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele expuse, prin raportare la art. 970 C.civ. de la 1864, în lumina teoriei solidarismului contractual, reţinând îndeplinite atât aspectul obiectiv al echităţii, cât şi componenta subiectivă (slăbiciunea debitorului), este evident ca adaptarea contractului în cauza de faţă, in condiţiile legii 77/2016 este absolut necesară.

Au mai arătat că la momentul contractării împrumutului si achiziţionării imobilului-locuinta, la data de 18.02.2008, acesta a fost evaluat la suma de 55.450 euro, respectiv 200.150 lei, 89.600 CHF. In prezent, un apartament similar in aceeaşi zona valorează in jur de 38.000 de euro. Scăderea drastica a valorii imobilului, ca urmare a crizei economice care a condus si la creşterea excesivă a valorii francului elveţian raportat la moneda naţionala reprezintă un alt element care trebuie luat in considerare la analizarea îndeplinirii condiţiilor teoriei impreviziunii.

Impreviziunea este definită ca o situaţie pe care o suferă una dintre părţile contractante, ca urmare a unui dezechilibru de valoare ce intervine pe parcursul executării contractului, dezechilibru ce poate fi determinat de fluctuaţiile monetare sau de alte cauze. Acea situaţie imprevizibilă creează dezechilibre, „între valoarea prestaţiilor părţilor pot apărea grave dezechilibre, susceptibile a fi cauză de ruină economică pentru o parte şi de îmbogăţire pentru cealaltă", conform dicţionarului de termeni juridici.

Astfel, au subliniat faptul ca inclusiv CCR apreciază in întreaga motivare ca scopul legii in cele din urma este acela de echilibrare a riscurilor contractuale, potrivit Expunerii de motive a legii, adoptarea acesteia a fost determinată de ideea de echitate şi împărţirea riscurilor contractuale în executarea contractului de credit.

In situaţia dedusa judecaţii este evident ca situaţiile expuse privind valoarea leu-franc elveţian si devalorizarea imobilului reprezintă un grav dezechilibru, susceptibile a fi cauza ruinei intimaţilor si cauza de îmbogăţire pentru contestatoare si ca nu exista echitate sau împărţire a riscurilor contractuale in situaţia dedusa judecaţii fapt ce reprezintă o inechitate in raporturile contractuale.

De asemenea, intimaţii au arătat că au divorţat, nu mai locuiesc in apartamentul achiziţionat cu creditul arătat, intimata s-a mutat la C-N (F) împreună cu fiica sa minora, unde acestea locuiesc intr-un apartament închiriat. De asemenea, intimatul nu mai locuieşte in apartamentul proprietate-comuna, ca urmare a divorţului.

In acest moment imobilul achiziţionat ca bun comun in urma contractului de credit in discuţie este liber, niciunul dintre  intimaţi nemailocuind in acesta. De asemenea, starea de comunitate de bunuri nu poate fi sistată in cadrul unui partaj voluntar, deoarece niciunul dintre intimaţi nu are posibilitatea de a plati o sulta celuilalt si de a continua sa plătească creditul către reclamanta. De asemenea, imobilul nu poate fi vândut, având in vedere interdicţia imobiliara ca urmare a acordării creditului imobiliar si mai mult decât atât, aşa cum au mai arătat, devalorizarea imobilului si dezechilibrul prestaţiilor au rezultat in prestaţii extrem de oneroase pentru împrumutat si codebitor.

Toate aceste aspecte prezentate atrag aplicarea teoriei impreviziunii si, pe cale de consecinţa, îndeplinirea condiţiilor pentru stingerea raporturilor contractuale dezechilibrate prin darea in plata a imobilului către creditor, in condiţiile legii 77/2016.

In drept a invocat dispoziţiile, art. 205 - 208 Cod. proc.civ, dispoziţiile legii 47/1992, dispoziţiile legii nr. 77/2016 si Decizia nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale din România.

În probaţiune au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f.185-201), expertiza tehnică judiciară în construcţii, interogatoriul contestatoarei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Înscrisul depus la filele 31-33 din dosar relevă faptul că la data de 18.02.2008 între  Banca R SA şi intimaţii GAG şi FCA a intervenit contractul de credit nr. B0000471 prin care  Banca RSA a acordat intimaţilor un împrumut de 64350 CHF, pe o durată de 420 luni. În cuprinsul contractului s-a menţionat că suma a fost împrumutată pentru  achiziţionarea imobilului apartament şi a cotei de 18,69/309 din terenul aferent, înscrise în CF 16636/48 B. Restituirea creditului a fost garantată de intimaţi prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului mai sus menţionat, astfel cum rezultă din contractul de ipotecă autentificat de notarul public GGS prin încheierea de autentificare nr. 249/18.02.2008, depus la filele 34, 35 din dosar.

La data de 01.07.2016 intimaţii au formulat notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016 în vederea stingerii obligaţiei derivate din contractul de credit nr.  B0000471 încheiat cu  Banca RSA, prin darea în plată a imobilului apartament şi a cotei de 18,69/309 din terenul aferent, înscrise în CF 16636/48 B, ipotecate în favoarea băncii, invocând faptul că se află în imposibilitatea de a mai achita ratele de credit.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016, creditoarea BR SA a formulat contestaţia ce formează obiectul prezentului dosar, solicitând instanţei să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016 pentru a opera darea în plată.

 Potrivit disp. art. 5 din Legea nr. 77/2016, notificarea dării în plată trebuie comunicată de către consumator creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, avocat sau notar public, notificarea să conţină informarea privind decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei din contractul de credit şi detalierea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4. Instanţa constată că acest text legal prevede condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească notificarea adresată de debitor creditorului pentru stingerea obligaţiilor prin dare în plată.

 Condiţiile de fond pentru stingerea obligaţiilor derivate din contractele de credit prin dare în plată sunt prevăzute de art. 1 şi 4 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 77/2016, această lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor , consumatorii fiind persoanele definite de OG 21/1992 şi Legea nr. 193/2000, dispoziţiile acestei legi aplicându-se şi în cazul în care creanţa izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fidejusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori, iar potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 77/2016 pentru stingerea creanţelor izvorând dintr-un  contract de credit prin dare în plată, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei ai 250.000 euro, sumă calculata la cursul de schimb publicat de către BNR în ziua încheierii contractului de credit; creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţa sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţa; consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitiva pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.

Prin urmare, din coroborarea acestor texte legale rezultă că stingerea obligaţiilor prin darea în plată a imobilului ipotecat, în temeiul Legii nr. 77/2016,  are loc dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii de fond: să existe o creanţă izvorâtă dintr-un contract de credit, creditorul să fie instituţie de credit sau instituţie financiară nebancară sau cesionarul unei asemenea creanţei iar debitorul să fie consumator, cuantumul sumei împrumutate să nu depăşească 250.000 euro, creditul să fi avut drept scop achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă, sau, indiferent de scop, să fi fost garantat cu un imobil cu destinaţia de locuinţă iar consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Analizând îndeplinirea condiţiilor de formă mai sus menţionate pentru stingerea datoriei intimaţilor prin darea în plată, instanţa constată că notificarea dării în plată trebuie comunicată de către consumator creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, avocat sau notar public, notificarea să conţină informarea privind decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei din contractul de credit şi detalierea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4. Prin contestaţia formulată contestatoarea a invocat faptul că intimaţii nu au detaliat în cuprinsul notificării condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4, iar notificarea nu a fost transmisă la sediul social al contestatoarei. Raportat la aceste susţineri instanţa, analizând conţinutul notificării formulate de intimaţi, depuse la filele 29-30 din dosar,  constată că intimaţii au detaliat condiţiile de admisibilitate  a cererii, prevăzute de art. 4, specificând motivele pentru care consideră că au calitatea de consumatori iar banca de instituţie de credit, cuantumul sumei împrumutate, scopul în care a fost contractat creditul şi motivele pentru care consideră că apartamentul ipotecat are destinaţia de locuinţă şi faptul că nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul. De asemenea, instanţa constată că notificarea a fost comunicată contestatoarei la sediul sucursalei sale din B, iar comunicarea la sediul sucursalei nu încalcă nicio dispoziţie legală. Astfel, în cuprinsul Legii nr. 77/2016 nu se prevede faptul că notificarea trebuie comunicată la sediul social, iar disp. art. 155 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea comunicării actelor de procedură la sediul principal sau, când este cazul, la sediul dezmembrământului  persoanei juridice. Totodată, contractul de credit bancar ce se doreşte a fi stins prin dare în plată a fost încheiat de contestatoare prin sucursala sa din B, iar în cuprinsul contractului s-a menţionat că orice notificare adresată băncii se va face la sediul sucursalei, astfel că transmiterea notificării la sediul sucursalei di Bistriţa este în concordanţă cu dispoziţiile legale şi contractuale.

În ceea ce priveşte condiţiile de fond, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1 şi 4 pentru darea în plată, respectiv condiţia referitoare la calitatea părţilor, condiţia referitoare la suma maximă contractată, condiţia referitoare la lipsa unei condamnări penale a debitorilor şi condiţia ca împrumutul să fi avut drept scop achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă, sau, indiferent de scop, să fi fost garantat cu un imobil cu destinaţia de locuinţă. Astfel, debitorii sunt persoane fizice şi nu există vreo dovadă a faptului că au acţionat în activitatea lor comercială, industrială sau de producţie, motiv pentru care aceştia au calitatea de consumatori, în sensul definit de OG 21/1992 şi Legea nr. 193/2000. Instanţa constată, de asemenea, contrar susţinerilor contestatoarei, că imobilul pentru cumpărarea căruia a fost încheiat contractul de credit are destinaţia de locuinţă, fapt ce rezultă din componenţa apartamentului ( acesta are încăperi specifice unei locuinţe – bucătărie, dormitoare, băi) şi din faptul că intimata Grosan Anamaria Garofiţa are domiciliul în acel apartament. Suma împrumutată de intimaţi este de 64.350 CHF, fiind inferioară sumei de 250.000 euro iar contestatoarea nu a invocat şi probat existenţa vreunei condamnări penale a intimaţilor.

Contractul de credit încheiat între contestatoare şi intimaţi, a cărui stingere prin dare în plată se doreşte de către intimaţi, a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Potrivit disp. art. 11 din Legea nr. 77/2016, această lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare cât şi contractelor încheiate după această dată. Prin Decizia nr. 623/2016, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile menţionate sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Curtea Constituţională a mai menţionat că instanţa judecătorească va aplica în mod obligatoriu teoria impreviziunii. Prin urmare, instanţa constată că pe lângă condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 1, 4 şi 5 din Legea nr. 77/2016 pentru stingerea obligaţiilor decurgând dintr-un contract de credit prin dare în plată este necesară analizarea intervenirii impreviziunii. Impreviziunea intervine în situaţia în care după încheierea contractului au intervenit evenimente exterioare excepţionale, care nu puteau fi prevăzute de părţi la momentul încheierii contractului, evenimente ce au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, executarea contractului devenind deosebit de oneroasă pentru una dintre părţi. Prin urmare, impreviziunea intervine doar atunci când a apărut un risc supraadăugat riscului inerent oricărui contract. Prin înscrisul intitulat completare a întâmpinării, depus la filele 178-184, intimaţii au susţinut intervenirea următoarelor evenimente care justifică aplicarea teoriei impreviziunii: dublarea cursului franc-leu de la data încheierii contractului şi până la comunicarea notificării, scăderea valorii imobilului cumpărat cu banii împrumutaţi, divorţul intimaţilor, faptul că intimaţii nu mai locuiesc în apartament iar acesta nu poate fi vândut din cauza interdicţiei de înstrăinare, pierderea, în 2010, de către intimată a locului de muncă şi reangajarea acesteia în 2011, de acelaşi angajator, dar cu condiţia mutării la C-N, mutarea intimatei împreună cu fetiţa intimaţilor, în municipiul C-N. Instanţa constată că într-adevăr în perioada 18.02.2008-01.07.2016 valoarea francului elveţian a crescut de la 2,25 lei la 4,16 lei, însă înscrisurile de la filele 214-246 relevă faptul că această creştere nu a fost bruscă, intempestivă, ci s-a derulat treptat şi constant pe parcursul a 8 ani şi jumătate, astfel că intimaţii aveau posibilitatea, în momentul în care au observat creşterea constantă a valorii francului elveţian,  de a-şi diminua pierderea şi a preveni crearea unui dezechilibru contractual major prin refinanţarea creditului. Instanţa reţine, de asemenea, că această dublare a valorii francului elveţian într-o perioadă de 8 ani nu poate fi apreciată ca fiind imprevizibilă, întrucât este de notorietate faptul că şi alte valute au avut o asemenea evoluţie, unul dintre exemple fiind creşterea monedei euro în perioada 2001- 2009 de la 2,47 lei la 4,22 lei. Prin urmare, nu poate fi apreciată această creştere a valorii francului elveţian ca fiind o împrejurare ce nu putea fi prevăzută de părţi la momentul încheierii contractului, în condiţiile în care şi anterior încheierii contractului au fost fluctuaţii majore ale leului faţă de diferite valute, aceste fluctuaţii fiind de notorietate. În ceea ce priveşte scăderea valorii imobilului de la data cumpărării lui şi până la data notificării, instanţa reţine că această scădere a valorii nu are legătură cu prestaţiile datorate în temeiul contractului de credit, întrucât contractul de credit a avut drept obiect exclusiv acordarea unui împrumut cu dobândă, banca fiind un terţ faţă de tranzacţia imobiliară făcută de intimaţi, situaţie în care suportarea de către bancă a devalorizării imobilului este nejustificată. Instanţa reţine totodată faptul că devalorizarea imobilului cumpărat de intimaţi cu banii împrumutaţi de contestatoare nu creează un dezechilibru între prestaţiile datorate în temeiul contractului de credit, ci eventual creează un dezavantaj băncii, a cărei garanţie a scăzut în valoare. În privinţa intervenirii divorţului intimaţilor, instanţa reţine că acest fapt nu poate fi considerat imprevizibil, neexistând niciodată certitudinea că o căsătorie nu va fi desfăcută prin divorţ, iar intimaţii sunt în culpă pentru desfacerea căsătoriei, aspect care este incompatibil cu impreviziunea.  Nici faptul că intimaţii nu mai locuiesc în apartament iar acesta nu poate fi vândut din cauza interdicţiei de înstrăinare nu poate conduce la concluzia că a intervenit impreviziunea, în condiţiile în care modul de folosire a apartamentului este la libera apreciere a intimaţilor iar interdicţia de vânzare şi-au asumat-o prin semnarea contractului de credit şi de ipotecă. În ceea ce priveşte pierderea, în 2010, de către intimată a locului de muncă şi reangajarea acesteia în 2011, de acelaşi angajator, dar cu condiţia mutării la C-N, instanţa constată, raportat la răspunsul intimatei GA G interogator, că intimata nu şi-a pierdut locul de muncă, ci a optat pentru schimbarea locului de muncă pentru a avea timp mai mult pentru creşterea şi educarea copilului său. Adeverinţele de venit depuse la filele 292-300 relevă faptul că  de la momentul contractării creditului şi până la data notificării venitul reclamantei a crescut, în anii 2015-2016 aceasta având un venit aproape dublu faţă de venitul din anii 2009-2010, iar în anul 2008, an în care a încheiat contractul de credit, aceasta nu obţinea venituri impozabile. Prin urmare, nu se poate reţine că schimbarea locului de muncă de către intimată a condus la imposibilitatea achitării ratelor. De asemenea, adeverinţele depuse la filele 302-311 relevă faptul că intimatul FC-A a obţinut în anul 2016 un venit de aproximativ 7 ori mai mare decât cel obţinut în anul încheierii contractului de credit, astfel că fluctuaţia venitului obţinut de intimat nu reprezintă un motiv pentru imposibilitatea achitării ratelor.

Prin urmare, instanţa apreciază că în cauză nu se poate reţine impreviziunea, situaţie în care dispoziţiile Legii 77/2016 nu sunt aplicabile intimaţilor şi contractului de credit încheiat de aceştia.

Având în vedere aceste considerente, instanţa va  admite contestaţia formulată de contestatoarea BR SA în contradictoriu cu intimaţii va constata că nu sunt întrunite condiţiile pentru stingerea datoriei intimaţilor născute din contractul de credit bancar nr. B0000471 încheiat între BR SA şi intimaţi la data de 18.02.2008, prin darea în plată reglementată de Legea 77/2016, şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară notificării prevăzute de art. 5 din Legea nr.77/2016, comunicate de intimaţi contestatoarei BR SA la data de 01.07.2016.

În temeiul disp. art. 453 din Codul de procedură civilă instanţa va obliga intimaţii la plata către contestatoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Domenii speta

Spete similare