Cerere de partaj. Lipsa calităţii de proprietar. Consecinţe.

Aşa cum s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă, nu se poate soluţiona o acţiune de partaj pe simple afirmaţii nedovedite de părţi, instanţele de judecată fiind obligate să lămurească dacă terenurile respective sunt deţinute în coproprietate de către părţile care solicită partajul, solicitând depunerea de înscrisuri din care să rezulte coproprietatea părţilor asupra terenurilor ce se solicită a fi incluse în masa partajabilă.

Raportat la aceste aspecte tribunalul a invocat motivul de apel de ordine publică, în baza art. 479 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, în ceea ce priveşte partajul terenurilor, pentru una dintre condiţiile de admisibilitate a acţiunii de partaj, aceea ca toţi coindivizarii să poată face dovada calităţii de coproprietar asupra bunurilor care formează obiectul partajului, deoarece, în conformitate cu regulile aplicabile partajului, reglementate de Codul de procedură civilă, art. 980, judecarea oricărei cereri de partaj priveşte bunurile asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună dovedit în condiţiile legii.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 984 alin.1 Cod procedură civilă, dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau  nu încheie o tranzacţie potrivit celor arătate la art. 983, în procedura partajului judiciar, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii,  calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia, eventualele creanţe născute din  starea de coproprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.

Or, menţiunile din registrul agricol nu fac dovada dreptului de proprietate, asupra terenurilor, aceste menţiuni din aceste registre fiind făcute în scop fiscal sau agricol iar nicidecum pentru a face dovada proprietăţii.

Dacă părţile nu au făcut dovada că bunurile cu privire la care cer partajul sunt proprietatea lor, atunci o acţiune în partaj nu poate fi admisă.

Prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 3 decembrie 2014  instanţa a admis în parte în principiu acţiunea civilă formulată de reclamantă constatând că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de ½ fiecare, următoarele bunuri imobile: casă de locuit, compusă din 2 camere şi tindă, anexe gospodăreşti reprezentând bucătărie şi grajd precum şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 1618 mp situate în comuna B, sat N nr. 164 ( număr vechi 158), jud. Maramureş, înscris în CF 50377 B, având număr top. 1157, teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “Vorişte” în Comuna O, jud. Maramureş, înscris în CF 341 O având număr cadastral 6063, teren arabil în suprafaţă de 2457 mp situate în locul numit “Fundul Văii” în comuna B, sat N, jud. Maramureş şi terenul arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “La Danci” în comuna B, sat N, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 91, nr. top. 1759.

Instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii civile, industriale şi agricol şi a unei expertize în specialitatea topografie.

Au fost desemnaţi în cauză experţi ing. DV şi ing. PG.

Prin sentinţa civilă nr. 681 din 30.03.2016, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 807/307/2014 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta BA împotriva  pârâtului VI şi în consecinţă s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de ½ fiecare, următoarele bunuri imobile: imobilul reprezentând casă de locuit, compusă din 2 camere şi tindă, anexe gospodăreşti reprezentând bucătărie şi grajd precum şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 1618 mp situate în Comuna B, Sat N nr. 164( număr vechi 158), jud. Maramureş, înscris în CF 50377 B, având număr top. 1157; imobilul reprezentând teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “Vorişte” în Comuna O, jud. Maramureş, înscris în CF 341 O având număr cadastral 6063; imobilul reprezentând teren arabil în suprafaţă de 2457 mp situate în locul numit “Fundul Văii” în Comuna B, Sat N, jud. Maramureş; imobilul reprezentând teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “La Danci” în Comuna B, Sat N, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 91 nr. top. 1759.

Au fost atribuie părţilor bunurile anterior menţionate, după cum urmează:

Lotul reclamantei: atribuie imobilul reprezentând teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “Vorişte” în Comuna O, jud. Maramureş, înscris în CF 341 O având număr cadastral 6063, valoare 47.004 lei; atribuie imobilul reprezentând teren arabil în suprafaţă de 2457 mp situate în locul numit “Fundul Văii” în Comuna B, Sat N, jud. Maramureş, valoare 695 lei; atribuie reprezentând teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “La Danci” în Comuna B, Sat N, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 91 nr. top. 1759, valoare 19.838 lei; primeşte sultă de la pârât suma de 6464, 5 lei.

Lotul pârâtului: atribuie imobilul situat în Comuna B, sat N nr. 164, jud. Maramureş, compus din casă de locuit în suprafaţă utilă de 48,70 m şi anexe gospodăreşti, respectiv grajd şi şură şi unitate locativă distinctă compusă din 2 camere, hol, baie, în suprafaţă utilă de 39,50 m  şi terenul aferent acesteia în suprafaţă de 1618 mp, valoarea totală lot 80.466 lei; plăteşte sultă reclamantei suma de 6464,5 lei.

A fost respina petitul privind evacuarea pârâtului din imobilul situat în Comuna B, Sat N nr. 164( număr vechi 158), jud. Maramureş, înscris în CF 50377 Ba, având număr top. 1157.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate pe seama părţilor asupra bunurilor atribuite.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4252 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, părţile au fost căsătorite, prin sentinţa civilă nr. 723 din data de 07.03.2013 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosar nr. 3410/307/2012.

În ceea ce priveşte imobilele reprezentând imobilul reprezentând casă de locuit, compusă din 2 camere şi tindă, anexe gospodăreşti reprezentând bucătărie şi grajd precum şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 1618 mp situate în Comuna B, Sat N nr. 164( număr vechi 158), jud. Maramureş, înscris în CF 50377 B, având număr top. 1157,  terenul arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “Vorişte” în Comuna O, jud. Maramureş, înscris în CF 341 O având număr cadastral 6063 şi terenul arabil în suprafaţă de 2457 mp situate în locul numit “Fundul Văii” în Comuna B, Sat N, jud. Maramureş, instanţa reţine că acestea au fost dobândite de părţi în timpul căsătoriei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12076/19.11.1997. ( f. 17)

Reiese că reclamanta a dobândit împreună cu pârâtul dreptul de proprietate în devălmăşie asupra acestor imobile în timpul căsătoriei, ca bunuri comune în temeiul legii, respectiv al art. 339 Cod civil, care prevede că „ bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor”.

Instanţa a reţinut că, în speţă, nu există dovada încheierii vreunei convenţii matrimoniale care să înlocuiască regimul comunităţii legale instituit de prevederile art. 339 Cod Civil.

De asemenea, s-a reţinut că imobilele anterior menţionate nu se încadrează în categoria bunurilor proprii prevăzute de art. 340 Cod Civil,  deci şi din acest punct de vedere, ele au caracter de bun comun.

Cu privire la imobilul reprezentând teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “La Danci” în comuna B, sat N, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 91 nr. top. 1759, instanţa a reţinut de asemenea caracterul de bun comun al părţilor asupra imobilului, faptul că pârâtul figurează în Registrul Agricol a comunei B în calitate de proprietar potrivit adeverinţei nr. 707/2013, nu poate conduce spre altă concluzie, atâta timp cât acesta a fost dobândit în timpul căsătoriei de la soacra reclamantei, iar pârâtul nu a făcut dovada că sunt incidente dispoziţiile art. 340 Cod civil, respectiv că intră în sfera bunurilor proprii ale acestuia.

Prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 3 decembrie 2014  instanţa a admis în parte în principiu acţiunea civilă formulată de reclamantă constatând că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de ½ fiecare, următoarele bunuri imobile: casă de locuit, compusă din 2 camere şi tindă, anexe gospodăreşti reprezentând bucătărie şi grajd precum şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 1618 mp situate în comuna B, sat N nr. 164 ( număr vechi 158), jud. Maramureş, înscris în CF 50377 B, având număr top. 1157, teren arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “Vorişte” în Comuna O, jud. Maramureş, înscris în CF 341 O având număr cadastral 6063, teren arabil în suprafaţă de 2457 mp situate în locul numit “Fundul Văii” în comuna B, sat N, jud. Maramureş şi terenul arabil în suprafaţă de 1618 mp situate în locul numit “La Danci” în comuna B, sat N, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 91, nr. top. 1759.

Instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii civile, industriale şi agricol şi a unei expertize în specialitatea topografie.

Au fost desemnaţi în cauză experţi ing. DV şi ing. PG.

Potrivit rapoartelor de expertiză tehnică judiciară, experţii au identificat şi evaluat la valoarea de circulaţie bunurile imobile cuprinse în sentinţa civilă de admitere în principiu, propunând variante de partajare, ţinând seama de solicitările părţilor şi de celelalte criterii stabilite de instanţa de judecată.

Instanţa, a reţinut că, potrivit art. 728 Cod civil nimeni nu poate rămâne în indiviziune, oricare dintre coindivizari putând cere sistarea stării de indiviziune, solicitând partajul oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv.

Partajul este operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune , prin împărţirea în natura si/sau în echivalent a bunurilor aflate in indiviziune având ca efect înlocuirea cu efect retroactiv a cotei - părţi ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra unor bunuri determinate in materialitatea lor.

Prin urmare, pe calea partajului  judiciar, instanţa este ţinută de a hotărî modalităţile concrete de partajare, adică de a stabili fie atribuirea bunului in proprietate exclusivă a unuia dintre copărtaşi, fie de a forma loturi si de a le atribui în natură fiecărui coindivizar, fie în ultima analiza de a dispune vânzarea bunului si de a împărţi echivalentul bănesc între copărtaşi.

Principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natură prin formarea de loturi şi atribuirea acestora coindivizarilor.

La formarea si atribuirea în loturi a bunurilor vor fi avute în vedere solicitările părţilor, dispoziţiile art. 777 Cod civil, dar şi ale art. 741 Cod civil care prevăd că în fiecare lot vor fi repartizate pe cât posibil aceleaşi cantităţi de mobile, imobile, creanţe si datorii de aceeaşi natură.

Instanţa a reţinut că reclamanta solicită atribuirea casei de locuit situată în N nr. 164, în timp ce pârâtul nu este de acord cu nicio variantă de partaj.

Astfel, ţinându-se seama de dispoziţiile încheierii de admitere în principiu nr. din data de 3 decembrie 2014, de dispoziţiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, dar şi de împrejurarea că imobilul reprezentând casă de locuit este folosit de către pârât, cu atribuirea bunurilor pe cât posibil în natură şi cu evitarea sultelor exagerate, instanţa a dispus sistarea stării de indiviziune potrivit propunerii mai jos menţionate.

Atribuind, în baza criteriilor anterior menţionate, casa de locuit situată în N, nr. 164, jud. Maramureş pârâtului, pe cale de consecinţă, a respins petitul formulat de reclamantă privind evacuarea pârâtului din acest imobil.

În temeiul dispoziţiilor art. 276 Cod procedură civilă, reţinând suportarea în mod egal a cheltuielilor de judecată de  către părţi, a obligat pârâtul la plata sumei de 4252 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru, onorarii experţi.

 Împotriva sentinţei civile nr.681/30.03.2016 pronunţate de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr.807/307/2014 a formulat apel, în termenul prevăzut de lege apelantul-pârât VI solicitând admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 681/30.03.2016 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosar nr. 807/307/2014, să se caseze sentinţa atacată, să se constate că imobilele casă şi teren nu sunt bunuri comune supuse partajului, acestea au fost dobândite de către mama apelantului prin testament făcut de mama acesteia,  să se înlăture obligaţia apelantului de la plata sultei în favoarea reclamantei precum şi exonerarea apelantului de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că apreciază sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi nelegală având în vedere că există o diferenţă semnificativă între valoarea bunurilor atribuite fostei soţii şi cele care au fost atribuite apelantului. Apelantul a mai arătat că nu este de acord cu sumele la plata cărora a fost obligat. Instanţa de fond nu a avut în vedere că imobilul casă şi grădină, inclusiv terenul din O au fost dobândite de către mama apelantului prin testament de la mama acesteia, are testament pentru aceste bunuri, în mod contrar realităţii s-a eliberat adeverinţa de la primărie cu toate că aceste bunuri nu-i revin nu i se cuvin, situaţie în care instanţa de judecată nu trebuia să le includă în masa bunurilor supuse partajului, acestea fiind bunurile care se cuveneau doar apelantului.

Apelantul a depus în probaţiune înscrisuri, solicitând încuviinţarea interogatoriului reclamantei, proba testimonială, efectuarea unei adrese la primăria de domiciliu pentru a comunica o copie a registrului agricol privind terenul şi construcţia, să precizeze modalitatea de dobândire a bunurilor întrucât acestea au aparţinut mamei apelantului şi nu au fost înstrăinate în favoarea fostei soţii, proba cu expertiza dacă se va impune precum şi alte probe care vor rezulta din dezbateri.

Teza probatorie pentru cele solicitate este de a dovedi contrariul celor susţinute de către reclamantă, că bunurile au fost dobândite într-o altă modalitate decât cea prezentată, că sumele solicitate nu i se cuvin. În evidentele primăriei figura doar apelantul ca proprietar astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, adeverinţe.

Intimata BA a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei onorariu de avocat şi 100 lei contravaloarea transportului, file 14-16 .

Analizând sentinţa civilă nr.681/30.03.2016 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe baza motivelor de apel formulate, a apărărilor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, tribunalul a constatat că apelul este în parte fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.

Un prim aspect care se impune a fi reţinut, aşa cum s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă, în situaţia în care se declară apel, iar în declaraţia de apel nu este menţionată expressis verbis şi încheierea de admitere în principiu, însă sunt formulate critici asupra a ceea ce s-a dispus (cote, compunerea masei partajabile, natura juridică a bunurilor proprii sau comune, etc.), apelul formulat împotriva sentinţei se socoteşte formulat şi împotriva încheierii de admitere în principiu.

Regula potrivit căreia împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul este consacrată expres de C.proc.civ., iar în cererile de împărţeală judiciară şi de art. 987 C.proc.civ. care, împreună cu celelalte texte ale capitolului respectiv, reglementează ieşirea din starea de indiviziune a coindivizarilor.

Instanţa de control judiciar are obligaţia impusă de dispoziţiile art.22 C.proc.civ., în calea de atac, de a se pronunţa asupra a ceea ce a fost învestită, respectiv a criticilor formulate prin apel.

Faptul că în cererea de apel nu s-a înscris alăturat numărului şi datei hotărârii şi atacarea încheierii de admitere în principiu nu înlătură obligaţia instanţei de a examina toate criticile ce au ca obiect atât ceea ce s-a dispus prin încheiere cât şi prin sentinţă.

Limitele libertăţii de reglementare sunt determinate de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Constituţie şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.

Condiţionalităţile impuse nu trebuie să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

Încheierile premergătoare în sensul Codului de procedură civilă sunt atât cele preparatorii, cât şi cele interlocutorii, categorie în care este inclusă şi încheierea de admitere în principiu.

Declararea căii de atac împotriva hotărârii declanşează controlul judiciar şi asupra măsurilor luate prin încheierile premergătoare prin criticile formulate oricare ar fi actul de procedură prin care au fost depuse, dreptul la apel trebuie să fie efectiv şi nu îngrădit prin condiţii de formă, instanţa având obligaţia de a se pronunţa asupra temeiniciei şi a legalităţii hotărârii prin prisma criticilor formulate.

În conformitate cu dispoziţiile art.479 alin.1, teza finală Cod procedură civilă, ca motiv de apel de ordine publică tribunalul a pus în discuţie din oficiu calitatea procesuală activă şi respectiv pasivă a părţilor, în ceea ce priveşte partajarea terenurilor având în vedere că nu au fost propuse mijloace de probă în dovedirea dreptului de proprietate al foştilor soţi asupra bunurilor în natură terenuri ce se solicită a fi incluse în masa partajabilă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanţa de fond cu următoarele petite: să se constate că reclamanta şi pârâtul au dobândit sub durata căsătoriei următoarele bunuri prin contract de vânzare-cumpărare autentic din 19 noiembrie 1997: casa din lemn cu o suprafaţă de 66 mp compusă din 2 camere, tinda şi anexe gospodăreşti situată în N nr.164( nr. vechi 158), valoarea de impozitare fiind de 10494 lei; bucătărie şi grajd situate în sat N nr.158 (nr.vechi), nr.nou 164 construcţie separată având valoarea de impozitare 7150 lei; teren aferent casei şi bucătăriei în suprafaţă de 1618 mp situat în sat N nt.164 (nr. vechi 158) comuna B teren numit Acasă, vecini B V, VA (Valea Ciurini), IV-împrejmuit cu gard, înscris în CF 50377 B nr. top 1157, valoare teren 761 lei; teren arabil la locul numit V situat în O nr. 285/A fără construcţii în suprafaţă de 1618 mp, vecini IG, PV, IPînscrişi în CF 341 O nr.top 6063 valoarea terenului fiind 470 lei; teren fânaţ situat în sat N nr.164 locul numit Fundu Văii în suprafaţă de 3320 mp din care suprafaţa folosită este de 2457 mp, vecini VI, BV, pădurea statului, drum, neînscris în cartea funciară şi nu are nr.top, valoare teren 3686 lei; teren arabil la locul numit „La Danci”, situat în sat N în suprafaţă de 1618 mp vecini, MP, PL, I V, drum naţional înscris în CF 91 nr. top 1759, valoare teren 761 lei, teren primit de la soacra cu titlu de zestre şi l-a folosit timp de 30 de ani.

Reclamanta a mai solicitat să se dispună partajarea imobilelor în cote egale de câte ½ parte pentru fiecare, în natură în părţi egale din fiecare imobil şi să se dispună întabularea cu titlu de cumpărare şi partaj doar terenul „Acasă”; să se dispună întabularea pe numele reclamantei şi a pârâtului cu titlu de cumpărare în CF 50377 B nr.top 1157 şi ulterior întabularea lotului reclamantei în suprafaţă de 800 mp cu titlu de partaj în CF 50377 B în nr. top 1157/2 şi suprafaţa de 809 mp în CF 50377 B nr. top 1157/1 pentru VI.

Reclamanta afirmă în mod eronat că a dobândit terenurile solicitate a fi partajate printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare.

În realitate, contractul de vânzare-cumpărare imobiliar din 19 noiembrie 1997 este un act sub semnătură privată, semnătura fiind legalizată de notarul public.

Actul este însoţit de încheierea de legalizare de semnătură nr.12076/19.111997, pe care notarul public BS, în temeiul art. 8 litera e din Legea nr.36/1995 a notarilor publici, în forma în vigoare la acea dată, a procedat la legalizarea semnăturilor de pe actul sub semnătură privată şi nu la autentificarea acelui înscris.

Or, în ceea ce priveşte înstrăinarea terenurilor, la momentul 19.11.1997 ca şi în prezent, legea impune forma autentică cu privire la încheierea valabilă a contractelor de vânzare-cumpărare în privinţa terenurilor (art.46 din Legea nr.18/1991 la momentul încheierii actului).

Prin urmare, prin actul cu legalizare de semnătură din 19.11.1997 nu se putea transmite dreptul de proprietate asupra terenurilor. În ceea ce priveşte terenurile cuprinse în acest act, nu s-a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate de către foştii soţi prin cumpărare.

În ceea ce priveşte celelalte terenuri menţionate în cerere, reclamanta nu a dovedit susţinerile din acţiune şi de altfel nici nu a formulat petite explicite în acest sens, de exemplu de uzucapiune.

Potrivit art. 249 Cod procedură civilă, cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune de partaj judiciar, solicitând ca în masa partajabilă să fie incluse mai multe terenuri, însă nu a fost depus la dosar nici un înscris din care să rezulte dreptul de proprietate, respectiv de coproprietate al părţilor, în ceea ce priveşte terenurile solicitate a fi partajate.

Încheierea de carte funciară nr. 3151/3152/03.11.1997 se referă la apartamentul situat în Sighetu Marmaţiei, str. Piaţa 1 Decembrie 1918 nr.14, despre care reclamanta afirmă că ar fi fost încheiat de părţi în vederea achiziţionării bunurilor din actul din 19.11.1997şi nicidecum la terenurile menţionate în cerere.

Pentru a stabili masa partajabilă pentru terenuri se impune verificarea dacă aceste imobile terenuri sunt proprietatea părţilor, sunt deţinute în stare de coproprietate de către părţile care solicită partajul judiciar.

Aşa cum s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă, nu se poate soluţiona o acţiune de partaj pe simple afirmaţii nedovedite de părţi, instanţele de judecată fiind obligate să lămurească dacă terenurile respective sunt deţinute în coproprietate de către părţile care solicită partajul, solicitând depunerea de înscrisuri din care să rezulte coproprietatea părţilor asupra terenurilor ce se solicită a fi incluse în masa partajabilă.

Raportat la aceste aspecte tribunalul a invocat motivul de apel de ordine publică, în baza art. 479 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, în ceea ce priveşte partajul terenurilor, pentru una dintre condiţiile de admisibilitate a acţiunii de partaj, aceea ca toţi coindivizarii să poată face dovada calităţii de coproprietar asupra bunurilor care formează obiectul partajului, deoarece, în conformitate cu regulile aplicabile partajului, reglementate de Codul de procedură civilă, art. 980, judecarea oricărei cereri de partaj priveşte bunurile asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună dovedit în condiţiile legii.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 984 alin.1 C.proc.civ., dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie potrivit celor arătate la art. 983, în procedura partajului judiciar, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia, eventualele creanţe născute din  starea de coproprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.

Or, menţiunile din registrul agricol nu fac dovada dreptului de proprietate, asupra terenurilor, aceste menţiuni din aceste registre fiind făcute în scop fiscal sau agricol, iar nicidecum pentru a face dovada proprietăţii.

Dacă părţile nu au făcut dovada că bunurile cu privire la care cer partajul sunt proprietatea lor, atunci o acţiune în partaj nu poate fi admisă.

Din textele legale anterior invocate reiese că este necesar să se facă dovada titlului de proprietate în baza căruia se invocă dreptul de proprietate asupra bunurilor cu privire la care se solicită partajul, instanţa fiind învestită cu o cerere de partaj, prin care se solicită a se stabili calitatea de proprietari de către copartajanţi şi cota parte ce revine fiecăruia în urma partajului succesoral.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 „Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil."

În speţă părţile nu au făcut dovada că au înscris în cartea funciară un drept de proprietate sau că ar fi avut un act prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil aceste drepturi reale, după cum face vorbire acelaşi text legal, în ceea ce priveşte terenurile.

Un astfel de act, sau acte succesive, în ipoteza art. 23 din Legea nr. 7/1996 trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996.

Apoi, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 prevede că „Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul."

Menţiunile  din registrul agricol nu fac dovada dreptului de proprietate al defunctului, aceste înscrieri din registrul agricol fiind făcute în scop fiscal sau agricol, iar nicidecum pentru a face dovada proprietăţii.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 28/2008 privind registrul agricol, în scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna  utilizare a resurselor locale, autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport de hârtie şi în format electronic, conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotărâre a Guvernului, pe unităţi administrativ teritoriale şi pe localităţi componente ale acestora.

Conform art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ, registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum  şi la orice alte persoane fizice şi/sau  juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, iar alin. 5 din acelaşi text legal prevede că „terenurile, cu sau fără construcţii, situate în intravilanul localităţilor sau în extravilan, care sunt înscrise în cartea funciară, se identifică prin numărul cadastral sau topografic  şi numărul de carte funciară, după caz, potrivit prevederilor Legilor cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată.

Prin urmare, registrul agricol constituie un document oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei precum şi la orice alte persoane fizice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, înscrierile în acest registru făcându-se pe baza declaraţiei date pe propria răspundere de capul gospodăriei şi reprezintă o bază de date pentru satisfacerea unor solicitări ale cetăţenilor, nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 „dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în carte funciară pe baza actului prin care s-au transcris în mod valabil”.

În ceea ce priveşte construcţiile, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu partajul construcţiilor prevăzute în actul cu legalizare de semnătură din 19.11.1997, şi nu cu alte construcţii, astfel cum rezultă în mod clar din dosarul primei instanţe.

La momentul 19.11.1997, data încheierii actului de vânzare-cumpărare, construcţiile puteau fi înstrăinate şi în absenţa autentificării actului.

Apelantul a semnat acest act din 19.11.1997, la fel ca şi reclamanta, actul cu legalizare de semnătură din 19.11.1997 dovedind transmiterea dreptului de proprietate cumpărătorilor: apelantul şi intimata reclamantă asupra construcţiilor menţionate în acesta.

Aşadar, în privinţa construcţiilor a căror partajare s-a solicitat prin acţiune, susţinerile apelantului din memoriul de apel nu sunt dovedite.

Cu privire la valoarea construcţiilor, de asemenea se impune a avea în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară iniţial, întocmit de expert inginer VD, care a evaluat construcţiile menţionate în cuprinsul acţiunii de partaj de către reclamantă şi respectiv menţionate în actul cu legalizare de semnătură din 19.11.1997, stabilind preţul de circulaţie la suma de 25.000 lei.

Completarea ulterioară a lucrării de expertiză răspunde solicitărilor reclamantei, dar excede obiectului acţiunii.

Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 480 alin.2 teza finală Cproc.civ., coroborat cu art. 479 alin.1 teza finală C.proc.civ., tribunalul a admis în partea apelul declarat de către apelantul VI, va schimba în parte încheierea de admitere în principiu, sentinţa atacată în sensul că: în baza art. 479 alin.1 teza finală, art. 980, 984 Cod procedură civilă, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei comuna B reprezentată prin Primar şi va respinge acţiunea îndreptată împotriva pârâtei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; va admite excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului VI în ceea ce priveşte partajul imobilelor terenuri şi va respinge toate capetele de cerere cu privire la terenuri, pentru lipsa calităţii procesuale active şi respectiv pasive.

În baza art. 984 şi 985 C.proc.civ. s-a constatat că sub durata căsătoriei, reclamanta BA şi pârâtul VI au dobândit, în cote egale, construcţiile: casă din lemn compusă din două camere şi tindă şi anexe gospodăreşti constând dintr-o bucătărie şi grajd cu şură, construcţii situate în sat N nr.164 (nr.vechi 158), comuna B, judeţul Maramureş, în valoare totală de 25.000 lei; va atribui construcţiile mai sus specificate, în natură, pârâtului VI; va obliga pe pârâtul VI la plata către reclamanta BA a sumei de 12.500 lei cu titlu de sultă; va respinge capătul de cerere având ca obiect înscrierea în cartea funciară; va obliga pe pârâtul VI la plata către reclamanta BA a sumei de 1.425 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, în loc de 4252 lei; va menţine restul dispoziţiilor încheierii din data de 3.12.2014 şi a sentinţei civile nr.681/30.03.2016, care nu sunt incompatibile cu prezenta decizie.

Domenii speta

Spete similare