Clauze abuzive. Comisionul de întocmire dosar şi comisionul de administrare credit prevăzute în clauze clare, neîndoielnice care nu pun probleme de interpretare, înţelegându-se în mod clar cuantumul şi modul de percepere a acestui comision. Existenţa cont

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.2017 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr.x/299/2017, reclamanții B.Z.I. şi B.V., au chemat în judecată pe parata BANCA solicitand instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună:

Constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare credit de 2 % regăsit la pct. 8 din Contractul de credit nr. A/2007 condiţii particulare, in cuantum de 840 euro, si restituirea acestuia;

Constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare credit de 0.10%, regăsit la pct. 8 (in Contractul de credit nr. A/2007 condiţii particulare, si restituirea acestuia, perceput din data le 10.09.2007 si pana la momentul introducerii acţiunii.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:

Clauza privind comisionul de acordare credit este cuprinsa într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, aceasta creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, contrar cerinţelor bunei-credinte.Acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând Băncii un avantaj concurential contrar uzanţelor cinstite faţă de celelalte banci. Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe langa faptul ca le lezează interesele economice, aduce atingere si mediului concurential al Băncii, dezavantajând băncile concurente.

Aceleaşi concluzii, arată reclamanţii, sunt valabile si pentru comisionul de acordare in cuantum de 2%.

Mai arată reclamanţii că Termenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauza, cuprinsa intr-un contract de imprumut incheiat in moneda străina intre un vânzător sau un furnizor si un consumator si care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discuţie in litigiul principal (a se vedea decizia), in temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplica cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât in cazul in care se constată- ceea ce revine in sarcina instanţei de trimitere sa verifice având in vedere natura, economia generala şi prevederile contractului, precum si contextul sau juridic si factual - ca respectiva clauza stabileşte o prestaţie esenţiala a acestui contract care, ca atare, il caracterizează;

De asemenea, reclamanţii au redat dispoziţiile pe care le apreciază ca fiind incidente şi relevante, din Leg 193/2000 şi  OG 21/1992.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile Legii 193/2000, C.civ, OG 21/1992, OUG 174/2008. 

În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art.29 lit f din OUG 80/2013.

Pârâta BANCA a formulat Întâmpinare(f.26-34) prin care  a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; cu cheltuieli de judecată, învederând în apărare, în esență, următoarele:

Clauzele contractuale referitoare la comisioane, fie că

acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care

formează costul total al creditului.Acest cost, împreună cu marja de profit (reliefată de o fracţiune din rata dobânzii) a Băncii, formează preţul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esenţială a obiectului contractului de credit de consum, Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) reţinând  că "aprecierea caracterului abuziv" nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziţie, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar si inteligibil. Transparenţa clauzelor contractuale vizează reglementarea de clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, condiţii îndeplinite cu privire la clauzele contestate pur formal în prezenta cauză.Din această perspectivă, inclusiv perceperea unui comision de administrare nu poate avea un caracter abuziv, limbajul folosit fiind unul inteligibil şi uşor de reţinut,perceperea acestuia fiind justificată de activităţile specifice de administrare a contului de credit şi a contului curent, activităţi care nu se diminuează pe măsura achitării creditului, întrucât aceste activităţi se desfăşoară prin intermediul salariaţilor Băncii şi implică în mod firesc anumite costuri, care sunt transpuse în cuantumul comisionului de administrare, aferent portofoliului de credite.Totodată, comisionul de acordare/administare a fost acceptat de către părţile Contractului de credit ca un element esenţial şi o prestaţie cu caracter important al înţelegerii avute, iar în cauză nu există o disproporţie vădită între drepturile şi obligaţiile părţilor, comisionul de acordare/administrare neavând o valoarea disproporţionat de mare în raport cu costurile activităţilor întreprinse de Bancă pentru administrarea creditului.În cauza de faţă nu este îndeplinită nici cerinţa dezechilibrului semnificativ contrar bunei credinţe.

În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de restituire a sumelor percepute de bancă în temeiul acestor clauze, arată pârâta că, în practica CJUE a fost subliniat faptul că articolul 6 alineatul (1) din Directiva Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, la aprecierea aspectului dacă un contract încheiat cu un consumator de către un comerciant şi care conţine una sau mai multe clauze abuzive poate continua să existe fără clauzele menţionate, instanţa sesizată nu poate să se întemeieze numai pe caracterul posibil avantajos pentru una dintre părţi, în speţă consumatorul,. (subl.n., cauza C-453/10, Jana Perenicovâ, Vladislav Perenic vs. SOS financ spol. s r. o).Din această perspectivă, soluţia instanţei, sub rezerva calificării clauzelor contractuale pretins criticate ca fiind abuzive, trebuie corelată cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 245/19.04.2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumator.Astfel, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că "....pentru ca un contract în derulare să îşi mai poată produce efecte juridice după intervenţia hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, părţile la contract urmează să renegocieze condiţiile contractuale; profesionistului îi revine, ca o consecinţă logică, obligaţia de a invita consumatorul la această renegociere şi de a elimina clauzele abuzive din contract, astfel încât contractul în întregul său să respecte prevederile legale şi, implicit, drepturile consumatorului" (parag. 67).Soluţia jurisprudenţială este legală şi temeinică, fiind respectate atât principiul consensualismului cât şi principiul libertăţii economice, principii tradiţionale ancorate în Constituţia României. Mai mult, admiterea cererii reclamanţilor de restituire a sumelor (neidentificate) achitate în temeiul clauzelor contractuale criticate, conduce la încălcarea nejustificată şi disproporţionată a dreptului de proprietate privată al Subscrisei asupra creanţelor născute din Contractul de credit dedus judecăţii.Aceste creanţe ale Subscrisei corespunzând noţiunii de "bun" în înţelesul art. 1 din Protocolul adiţional la CEDO, care are o sferă de aplicare autonomă şi nu se limitează numai la proprietatea bunurilor corporale.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile legale indicate în cuprinsul Întâmpinării.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, în condiţiile art.258 rap. la art. 255 C.pr.civ, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt:

La data de XX.08.2007, între  BANCA, în calitate de împrumutător şi B.Z.I. şi B.V., în calitate de împrumutaţi, a fost încheiat Contractul de credit nr. A prin care împrumutătorul  a acordat împrumutaţilor suma de 42.000 Euro rambursabila în 240 de rate lunare, cu începere de la data de XX.XX.2007 şi până la data de XX.XX.2027.

La momentul încheierii contractului de credit a fost emis și graficul de rambursare(f.12-14).

În drept:

În ceea ce priveşte legea aplicabilă fondului litigiului, faţă de prevederile art. 3 din Legea 71/2011, având în vedere data naşterii raporturilor juridice dintre părţi, respectiv contractul din 16.11.2007, instanţa reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului Civil din 1864.

De asemenea, în speţă, din perspectiva calităţii părţilor contractante, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000. Astfel, reclamantul are calitatea de consumator în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 Legea nr. 193/2000 , conform cu care:„Prin consumator se înţelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociaţii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. ”

Pârâta are calitatea de comerciant, perfectând contractul de credit in cadrul unei activităţi comerciale, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din aceeaşi lege: „Prin comerciant se înţelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenţa prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelaşi scop in numele sau pe seama acesteia.”

În analiza caracterului abuziv al clauzei contractuale supuse controlului instanţei judecătoreşti de către reclamanți, instanţa va porni de la caracterul contractului de credit încheiat între părţi, respectiv contract negociat sau contract de adeziune.

Din această perspectivă, instanţa reţine că contractul de credit nr.70156477 din 16.11.2007 este un contract de adeziune, fiind redactat în întregime de operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând interveni sau modifica clauzele contractuale ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

Art. 3.2 din Directiva 93/13/CEE prevede că: „ Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei„

Conform art. 4 alin 3 din Legea 193/2000: „ Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens „.

Negocierea contractului nu înseamnă posibilitatea pentru consumator de a alege între mai multe oferte şi de a studia oferta în care sunt prestabiliţi de către comerciant termenii contractuali ci de a oferi în mod real consumatorului posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzelor contractuale.Cum sarcina probei negocierii contractului revine comerciantului iar în speţă pârâta nu a făcut această probă, din probele administrate rezultând doar că banca a acordat reclamanților posibilitatea de a studia în prealabil clauzele contractuale și de a decide dacă își însușesc condițiile de creditare sau nu, neacordând acestora posibilitatea de a influența conținutul acestor clauze, instanţa reţine că contractul de împrumut încheiat între reclamanți şi pârâtă este un contract de adeziune, consumatorul având doar posibilitatea să adere sau nu la el.

 Prin urmare, având în vedere caracterul nenegociat al clauzelor contractuale, instanţa va analiza caracterul abuziv al clauzei de la art.3 pct.3.3 din contract, prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Lege 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, în conformitate cu care: o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor.

 Prin urmare, o clauza contractuala este abuziva daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii:

1.clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul;

2.clauza sa încalce exigentele bunei-credinte;

3.clauza, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor.

Analizând din această perspectivă clauzele a căror caracter abuziv se invocă, instanţa reţine următoarele:

CLAUZELE A CĂROR CARACTER ABUZIV SE INVOCĂ

CLAUZA PREVĂZUTĂ DE ART. 8 DIN CONTRACT: “Împrumutatul va plăti băncii commission de întocmire dosar-840 Euro sau 2% din valoarea creditului”.

Instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că aceste prevederi din contract au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse reclamanţilor în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din Legea 193/2000.

Raportat la apărarea pârâtei că aceste clauze nu pot face obiectul analizei caracterului abuziv întrucât, în hotărârea pronunţată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler şi Káslerné Rábai, pct. 49 şi 50, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că se circumscriu noţiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale contractului şi care, ca atare, îl caracterizează, în timp ce clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual nu pot fi circumscrise noţiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13, instanţa apreciază că un comision de întocmire dosar, nu poate reprezenta obiectul principal al contractului, care este dat de împrumutarea unei sume de bani contra unui preţ constituit de dobândă, deoarece comisionul de acordare constituie un preţ al încheierii contractului, deci o clauză cu caracter accesoriu, iar nu obiectul principal al acestuia.

Cu toate acestea, în aprecierea instanţei, inserarea acestor clauze nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Din perspectiva echilibrului contractual, comisionul de întocmire dosar este perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă pentru acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.).

Pe de altă parte, prevederile art.8 din contract privind comisionul de întocmire dosar au fost redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, înţelegându-se în mod clar cuantumul şi modul de percepere a acestui comision.

Simpla împrejurare că această sumă reprezintă un cost suplimentar pentru reclamanţi nu poate constitui un argument pentru constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestui comision a fost cunoscut de la momentul contractării creditului şi asumat de împrumutaţi prin semnarea contractului.

Deşi dispoziţiile OUG 50/2010 nu sunt aplicabile în speţă, ceea ce înseamnă că anterior adoptării OUG 50/2010 nu se punea problema interzicerii perceperii de către bancă a  anumitor tipuri de comisioane bancare, este totuşi relevantă din perspectiva opticii pe care legiuitorul a înţeles să o adopte odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ,  faptul că, prin art.36 din OUG nr.50/2010 s-a prevăzut că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art.8  din contractul de credit încheiat de părţi, cu privire la comisionul de întocmire dosar.

Făcând aplicarea principiului de drept accesorium sequitur principale, neexistând niciun temei pentru restituirea sumelor percepute, în aprecierea instanței, în mod legal de către pârâtă, cu titlu de comision de întocmire dosar, instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea acestei sume.

CLAUZA PREVĂZUTĂ DE ART. 8 DIN CONTRACT: “Împrumutatul va plăti băncii un comision lunar de gestionare a creditului, la data prezentei, 0,10% din valoarea creditului”.

Analizând clauza a cărei caracter abuziv se invocă, instanţa reţine următoarele: Acest comision este prevăzut și în graficul de rambursare, fiind indicat ca valoare, descrescătoare, pentru fiecare lună de creditare,  fiind stipulat în mod clar şi în contract și se explică și mecanismul de calcul al acestuia.Instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederile inserate la 8 din contract au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse reclamanţilor în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din Legea 193/2000. Acest comision reprezintă un cost al creditului și se integrează în partea de obligaţii asumată de împrumutați pentru a li se pune la dispoziţie sumele de bani împrumutate. Comisionul de gestionare a creditului intră în costul creditului și este clar și inteligibil exprimat iar cuantumul acestora este determinat, împrumutaţii având reprezentarea clară, încă de la data încheierii contractului, a valorii acestui comision, pentru toate cele 240 de luni de creditare. Scopul perceperii acestui comision a fost reprezentat de monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat reclamanților, prin urmare, există o contraprestație a băncii pentru sumele încasate cu acest titlu de la reclamanți. Cât priveşte lipsa unei definiţii în cuprinsul propriu-zis al contractului de credit, art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu vorbeşte despre o astfel de obligaţie de a defini termenii utilizaţi. Comisionul este exprimat într-un limbaj clar, iar administrarea creditului presupune, așa cum rezultă din chiar semnificația cuvântului administrare, toate operațiunile care virează utilizarea/urmărirea/rambursarea creditului.

De asemenea, în aprecierea instanţei, inserarea acestei clauze nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Simpla împrejurare că această sumă, percepută lunar, reprezintă un cost suplimentar pentru reclamanţi, nu poate constitui un argument pentru constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestuia fost cunoscut de la momentul contractării creditului şi asumat de împrumutaţi prin semnarea contractului.

Deşi dispoziţiile OUG 50/2010 nu sunt aplicabile în speţă, ceea ce înseamnă că anterior adoptării OUG 50/2010 nu se punea problema interzicerii perceperii de către bancă a  anumitor tipuri de comisioane bancare, este totuşi relevantă din perspectiva opticii pe care legiuitorul a înţeles să o adopte odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ,  faptul că, prin art.36 din OUG nr.50/2010 s-a prevăzut că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

Motivat de aceste considerente, instanţa constată că această clauză nu are un caracter  abuziv, cererea reclamanților prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe cale de consecinţă, nefiind anulată această clauză, lipseşte temeiul repunerii părţilor în situaţia anterioară constatării nulităţii şi prin urmare cererea reclamanților de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acestei clauze este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Cheltuieli de judecată

Instanţa va lua act că, prin concluziile din dezbateri, pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea  formulată de reclamanţii B.Z.I. şi B.V. cu domiciliul ales la ….  în contradictoriu cu pârâta BANCA cu sediul în …, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, XX.XX.2017.

Domenii speta

Spete similare