Nota de constatare

Pe rol judecarea cauzei privind pe apelantele-intimate EN SA şi ED S.A. şi pe intimata-apelantă SC T SRL, având ca obiect acţiune în anulare notă de constatare şi factură; anulare p-v de analiză a abaterilor şi de stabilire a despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr 10475, pronunţată la data de 24.09.2015, Judecătoria Iaşi a hotărât:

„Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. T S.R.L  în contradictoriu cu pârâtele EN S.A şi ED S.A. Anulează procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor seria PVSD nr.1051416 din 11.07.2014 şi facturile fiscale nr.170003427746 din 26.09.2014 şi nr.170003427745 din 26.09.2014.

Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 1354,38 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.”

Împotriva acestei soluţii au formulat apel ambele pârâte.

Astfel, pârâta EN S.A. a solicitat admiterea căii de atac şi aprecierea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, având în vedere că documentele a căror anulare s-a solicitat nu pot fi considerate acte juridice. În cauza dedusă judecăţii, factura fiscală reprezintă doar un mijloc de probă conform art.46 Cod comercial, iar nu un act juridic unilateral. Chiar şi în această ipoteză, apreciază apelanta, partea adversă nu ar avea deschisă calea acţiunii în anulare, deoarece valabilitatea facturii se poate analiza numai prin prisma verificării voinţei care a emis actul unilateral, respectiv a pârâtei emitente, ori reclamanta nu este cea care a emis acest act. În ceea ce priveşte documentele emise de operatorul de distribuţie, nici acestea nu pot fi considerate acte juridice, ci documente interne, cu valoare de înscrisuri constatatoare, deci nişte mijloace de probă. În susţinerea inadmisibilităţii acţiunii se face referire şi la jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti române.

Se mai arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că operatorul de distribuţie nu a ţinut cont, în calculul său, de durata de utilizare normată, iar, în ceea ce priveşte tarifele pe categorii care au stat la baza stabilirii consumului, acestea sunt evidenţiate în cadrul facturilor emise de apelantă, în secţiunea „Detalii factură curentă”.

Se învederează instanţei şi faptul că furnizorul vinde energia electrică, dar nu deţine reţele electrice şi aparatele de măsură, operatorul de transport fiind cel care facilitează primirea energiei de către clienţi şi care are competenţa de a măsura cantitatea de energie electrică pe care un client o consumă, activităţile de furnizare şi de distribuţie fiind separate. În concluzie, se arată că operatorul de distribuţie (ED S.A.) nu avea posibilitatea să menţioneze tariful de energie electrică în documentele emise de el, ci doar obligaţia de a stabili cantitatea de energie electrică pe care clientul a consumat-o şi care nu a fost înregistrată de contor, iar societatea apelantă, în calitate de furnizor, avea obligaţia de a preciza tariful în cadrul facturilor sale, ceea ce a şi făcut.

În drept au fost invocate dispoziţiile ar.456 şi urm. C.proc.civ., HG nr.1007/2014 şi Legea nr.123/2012. 

În apelul său, pârâta ED S.A. a arătat că hotărârea Judecătoriei Iaşi este netemeinică şi nelegală, motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte anularea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor seria PVSD nr.1051416/11.07.2014 fiind rezultatul unei interpretări greşite a legislaţiei în materie, respectiv a art.142 din HG nr.1007/2004. Se arată că stabilirea consumului în regim pauşal nu are nici o legătură cu ceea ce a înregistrat mijlocul de măsură în perioada în care consumatorul a consumat energie electrică în mod fraudulos, deoarece legiuitorul a stabilit calcularea consumului în regim pauşal în situaţia consumului fraudulos tocmai pentru că certitudinea datelor înregistrate de contorul de la locul de consum  este înlăturată prin intervenţia neautorizată asupra reţelei de alimentare cu energie electrică. Prin urmare, stabilirea consumului în regim pauşal are caracter cert. Apelanta conchide că toate cerinţele prevăzute de HG nr.1007/2004 au fost îndeplinite la momentul întocmirii procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor, consumul în regim pauşal fiind stabilit conform puterii nominale a receptoarelor electrice identificate la locul de consum şi consemnate în nota de constatare nr.23062/10.03.2014.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10.05.2016, reclamanta intimată S.C. T S.R.L. a solicitat respingerea apelurilor, ca nefondate, şi menţinerea sentinţei pronunţate de Judecătoria Iaşi, drept legală şi temeinică.

În motivare se arată, în esenţă, că apelanta ED S.A. a nesocotit toate dispoziţiile legale aplicabile şi a aplicat sancţiunile descrise în baza unei aprecieri personale lipsite de fundament legal, societatea intimată fiind victima unui abuz ce a fost sancţionat de instanţa de fond prin admiterea în parte a acţiunii, în sensul anulării procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor şi a facturilor emise , producându-se astfel o reparaţie a nedreptăţii sfruntate săvârşite de apelantă. Prima instanţă a reţinut în mod corect că procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nu indică nici un element de natură a asigura verificarea consumurilor facturate, facturarea impunând verificarea consumurilor anterioare cu consumul înregistrat la data constatărilor concomitent cu verificarea metrologică a contorului, aspecte ce nu au fost obiectivate în faţa judecătorului fondului.

Mai mult, intimata a depus apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei nr.10475/24.09.2015, în sensul anulării şi a notei de constatare nr.0023062 seria NC, încheiată la data de 10.03.2014, precum şi a procesului-verbal de analiză a abaterilor nr.1051416 seria PVAA, încheiat la data de 11.07.2014, pentru următoarele motive:

Intimata-apelantă apreciază că nu poate fi acuzată de consum fraudulos de energie electrică, deoarece nu a conectat receptoare sau instalaţii de utilizare înainte de contor, iar faptul că, la verificarea contorului, s-a constatat că plăcuţa de identificare este deformată şi că plombele metrologice sunt ilizibile nu constituie elemente de fapt ce indică o intervenţie neautorizată la instalaţia electrică în sensul prevăzut de lege, având în vedere că nu s-a făcut dovada afectării funcţionării contorului. Mai mult, societatea a avut un consum constant la punctul de lucru, neînregistrându-se vreo micşorare a consumului energetic în ultimii ani. Astfel cum s-a susţinut şi la fond, reprezentanţilor intimatei-apelante li s-au adus la cunoştinţă pretinsele nereguli, neputând exprima un punct de vedere cu privire la constatările făcute de angajaţii EN, aceştia procedând direct la schimbarea contorului în lipsa administratorului.

Se mai susţine nesocotirea prevederilor art.109 şi art.111 alin.3 din HG nr.1007/2014, toate consemnările din nota de constatare şi procesele-verbale fiind lipsite de fundament legal, iar sancţiunile fiind aplicabile în baza unor aprecieri personale. Chiar dacă prima instanţă a înlăturat expunerea reclamantei la un prejudiciu atunci când a anulat procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor şi facturile fiscale, se apreciază că se impunea şi anularea celorlalte acte contestate, întocmite prin abuz şi bun plac, judecătorul fondului neanalizând apărările reclamantei privind faptul că partea adversă îşi fundamentează aplicarea sancţiunilor pe o apreciere personală, subiectivă a aspectelor de fapt sesizate, interpretare ce nu are temei legal şi care nu poate produce efecte juridice.

Nu în ultimul rând, se face trimitere la ordonanţa de clasare din 21.10.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, dată în dosarul nr.1055/P/2015, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de deteriorare, modificare fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art.92 alin.1 din Legea nr.123/2012, constatându-se că fapta nu există.

În susţinere s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi în baza dispoziţiilor legale incidente, aplicând prevederile art.476 şi urm. C.proc.civ., tribunalul reţine următoarele:

La data de 10.03.2014, reprezentanţii S.C. ED S.A. au efectuat o verificare cu privire la alimentarea cu energie electrică a spaţiului în care îşi desfăşura activitatea intimata-apelantă S.C. T S.R.L., verificare realizată în prezenţa numitei ME. Prin nota de constatare încheiată, având seria NC nr.0023062, din data de 10.03.2014, s-a reţinut că plumbii metrologici erau ilizibili, fiind greu de descifrat metrologia acestora, iar plăcuţa de identificare a contorului era strâmbă. Din aceeaşi notă de constatare rezultă că grupul de măsură era montat în interiorul magazinului respectiv, în spaţiul în care societatea îşi desfăşura şi că aceasta deţinea consumatorii electrici cu puterea nominală menţionată în notă.

Nota de constatare a fost semnată de numita ME, soţia reprezentantului legal al societăţii şi asociat în cadrul intimatei-apelante.

În urma celor reţinute prin nota de constatare, s-a întocmit procesul-verbal de analiză a abaterilor seria PVAA nr.1051416 din 11.07.2014, prin care, după stabilirea caracterului fraudulos al consumului, s-au dispus măsuri privind refacerea alimentării cu energie electrică, cu aviz tehnic de racordare.

La aceeaşi dată s-a încheiat şi procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, având seria PVSD nr.1051416, prin care s-au stabilit, în sarcina consumatorului S.C. T S.R.L., despăgubiri reprezentând contravaloarea a 7153 kwh energie electrică consumată/distribuită şi neînregistrată la tarif reglementat, şi suma de 243,23 lei taxe prestări servicii efectuate de operatorul de distribuţie.

Toate aceste trei înscrisuri emană de la ED S.A.

Ulterior, la 26.09.2014 au fost emise, de către EN S.A., facturile fiscale nr.170003427746, în valoare de 1816,10 lei, şi nr.170003427745, în valoare de 3175,04 lei, sume de achitat de către S.C. T S.R.L.

Prin prezenta acţiune, reclamanta S.C. T S.R.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, în contradictoriu cu pârâtele S.C. EN S.A. şi S.C. ED S.A., să se dispună anularea Notei de constatare nr.0023062, seria NC, încheiată la data de 10.03.2014, anularea Procesului-verbal de analiză a abaterilor nr.1051416, seria PVAA, încheiat la data de 11.07.20.14, anularea Procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.1051416, seria PVSD, încheiat la data de 11.07.2014, anularea facturilor nr. 170003427746 şi nr. 170003427745, precum şi exonerarea de plata acestora, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 

În drept, instanţa de control judiciar observă că prin HG nr.1007/2004 a fost aprobat Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, în vigoare la data întocmirii notei de constatare. Potrivit art.90 alin.2 lit.a) şi b) din Regulament, prin consum fraudulos se înţelege conectarea unei instalaţii de utilizare înaintea grupului de măsură sau orice intervenţie în instalaţia electrică, ce afectează funcţionarea corectă a grupului de măsură.

Prioritar analizării modului în care prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că se impune a verifica soluţia dată de aceeaşi dată cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în baza art.248 alin.1 C.proc.civ., având în vedere că, în apel, s-a reiterat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, prin încheierea de şedinţă din data de 05.06.2015, Judecătoria Iaşi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta EN S.A., pentru următoarele considerente:

„Apreciază instanţa că noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.

Astfel legiuitorul a prevăzut anumite situaţii, în mod expres, în care se poate vorbi de excepţia inadmisibilităţii: ordonanţa preşedinţială, acţiunea în constatare reglementată de art. 35 C. proc. civ.

Art. 6 CEDO garantează fiecăruia dreptul de a avea acces la o instanţă art. 6  - 1 al Convenţiei „Orice persoană are dreptul la audiere echitabilă a cauzei sale(…) de către un tribunal (…), care va decide (…) asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil (…)”. Curtea aminteşte în cauza Lupaş c. România că art. 6 – 1 garantează fiecăruia dreptul ca un tribunal să cunoască orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil (Golder c. Regatului Unit al Marii Britanii – hotărârea din 21.02.1975, seria A nr. 18).

Instanţa reţine că între părțile în litigiu se derulează raporturi contractuale reglementate prin contractul de furnizare a energiei electrice încheiat de către acestea. Facturile fiscale a căror nulitate o invocă reclamanta au fost emise în executarea acestui contract și constituie forma materializată a convenției de vânzare-cumpărare intervenite între cele două părți.

Prin urmare, nu poate fi reţinut caracterul inadmisibil al acţiunii promovate de reclamantă, aceasta contestând modul de determinare a obligaţiei de plată stabilită în sarcina sa prin cele două facturi fiscale, respectiv determinarea preţului ca element al convenției, motiv pentru care va respinge excepţia invocată de către pârâta EN S.A.”

Faţă de aceste considerente, instanţa de control judiciar constată, cu titlu prealabil, că pârâta EN S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la toate înscrisurile a căror anulare a fost solicitată în prezentul dosar, nu doar a facturilor fiscale emise de această parte, susţinându-se, atât la fond, cât şi în calea de atac, faptul că respectivele documente (notă de constatare, procese-verbale, facturi) nu pot fi considerate acte juridice.

Dată fiind această apărare a pârâtei apelante, ce a fost reiterată şi în calea de atac dedusă judecăţii de către EN S.A., tribunalul reţine că, prin intermediul acţiunii în anulare, se urmăreşte desfiinţarea unui act juridic ce este definit ca manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.

In funcţie de numărul părţilor, actul juridic este unilateral atunci când este rezultatul voinţei unei singure părţi şi bilateral atunci când este rezultatul voinţei concordante a doua părţi. Chiar dacă cele cinci înscrisuri a căror anulare a solicitat-o reclamanta sunt rezultatul voinţei unilaterale a celor două pârâte, nu înseamnă că acestea sunt acte juridice unilaterale.

În acest sens, se observă că Nota de constatare nr.0023062, seria NC, încheiată la data de 10.03.2014, Procesul-verbal de analiză a abaterilor nr.1051416, seria PVAA, încheiat la data de 11.07.20.14, şi Procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.1051416, seria PVSD, încheiat la data de 11.07.2014, nu reprezintă acte care nasc drepturi şi obligaţii între părţi, cu alte cuvinte nu reprezintă acte juridice. Prin aceste înscrisuri se constată, de către reprezentanţii apelantei S.C. ED S.A. că s-a efectuat o intervenţie neautorizată asupra contorului, stabilindu-se cantitatea de energie consumată şi contravaloarea acesteia, însă aceste înscrisuri reprezintă doar mijloace de probă, întrucât izvorul drepturilor şi obligaţiilor părţilor îl reprezintă presupusa faptă a reclamantei de a interveni neautorizat asupra contorului şi a consuma în consecinţă fraudulos energie electrică.

aceste trei înscrisuri, întocmite cu ocazia verificărilor făcute la instalaţiile consumatorilor, prin care se consemnează, în scris, modul de funcţionare a acestor instalaţii la data verificării, eventualele intervenţii făcute asupra aparatelor ce măsoară consumul de energie electrică, intervenţii de natură a afecta buna funcţionare a acestora şi se determină, pe cale de consecinţă şi în baza unui calcul matematic, cantitatea de energie electrică de recuperat. Prin urmare, atât procesul-verbal de analiză, cât şi cel de stabilire a despăgubirilor şi nota de constatare reprezintă înscrisuri sub semnătură privată, ce emană de la distribuitorul de energie electrică şi prezintă exclusiv valoare probatorie, necreând, prin ele însele, drepturi şi/sau obligaţii în sarcina vreuneia dintre părţi. Astfel cum a arătat şi Înalta Curte în considerentele deciziei nr.3144/09.10.2013 a Secţiei a II-a civile, documentele a căror anulare se solicită reprezintă, în fapt, documente justificative, acestea fiind mijloace de probă cu privire la consumul de energie electrică, neavând calitatea de act juridic care să trebuiască să îndeplinească cerinţele art.948 C.civ.1864, indiferent dacă sunt emise sau nu în baza unui contract.

Astfel, faţă de natura acestor documente, nu se poate cere, pe cale de acţiune în justiţie, constatarea nulităţii acestora, eventualele deficiente privind conţinutul respectivelor documente putând fi invocate ca apărări vizând forţa probantă a acestora pentru pretenţiile înscrise în cuprinsul lor de emitentul lor, întrucât izvorul drepturilor şi obligaţiilor părţilor îl reprezintă presupusa fapta a reclamantei de a interveni neautorizat asupra contorului şi a consuma, în mod fraudulos, energie electrică. Prin urmare, această acţiune în anulare nu este calea în justiţie pe care reclamanta intimată trebuia să o utilizeze în vederea exonerării sale de la plata sumei de bani menţionate în facturile fiscale din 26.09.2014.

În ceea ce priveşte facturile fiscale, instanţa de apel reţine că acestea nu sunt acte juridice, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, ci simple documente fiscale justificative, care se întocmesc în scopul înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare, fiind doar un mijloc de probă cu privire la operaţiunea efectuată.

Prin urmare, factura fiscală nu poate fi considerată un act juridic unilateral deoarece nu este rezultatul unei voinţe juridice cu intenţia de produce efecte juridice, reprezentând doar un înscris constatator prin care emitentul pretinde de la destinatarul facturii plata unei sume de bani determinată in baza unei convenţii verbale sau scrise, ori, cum este cazul în prezenta cauză, în temeiul unui fapt juridic, în timp ce convenţia scrisă reprezintă contractul încheiat între părţi şi doar acesta poate fi supus desfiinţării prin intermediul unei acţiuni în anulare, sens în care a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia  nr.1017/26.03.2009.

Imputarea sumei totale de 4991,14 lei reclamantei are la bază un fapt juridic ilicit, un consum fraudulos de curent electric, aşa cum este definit de dispoziţiile art.90 alin.2 din H.G. nr.1007/2004, astfel că raporturile juridice dintre părţi nu sunt născute dintr-un act juridic, cele două facturi fiind doar mijloace de probă privind răspunderea reclamantei şi întinderea prejudiciului.

Pentru a avea calitatea  pretinsă, de instrumentum probationis, actul trebuie să conțină aspectul volițional al părții care îl întocmește. Or, cât timp nu consemnează o manifestare de voinţă exteriorizată de una din părţi cu scopul producerii unei consecințe juridice, un asemenea act nu poate fi considerat act juridic (unilateral sau bilateral) în accepţiunea reclamată de art.1324 C.civ., factura fiind un înscris ce urmărește doar probarea îndeplinirii obligației furnizorului, motiv pentru care nu se poate pretinde pe calea unei acțiuni în justiție constatarea nulităţii sale absolute/relative.

Nu se poate reţine nici incidența prevederilor Legii nr.225/2016, pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006 (respectiv, introducerea art.42 alin.61), pentru simplul motiv că dispozițiile evocate sunt ulterioare datei emiterii facturilor în discuţie (respectiv, 26.09.2014), fiind excluse de plano de la aplicarea lor în cauză, în virtutea principiului neretroactivității legii civile, verificarea materiei serviciilor la care se referă Legea nr.225/2016 devenind inutilă.

Astfel, cererea de anulare a acestor înscrisuri nu este admisibilă, această acţiune în anulare nefiind calea în justiţie pe care reclamanta trebuie să o utilizeze în vederea exonerării sale de la plata sumei de bani menţionată în factura fiscală, ci acţiunea în constatarea inexistentei dreptului de creanţă al pârâtei S.C. EN S.A.

Rezumând, documentele a căror anulare se solicită reprezintă documente justificative, mijloace de probă cu privire la consumul de energie electrică şi nu constituie acte juridice civile în accepţiunea art.1166 sau a art.1324 Cod civil, indiferent dacă au fost emise sau nu în baza unui contract (cum este contractul de furnizare a energiei electrice), astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la sancţiunea nulităţii ce afectează contractele încheiate cu încălcarea condiţiilor de valabilitate cerute de lege, respectiv art.1246 Cod civil.

Conţinutul proceselor-verbale de analiză a abaterilor, de stabilire a despăgubirilor, a notei de constatare şi al facturilor fiscale pot fi contestate ca apărări vizând forţa probantă a acestor înscrisuri pentru pretenţiile ridicate de emitentul facturii fiscale cu privire la sumele inserate contra destinatarului facturii fiscale. Aşadar, nu se poate cere pe calea unei acţiuni în justiţie constatarea nulităţii absolute a acestor documente pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic.

Verificarea grupurilor de măsură reprezintă un drept al societăţii ED S.A., în calitate de proprietar al instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, din care fac parte şi contoarele şi care se efectuează de specialişti în domeniul energiei electrice care sunt autorizaţi de operatorul de distribuţie, aceştia având cunoştinţele şi specializarea necesare pentru a localiza orice acţiune de natură să afecteze buna funcţionare a acestora de tipul consumului fraudulos, iar actele întocmite de ei au ca scop prezervarea unei situaţii de fapt aşa cum aceasta este constatată de aceştia şi au caracter intern. Documentele întocmite sunt înscrisuri preconstituite sub semnătură privată care au strict valoare probatorie, nefiind acte juridice care să creeze prin ele însele drepturi sau obligaţii pentru una din părţi. Nulităţile absolute sau relative privesc doar acte juridice în sens strict şi nu mijloacele probatorii.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că acţiunea în anularea unor înscrisuri, ce nu reprezintă acte juridice nu este permisă de dispoziţiile Codului civil, iar reclamanta nu a arătat care ar fi dispoziţiile speciale care să prevadă expres posibilitatea anulării înscrisurilor ce formează obiectul prezentei acţiuni, tribunalul apreciază că în mod greşit prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii, ce are caracter fondat, astfel cum s-a arătat anterior.

Pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art.480 alin.2 C.proc.civ., instanţa de control judiciar va admite apelurile deduse judecăţii de către EN S.A. şi ED S.A., având în vedere că sentinţa Judecătoriei Iaşi, prin care s-a analizat fondul unei acţiuni inadmisibile este nelegală, şi, în rejudecare, va admite excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, invocată de pârâta EN S.A., urmând a respinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta S.C. T S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. EN S.A. şi S.C. ED S.A.

Mai mult, faţă de soluţia anterior expusă, apelul incident al reclamantei S.C. T S.R.L., prin care s-a solicitat anularea şi a notei de constatare nr.0023062 seria NC, încheiată la data de 10.03.2014, precum şi a procesului-verbal de analiză a abaterilor nr.1051416 seria PVAA, încheiat la data de 11.07.2014, este în mod vădit nefondat, urmând a fi respins.

Nu în ultimul rând, faţă de dispoziţiile art.451-453 C.proc.civ., de pierderea procesului de către intimata-apelantă şi de dovedirea, conform art.249 C.proc.civ. a cheltuielilor de judecată efectuate de cele două apelante în vederea soluţionării căilor de atac formulate, S.C. T S.R.L. va fi obligată să plătească celor două apelante-intimate câte 177 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile principale formulate de apelantele EN S.A. şi ED SA. împotriva sentinţei civile nr.10475, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 24.09.2015, pe care o schimbă în tot şi, în rejudecare:

Admite excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, invocată de pârâta EN S.A.

Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea  formulată de reclamanta S.C. T S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. EN S.A. şi S.C. ED S.A. 

Respinge, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamanta S.C. T S.R.L. împotriva sentinţei civile nr.10475, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 24.09.2015.

Obligă intimata-apelantă S.C. T S.R.L. la plata, către apelantele-intimate EN S.A. şi ED S.A., a câte  177 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare