Anulare acte administrative

Mai întâi, în ceea ce priveşte solicitarea formulată de intimatul pârât în cuprinsul întâmpinării, de a se constata lipsa calităţii sale procesuale pasive, Curtea reţine că această excepţie a fost invocată în faţa instanţei de fond, care a respins-o la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2017.

Soluţia instanţei de fond cu privire la această excepţie nu a fost atacată nici de reclamantă prin recursului formulat, nici de pârât prin formularea unui recurs incident, astfel încât a intrat în puterea lucrului judecat şi nu formează obiect de analiză în prezentul recurs.

În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de chemare în judecată, se constată că sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la aprecierile judecătorului fondului asupra existenţei conflictului de interese.

Curtea subliniază, în acord cu recurenta, că instanţa de fond nu a fost învestită cu constatarea existenţei unui conflict de interese, acesta fiind deja stabilit prin raportul de evaluare, necontestat de persoana evaluată, respectiv pârâtul, în condiţiile prevăzute de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 176/2010. Existenţa conflictului de interese nu mai poate fi pusă aşadar în discuţie, fiind constatată printr-un act administrativ necontestat, care se bucură astfel de atributele legalităţii şi executorialităţii.

Din raportul de evaluare menţionat rezultă că Hotărârea Consiliului local a fost adoptată în condiţiile existenţei unui conflict de interese în care s-a aflat pârâtul, consilier local, constatarea în sens contrar a instanţei de fond încălcând prevederile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 176/2010.

Prin această hotărâre a Consiliului local s-a aprobat documentaţia de atribuire, caietul de sarcini şi acordul-cadru având ca obiect achiziţionarea de servicii de exploatare forestieră; s-a aprobat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea acordului-cadru şi încheierea acestuia pe o durată de 2 ani de la data semnării; a fost împuternicit primarul comunei să semneze acordul cadru şi contractele subsecvente.

Contrar aprecierii instanţei de fond, Curtea reţine că Acordul-cadru şi contractele de servicii subsecvente au legătură cu situaţia de conflict de interese, fiind fără relevanţă faptul că au fost încheiate în urma derulării unei proceduri de achiziţie publică.

În acest sens, are în vedere că documentaţia de atribuire, caietul de sarcini şi conţinutul acordului-cadru au fost aprobate prin HCL nr. 39/2011, adoptată cu încălcarea dispoziţiilor privind conflictul de interese, astfel cum s-a arătat mai sus. Prin documentaţia de atribuire au fost stabilite criteriile de calificare şi de selecţie, detaliate sub aspectul cifrei de afaceri, experienţei similare, capacităţii tehnice şi profesionale. A fost stabilită astfel o valoare minimă a cifrei de afaceri şi cerinţe specifice referitoare la dotarea cu utilaje şi echipament tehnic, respectiv la personalul angajat, cerinţe care ar putea fi considerate restrictive, de natură a denatura concurenţa, în sensul dispoziţiilor art. 35 alin. 5 din OUG nr. 34/2006.

Or, se poate uşor presupune că pârâtul consilier local, cu ocazia aprobării documentaţiei tehnice, cunoştea cifra de afaceri precum şi dotările tehnice şi personalul societăţii al cărei asociat este, cerinţele fiind formulate astfel încât această societate să le îndeplinească, aceasta fiind de altfel şi singurul competitor în cadrul procedurii.

În aceste condiţii, chiar dacă raportul de evaluare vizează doar hotărârea Consiliului local nr. 39/2011, nu şi acordul-cadru şi contractele de servicii subsecvente, este de necontestat că şi acestea din urmă, încheiate în urma procedurii aprobate prin hotărârea menţionată, au legătură cu conflictul de interese şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, dispoziţii legale pe care se întemeiază acţiunea reclamantei. În egală măsură, existând legătură între hotărârea la adoptarea căreia a participat pârâtul şi actele încheiate ulterior în baza acesteia, este lipsit de relevanţă faptul că pârâtul nu figurează ca parte în contracte şi că nu le-a semnat.

Faţă de cele expuse, Curtea constată că soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de constatare a nulităţii absolute a actelor indicate de reclamantă, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate în cuprinsul considerentelor de mai sus, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1  pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară, art. 23 alin. 3 din Legea nr. 176/2010 prevede: „Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară”. Restabilirea situaţiei anterioare este lăsată astfel la aprecierea instanţei, care ar urma să dispună, motivat, în funcţie de împrejurările fiecărei cauze.

În prezenta cauză, cererea de chemare în judecată nu este suficient motivată în ceea ce priveşte această solicitare, limitându-se la a menţiona necesitatea înlăturării în întregime a efectelor actelor încheiate cu nerespectarea condiţiilor legale de validitate.

Această detaliere era necesară în condiţiile în care durata contractelor era împlinită la data sesizării instanţei, astfel încât era necesar să se indice cu exactitate dacă şi în ce măsură au fost executate prestaţiile, valoarea acestora, dacă între prestaţiile reciproce există o lipsă de echivalenţă, dacă este posibilă restituirea în natură, cel puţin în parte etc. Aplicarea principiului restitutio in integrum presupune ca ambele părţi să fie puse în situaţia anterioară încheierii contractului, deci ca ambele să fie obligate la restituirea prestaţiilor primite în executarea contractelor, pentru aceasta fiind necesară stabilirea valorii prestaţiilor supuse restituirii.

Curtea reţine de asemenea că posibilitatea ca sancţiunea nulităţii contractului de achiziţie publică să nu aibă efect retroactiv este prevăzută şi de art. 287 ind. 10 alin. 6 din OUG nr. 34/2006 (în vigoare la data încheierii contractelor), dacă desfiinţarea obligaţiilor contractuale deja executate este imposibilă.

În aceste împrejurări, având în vedere şi faptul că nici una dintre părţi nu a contestat executarea contractelor şi nici nu a invocat o disproporţie între prestaţii, Curtea apreciază că în cauza de faţă este neîntemeiată cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în tot sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va constata nulitatea absolută a actelor indicate de reclamantă şi va respinge cererea având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, va fi respinsă ca neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere soluţia de admitere a recursului formulat.

Domenii speta

Spete similare